Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
 

Titlul paginii web

 

Curiozitati

Mântuitorul a murit în anul 33, de Paştele Evreiesc, într-o zi de vineri, la ora 15.00.
Unii cercetători au mers mai departe, încercând să calculeze data şi ora exacte la care Iisus Hristos a fost răstignit, a murit şi a înviat din morţi. Este cazul economistului Vasile Turcu, din Sebeş, Alba, care după ce a studiat poziţia stelelor de acum 2000 de ani, dar şi Sfânta Scriptură, a ajuns la concluzia că Mântuitorul a murit în anul 33, de Paştele Evreiesc, într-o zi de vineri, la ora 15.00. „Am dedus că acest eveniment nu se putea petrece mai târziu de anul 36, deoarece Caiafa a fost mare preot între anii 18-36, a explicat Vasile Turcu. Totodată, Pilat din Pont, reprezentantul Imperiului Roman, a fost prezent în Iudeea între anii 26-36, aşadar, intervalul de timp în care Iisus a fost crucificat s-a redus la 10 ani: 26-36. Pe baza versetelor din Biblie, potrivit cărora în timpul răstignirii cerul s-a întunecat, am determinat că, în acel moment, ar fi avut loc o eclipsă de soare. Când Mantuitorul a murit pe cruce s-a produs şi un puternic cutremur. Atunci, catapeteasma Templului s-a sfâşiat în două. Probabilitatea maximă de a se produce un cutremur e în timpul fazelor de Lună Nouă şi Lună Plină. Iisus a fost crucificat exact pe Lună Plină.” Vasile Turcu a început să adune hărţi vechi ale Ierusalimului, să studieze documente astrologice şi sute de cărţi religioase încă din anii ‘80. A cerut apoi sprijinul cercetătorilor de la Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca pentru a putea reconstitui harta cerului din vremea Noului Testament. Este membru al Academiei de Ştiinte din New York. (Andrei Cristian Mateescu /Q Magazine)

Hai sa fim fericiti si sa ne bucuram de viata
Buna dispozitie este provocata atat de lucrurile bune care ni se intampla cat si de cantitatea anumitor hormoni din organismul nostru. Serotonina, catecolaminele, gapa si endorfinele sunt responsabile pentru cheful de viata, fericirea, veselia, vigoare. Cantitatea mica a acestor hormoni in organism provoaca indispozitie, lipsa de chef, depresie, lipsa vigorii. Sunt cateva modalitati de a creste nivelul fiecarui astfel de hormon.
Serotonina mai este numita si hormonul fericirii iar datorita lui creierul transmite intregului corp ganduri si sentimente pozitive. Lipsa sau deficienta acestui hormon poate provoca depresie si un apetit alimentar ridicat.
Alimentele de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei sa cresti nivelul serotoninei in organism sunt: paine integrala cereale, lapte, cacao, banane, ananas, migdale, alune,carne de pui, peste, orez, spanac. Complexul de vitamine B care se gasesc in soia, fasole uscata, nuci si fructe uscate au un rol esential in reglarea nivelului de serotonina. Alimentele pe care trebuie sa le eviti sunt: cafeaua si alcoolul, bauturile care contin aspartam si cele bogate in carbohidrati rafinati. Nu trebuie sa sari peste mese si nici sa consumi prea des produse de tip fast-food.
De mare ajutor este si miscarea in aer liber precum si suplimentele alimentare consumate la sfatul si recomandarea medicului.
Catecolaminele. Catecolaminele reprezinta de fapt dopamina si adrenalina care te ajuta sa te bucuri la aflarea unei vesti bune sau sa te pui in garda in fata unei primejdii. Daca nivelul acestui hormon este scazut, atunci aflarea unei vesti bune te va lasa indiferent.
Alimentele care trebuie consumate pentru a creste nivelul acestui hormon in organism sunt ouale, carnea de pui sau de vita fara grasime. Trebuie sa eviti carbohidratii deoarece acestia cresc nivelul de insulina care redirectioneaza acest hormon catre muschi, cat mai departe de creier. De asemenea, este bine sa reduci si consumul de bauturi bogate in cofeina. Un aliat de incredere este miscarea, insa nu in exces. Fa exercitii simple sau plimbari usoare care iti vor creste treptat nivelul de catecolamine, in timp ce exercitiile intense te vor extenua.
Gaba – sau acidul gamma-aminobutiric. Acest hormon este responsabil cu inducerea unei stari de relaxare si somnolenta. Are rol esential in reglarea ciclului somn- veghe, in reglarea temperaturii corpului si in functionarea sistemului endocrin.
Consuma alimente bogate in proteine si sarace in grasimi si evita dulciurile si produsele de patiserie daca vrei sa cresti cantitatea acestui hormon in organism.
La recomandarea specialistului poti folosi si suplimente alimentare care contin gaba. Aceste suplimente sunt bune si pentru imbunatatirea performantelor intelectuale, reducerea simptomelor cauzate de colon iritabil, colita si tahicardie.
Endorfinele. Acest hormon reduce anxietatea, intensitatea durerii, stimuleaza sistemul imunitar si ajuta organismul sa se adapteze mai usor la trecerea de la lumina la intuneric. In lupta impotriva tristetii se asociaza cu serotonina.
Din categoria alimentelor recomandate fac parte: fructele, legumele, proteinele, uleiul de masline. Daca sunt consumate in cantitati rezonabile, atunci si ciocolata si alcoolul sunt considerate stimulente ale endorfinei.
Exercitiile fizice intense trebuie evitate deoarece duc la scaderea nivelului de endorfine. Te vor ajuta insa plimbarile in aer liber, suplimentele alimentare recomandate de medic si activitatile care iti fac intr-adevar placere.

Cei mai destepti oameni ai lumii
Această listă acoperă zece din cele mai importante aspecte ale vieţii omului, de-a lungul istoriei - nu neapărat cea modernă sau cea antică.
10. Caius Iulius Caesar Augustus (politică)
Alţi concurenţi: Benjamin Franklin, George Washington, Thomas Jefferson, James Madison, Abraham Lincoln.
Caius Iulius Caesar a fost unul dintre cei mai importanţi lideri din istorie, deşi a avut destule vicii. Totuşi, Augustus a reuşit să nu ajungă un tiran, nu a lăsat puterea să îl corupă de tot şi a muncit aproximativ 42 de ani pentru a face din Roma cel mai important oraş din lume.
Deşi Roma era deja cel mai important oraş al lumii, Augustus a reuşit să îl facă şi mai important. Iulius Caesar a preluat puterea la Roma după ce în acest oraş se duceau deja lupte pentru putere de 200 de ani.
aesar a instituit primul serviciu de pompieri care număra de la 500 la 1.000 de persoane în 14 cartiere ale oraşului. El a instituit prima forţă de poliţie şi a format o armată de 170.000 de soldaţi bine antrenaţi. A reparat şi modernizat tehnologia construirii drumurilor.
Tot Caesar a abolit taxele pentru agricultorii privaţi, ieftinind mâncarea pentru populaţie. Putem să menţionăm şi minunatele clădiri pe care le-a construit.
A donat 170 de milioane de sesterţi (o sumă enormă) pentru formarea unui fond pentru soldaţii care s-au retras din serviciu. Asta i-a făcut pe soldaţi să îl iubească mai mult ca pe oricine altcineva anulând riscul pentru o lovitură de stat. Ce-i drept, chiar şi cetăţenii îl iubeau. Şi senatorii. Aproape toată lumea îl iubea. El a dovedit adevărata maxima lui Machiavelli, care spunea că cel mai bun conducător conduce prin iubire, el fiind mai bun decât acela care conduce prin frică. Cei mai slabi lideri sunt aceia urâţi de oameni, şi dintre aceştia au fost foarte mulţi.
9. Leonardo da Vinci (invenţii)
Alţi concurenţi: Nikola Tesla, Thomas Edison
Da Vinci nu are nevoie de o introducere. Este suficient să spunem că el a inventat precursorul robotului, prima paraşuta funcţionabila care a fost testată cu succes în anul 2000 de către Adrian Nicholas (Nicholas a murit 5 ani mai târziu, după ce o paraşută modernă nu s-a desfăcut).
Da Vinci aproape a inventat şi elicopterul. Avea nevoie doar de un motor suficient de puternic pentru a-l ţine în aer. A inventat mii de alte lucruri.
8. Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni (sculptură)
Alţi concurenţi: Bernini, Donatello
Da Vinci a fost un maestru al multor domenii, inclusiv sculptură, dar atunci când vorbim despre această artă, Michelangelo este liderul absolut. La 26 de ani a început lucrul la David, iar printre alte opere celebre ale sale se număra Pieta şi proiectul pentru domul basilicii Sfântul Petru.
7. Marcus Tullius Cicero (retorică)
Alţi concurenţi: Quintilian, Thucydides, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, Sir Winston Churchill, Adolf Hitler, Martin Luther King, Jr.
Orice iubitor de limba latină este familiar cu structura propoziţiei ciceroniene. El punea principalul verb cât mai aproape de sfârşitul propoziţiei şi adesea, propoziţiile sale erau foarte lungi. Pe de altă parte, subiectul este poziţionat cât mai aproape de început. Propoziţia se poate întinde la nesfârşit …
6. Arhimede (geometrie)
Alţi concurenţi: Euclid, Rene Descartes
Arhimede intră de obicei în topul patru al celor mai mari matematicieni, dar aplicaţiile sale din geometrie au fost cele care i-au asigurat locul în istorie.
A descoperit principiul fundamental al hidrostaticii prin care a pus bazele acestei importante discipline, în lucrarea în două volume Despre corpurile plutitoare. În legătură cu această descoperire este citată celebra exclamaţie “Eureka!” (“Am găsit!”).
În principiu legea lui Arhimede este următoarea: “Un corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins ascendent pe verticală cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid sau gaz dislocat”. Atunci când forţa determinată de presiunea lichidului este mai mare decât greutatea corpului acestea pluteşte, iar atunci când cele 2 forţe sunt egale obiectul rămâne în echilibru.
5. Albert Einstein (fizică modernă)

Alţi concurenţi: Christiaan Huyghens, Max Planck, Niels Bohr
Einstein a devenit un sinonim pentru geniu. Mai mult, se afla împreună ca Arhimede pe lista celor mai buni matematicieni din toate timpurile. A revoluţionat toate ramurile fizicii, de la cea nucleară la fizică cuantică, la termodinamica şi bineînţeles, relativitatea. El a descoperit că atunci când ai de-a face cu ceva atât de mare ca Universul, este probabil să se întâmple lucruri ciudate cu timpul.
4. William Shakespeare (literatură)
Alţi candidaţi: Homer, Dante Aligheri, Cervantes
Foarte puţini oameni pot spune că sunt maeştri absoluţi într-un domeniu, iar literatura este compusă din multe subcategorii: poezie, proză, ficţiune, non-fictiune … fiecare cu maestrul ei. Totuşi, Shakespeare este recunoscut aproape universal drept maestrul dramei, al poeziei dramatice, al sonetelor, ficţiunii şi non-fictiunii dramatice.
3. Aristotel (filosofie)
Alţi concurenţi: Socrate, Platon
Chiar şi în zilele noastre, după apariţia unor minţi luminate ca acelea ale lui Kant, Friederich Nietzsche, Hume, Decartes … filosofia modernă se bazează pe principiile şi metodele lui Aristotel, care a învăţat de la Platon, care a învăţat de la Socrates. Totuşi, moştenirea lăsată de Aristotel constă în teorii legate de orice de la biologie la etică, logica, politică, poezie şi fizică. El a fost primul care a distins mamiferele acvatice, că balenele şi delfinii, de peşti. Dacă ai dedus vreodată ceva, ai făcut-o folosind o metodă formalizata de Aristotel.
2. Sir Isaac Newton (matematică)
Alţi concurenţi: Carls Friedrich Gauss, Albert Einstein, Arhimede
Dacă oamenii vor ajunge vreodată să pună piciorul pe o planetă unde să trăiască o specie cu o inteligenţă cel puţin comparabilă cu a noastră, atunci asta se va întâmpla în numele lui Isaac Newton.
El este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii.
Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi.
1. Johann Sebastian Bach (muzică)
Alţi concurenţi: Palestrina, muzica renascentistă; Wolfgang Amadeus Mozart, muzica clasică; Ludwig van Beethoven, muzica romantică.
Este considerat în mod unanim că unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive, pentru frumuseţea artistică.
Bach nu s-a rupt de viaţa omului şi de idealurile sale. Vastitatea şi diversitatea temelor bachiene, clocotul mereu viu al muzicii sale îndreptăţesc cuvintele lui Beethoven: “Nu pârâu, ci ocean trebuia să se numească” (în germană, Bach=pârâu).

Dardesheim, oraşul-prototip care a rezolvat problema energiei
Guvernul german a sprijinit proiectele prin care localitatea a ajuns să producă curent electric numai din resurse regenerabile. Localitatea din centrul Germaniei, regiunea Harz, este un model al viitorului. Oraşul are autonomie completă din punct de vedere energetic. Orăşelul Dardesheim se află în centrul Germaniei, în regiunea Harz, vestită pentru diversitatea şi frumuseţea ecosistemelor sale, dar şi pentru proiectele pe care le desfăşoară pentru a obţine energii regenerabile, scrie „Le Monde”. Locuitorii din Dardesheim, sau oraşul care merge cu soare, vânt şi apă, mai puţin de o mie de suflete, produc energie „verde” de 40 de ori mai mult decât consumă.
Orăşelul are autonomie energetică, iar panourile fotovoltaice se văd peste tot, pe acoperişurile şcolilor, deasupra cazărmilor de pompieri ori pe casele localnicilor. În faţa primăriei este amplasat un contor sofisticat pe care trecătorii pot citi la orice oră cantitatea de energie solară produsă în timp real, cât şi contribuţia pe care utilizarea acestui tip de energie o are la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Viceprimarul din Dardesheim, Ralf Voigt, susţine că oamenii de aici s-ar putea îmbogăţi dacă ar vinde surplusul de energie curată pe care o obţin cu ajutorul apei sau al vânturilor şi consideră că ingenioasele reţele eoliene, hidraulice ori solare sunt o adevărată comoară.
Energie verde de vânzare
Maşinile ecologice care circulă în Dardesheim sunt dotate cu baterii electrice, iar pe străzile oraşului pot fi văzute staţii de încărcare a acestor baterii.
Edilii au declarat că oraşul lor este primul din Germania care funcţionează sută la sută pe bază de energie verde, pe care o pot vinde, fiind produsă în exces, iar guvernul german a salutat această iniţiativă, pe care o consideră deja un model al viitorului în materie de obţinere şi folosire a energiilor regenerabile. Acest proiect va fi extins în întreaga regiune Harz, iar prin sistemul energetic, ce va fi pus la punct cu ajutorul panourilor solare, al biomasei sau eolienelor, vor fi acoperite nevoile energetice ale celor 250.000 de locuitori ai regiunii.
Şeful proiectului, Ulrich Narup, susţine că, dacă rezultatele vor fi bune în continuare, acest sistem va putea fi dezvoltat cu succes pe întregul teritoriu al ţării. Guvernul german a subvenţionat, deocamdată, acest plan, pus în aplicare de la începutul anului 2008, cu 10 milioane de euro şi este dispus să investească în continuare în energia verde.
Germania, campioană la energie curată
Germania este deja campioana europeană a energiilor curate. La Berlin, clădirile Parlamentului german reprezintă un model în materie de energie verde, fiind acoperite cu o instalaţie fotovoltaică de 3.600 de metri pătraţi, ce acoperă în totalitate nevoile Bundestagului.
Centralele de cogenerare, aflate în interiorul clădirilor, sunt alimentate cu biodiesel, astfel încât permit menţinerea unei temperaturi constante. Cadrul legislativ german este, de altfel, propice dezvoltării energiilor regenerabile, o lege în acest sens fiind promovată încă din anul 2000. Producătorii sunt sprijiniţi de stat printr-un preţ minim la vânzare, iar investiţiile în acest sector sunt favorizate. În 2007, numai Germania, singură, a contribuit cu 52,7%, mai mult de jumătate, la creşterea producţiei de energie verde în UE.
Energiile regenerabile
Energia eoliană este generată din puterea vântului. La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73.904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrică. Energia solară este direct produsă prin lumina şi radiaţiile solare. Poate fi folosită ca să genereze electricitate prin celule solare, prin turnuri solare şi poate încălzi locuinţe direct sau prin cuptoarele solare. Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor, inclusiv substanţele vegetale şi animale. Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice.
Sursa: Adevarul

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a decis să se dedice în întregime unui nou domeniu, iniţiind un proiect ce vizează dezvoltarea unor noi specii de plante care ar conţine tot ceea ce este necesar organismului uman, de la vitamine la minerale, relatează The Huffington Post, citat de Agerpres. Miliardarul a ales ca bază pentru această plantă (botezată în lumea ştiinţei ca planta super-aliment) sorgul - principala cereală cultivată pentru pâine în Africa.Sorgul se caracterizează printr-o incredibilă stabilitate biologică şi are capacitatea de a supravieţui în cele mai severe condiţii climatice. O altă particularitate a sa este că necesită puţină apă.Potrivit unei surse apropiate fundaţiei sale, Bill Gates a investit deja în acest proiect circa 20 milioane de dolari.În prezent, mai multe grupuri de oameni de ştiinţă sunt implicate în lucrări care vizează recurgerea la ingineria genetică în scopul obţinerii unui nou tip de sorg, capabil să înlocuiască toate celelalte produse alimentare.Scopul lor - inventarea unui produs alimentar unic, care va conţine tot ce este necesar pentru o dezvoltare normală a organismului uman.

Viziuni asupra Sfarsitului
Exista un numitor comun al profetiilor din spatiul non-crestin. Astfel povestea evolutiei umanitatii post apocaliptice devine unitara desi provine de la grupuri aflate la mare distanta fizica, culturala si sociala: indienii Hopi, inuitii din Alaska, dogonii din Africa, maori din Noua Zeeleanda, mayasii din Mexic. Predicatul comun prevesteste instaurarea unei civilizatii post tehnologice, in care omul va cunoaste resorturile energiei universale si se va folosi in evolutia lui sociala de toate resursele naturale pe care le va respecta si din care isi va extrage toate necesitatile progresului. Populatia kogui, din Columbia, cunoscuti ca "Paznicii Pamantului" afirma ca ultimul ciclu al civilizatiei asa cum o stim s-a declansat pe 19 februarie 2000 si se va incheia pe 19 februarie 2013 (!)
Un profet si un lider amerindian, plecat dincolo de Porti in 1996, pe nume Leon Shenadoah, dupa ce a studiat toate profetiile legate de sfarsitul civilizatiei, din peisajul sud-american a tras o concluzie interesanta: "Curand, toti cei care cred ca detin o putere mare vor descoperi ce inseamna o putere mare: Puterea Creatorului. Nu vor mai avea carbune, petrol, gaz, putere nucleara. Noi suntem doar in trecere pe acest Pamant, suntem musafirii Creatorului. Ne-a permis sa vietuim aici si uite ce am facut cu Creatia lui. Am otravit-o, am ruinat-o. Are toate motivele sa fie manios si chiar este!"
Daca ne gandim ca sursele de apa sunt din ce in ce mai compromise, ca peste o treime din padurile planetare au fost distruse si ca soarele emite cu 200 la suta mai multe radiatii ca inainte de 2000, intelegem ca se apropie plata facturii. Totul, in Univers se supune cauzalitatii. A venit vremea confruntarii cu efectele! Asa cum cancerul devasteaza structura vitala din interior, fara a putea fi blocat in vreun fel, tot astfel se va intampla cu distrugerea tesutului exterior al Lumii. Din confruntare se scapa doar individual prin cunoastere, caritate si speranta!
Publicat de Oreste Teodorescu la 15:41
joi, 2 septembrie 2010
Cateva profetii apocaliptice
Printre multele profetii apocaliptice putem detasa cateva care se aseamana in compozitie desi sunt despartite de secole. In 1761 o calugarita pe nume Jeanne le Royer, celebra in epoca pentru acuratete predictiilor sale uimeste prin doua profetii dintre care una s-a intamplat aievea: moartea regelui Ludovic al XVI-lea si izbugnirea Revolutiei. Insa efectele celei de-a doua profetii ne privesc, astazi, pe toti. Iata-i textul tulburator: "Domnul nostru mi-a adus la cunostinta ca, daca judecata va fi in secolul lui 1900, se va intampla doar spre sfarsitul lui, iar daca lumea va trece de acest timp, primele doua decade ale secolului lui 2000 nu vor trece fara sa aibe loc judecata."
O alta voce care transmite avertismentul divin in apartine lui Padre Pio, unul dintre catolicii cu adevart piosi: "Cand tunetul va bubui atat de puternic incat muntii vor fremata, ascundeti-va de lumea de afara si nu va lasati tentati de priviri curioase, uitandu-va la acele evenimente cumplite. Un foc nemaivazut va pogori peste pamant si o mare parte din omenire va fi nimicita. Urgia va dura 72 de zile". Ultima mare clarvazatoare cu duhul, maica Lucia, in fata careia s-a infatisat Pururea Fecioara Maria, la Fatima, i-a scris cand a implinit varsta de 82 de ani Papei: "Sa nu spunem ca Dumnezeu ne pedepseste astfel; ci ca oamenii isi pregatesc singuri propria pedeapsa". Celebra clarvazatoare Vanga adauga in puzzle cateva piese interesante:
„Lumea va suferi o mulţime de cataclisme şi necazuri mari se vor abate. Se va schimba însăşi conştiinţa oamenilor. Timpuri grele vor veni. Oamenii se vor împărţi după credinţa lor. Suntem martorii evenimentelor cutremurătoare ce vor modifica soarta şi destinul omenirii.În cosmos se va descoperi viaţa şi deodată va deveni limpede cum a apărut viaţa pe Pământ.” Asadar terenul confruntarii cu Noua Paradigma a fost pregatit de mult. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a ne transforma viata in binecuvantare sau blestem, iar toate cele ce vor sa vina peste umanitate sunt produsele exclusive ale gandurilor, vorbelor si faptelor noastre! "Cine are ochi sa vada si minte sa priceapa caci 666 este numar de om!"
Gura de rai -http://curiosul.com/
Într-o zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii lalomicioa-ra, este o pantă cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii. Această zonă are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. La cercetări au participat specialişti din mai multe domenii, în special fizicieni şi geofizicieni, folosind un aparataj performant. După mai multe zile de urcat şi coborât, specialiştii au descoperit ceva senzaţional în preajma vârfului Doamnei: ajunşi într-un anume loc, le-a dispărut oboseala, lucru care nu se manifestă pe alţi versanţi. Este vorba de o revigorare a funcţiilor fizico-chimice cu o rapiditate ieşită din comun. Rezultatele testelor medicale au condus spre o singură concluzie: în zona cu pricina se întâmplă ceva deosebit. Ritmul cardiac îşi revine uluitor de repede, deşi urcuşul se face pe o pantă abruptă, iar oamenii în vârstă supuşi testelor declară o stare foarte bună când stau în acel loc. După testarea zonei prin magnetometrie diferenţială, a fost depistată o anomalie magnetică atipică. Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor foarte ciudat. Zona benefică din Bucegi are o dispoziţie geografică identică cu cea descrisă în folclor- „gură de rai” în tradiţia populară. Ea întăreşte ideea că nimic din ceea ce avem lăsat ca memorie colectivă prin folclor nu este gratuit.

Kilometrul 239 al autostradei dintre Bremen şi Bremerhaven (nordul Germaniei) era considerat fatidic chiar de la început, din 1929. Într-un an, aici au avut loc peste 100 de accidente misterioase (la 7 decembrie 1930 – 9!), deşi tronsonul este absolut drept. Şoferii declarau că o forţă imensă îi devia de pe autostradă. A fost emisă ipoteza existenţei unui puternic câmp magnetic produs de un curent subteran. Cari Wehrs a vrut să-şi testeze teoria, a luat o baghetă de oţel şi, la 4 metri de bornă, aceasta i-a zburat din mâini, iar el a fost propulsat pe cealaltă parte a străzii. Wehrs a îngropat la baza bornei o ladă de aramă cu steluţe din aramă, fapt care a curmat alte accidente. După o săptămână, lada a fost dezgropată şi primele trei maşini care au trecut au fost accidentate. Odată ce teoria a fost testată empiric cu succes, problema a fost soluţionată şi kilometrul 239 eliberat de proasta sa faimă demonică.

„Valea Morţii” din Yakutia, în Siberia, reprezintă o mare enigmă. Această regiune vastă, aproape nepopulată, este presărată cu structuri metalice ciudate, stigmate evidente ale unor explozii de tip nuclear, care s-au produs cu regularitate la un interval de 6-7 secole (studiul straturilor solului o confirmă, iar data ultimei explozii atestate ar fi anul 1380, provocând seismuri violente în diferite zone geoactive şi întunecând pentru câteva ore cerul deasupra întregii Europe). Zona mlăştinoasă, cu un acces foarte dificil, poartă amprenta unui cataclism vechi de circa 800 de ani, responsabil de devastarea masivului forestier şi de dispersarea pietroaielor pe o suprafaţă de multe sute de kilometri pătraţi. Obiectele metalice de origine necunoscută sunt îngropate adânc, iar prezenţa lor este trădată uneori numai de o vegetaţie stranie. Vechiul nume al regiunii este Uliuliu Cherkechekh, care înseamnă „Valea Morţii”. Ea a fost considerată malefică şi ocolită de nomazi, şi doar cei mai temerari veneau aici. Legenda spune că vânătorii care şi-au petrecut noaptea în odăiţele metalice de la Kheldyu (în graiul local, „Casă de fier”) se îmbolnăveau şi mureau. În 1936, un geolog a descoperit o cupolă emisferică de metal neted, de culoare roşietică, ieşind din sol şi având marginile foarte ascuţite. Un vizitator al regiunii, Mihail Koreţki, scrie că ar fi văzut vreo şapte cupole de dimensiuni impresionante: 6-9 metri în diametru, dintr-un metal necunoscut, imposibil de tăiat.

Este remarcabil că vegetaţia în jurul acestor cupole e mai abundentă, iar iarba poate depăşi de vreo două ori înălţimea omului. Aceste „căsuţe metalice” nu au geam sau uşă, ci doar o gaură în vârf. În această scrisoare Koreţki povesteşte că, după ce grupul din 6 persoane a petrecut o noapte într-o astfel de încăpere, pe partea stângă a capului (pe care dormise) i-au apărut trei punctişoare dureroase de care nu a putut scăpa, iar unuia dintre prietenii lui i-a căzut după trei luni părul de pe cap. În alt loc există nişte cavităţi profunde, de unde ar ţâşni bule de foc care explodează, fie la ieşire, fie mai târziu. Legendele yakute abundă în referinţe la explozii, bubuituri, vârtejuri de foc şi sfere incandescente urcând în cer, fenomene similare cu efectele exploziilor atomice. Cert este că radioactivitatea din Valea Morţii creşte la intervale regulate, dar specialiştii nu pot găsi vreo explicaţie acestui fenomen. Prin tradiţie, yakuţii vorbesc despre un uragan devastator, după care în mijlocul regiunii a apărut o înaltă structură verticală, lucind la soare. Structura, văzută de la o mare distanţă, emitea zgomote surde şi a dispărut treptat în sol, în locul ei rămânând un imens orificiu, din care urca o miasmă straşnică. Băştinaşii considerau că acolo exista o lume subterană, dar cei care îndrăzneau să se apropie nu reveneau nicicând. Secole au trecut fără să se producă nimic deosebit, până în ziua în care a avut loc un cutremur, iar în cer a apărut o sferă de foc care a explodat după orizont. Evenimentul s-a repetat peste câteva decenii, apoi încă o dată. În ultimul caz, sfera a explodat chiar deasupra, iar un mare cutremur a măturat totul în jur. Triburile nomade care au supravieţuit catastrofei s-au grăbit să părăsească locul, dar au murit de o boală stranie, transmisă doar pe cale genetică. După circa 6 secole, când povestirile şi avertizările strămoşilor erau aproape uitate, nomazii instalaţi din nou în regiune au fost martorii unei noi apariţii a sferei incandescente care a explodat. Yakuţii vorbesc despre luptele dintre două puteri antagoniste, care se produceau în această parte a lumii. Legende similare, care descriu apariţia unor sfere de foc gigantice, circulă în mai multe regiuni de pe glob: în China, India (ruinele oraşului Mohenjo-Daro vin în sprijinul ipotezei unei explozii de tip nuclear), Mexic (poporul Maya a suferit de pe urma unei explozii gigantice în 830), în zonele ecuatoriale, în Scandinavia, în Germania. Biblia relatează despre ştergerea de pe faţa pământului a oraşelor Sodoma şi Gomora (vezi p. 56-57) sau despre evenimentele petrecute în Egipt în timpul exodului evreilor, în toate cazurile se fac aceleaşi descrieri – explozii devastatoare ale unor sfere de foc. Ar putea fi oare planeta noastră teatrul unor lupte dintre două puteri extraterestre care utilizează arme nucleare?

Piramida din adîncuri
Până nu demult, arheologii au considerat că cele mai vechi construcţii-gigant din lume sunt piramidele din Egipt. Cu toate acestea, mărturii ale existenţei suprastructurilor antice au continuat să apară şi în alte locuri de pe glob. Este vorba despre un zigurat rectangular din piatră, descoperit pe fundul Mării Japoniei, care ar putea fi prima mărturie a existenţei unei civilizaţii necunoscute din epoca de piatră, de la sfârşitul ultimei ere glaciare. Monumentul are 183 m lăţime şi 27 m înălţime şi este vechi de aproximativ 8.000 -10.000 de ani. Structura la început a fost considerată de către scufundătorii niponi o construcţie naturală, însă geologii de la Universitatea Ryukyu din Okinawa, care au studiat situl subacvatic, au ajuns la concluzia că misterioasa structură cu cinci etaje a fost construită de om. Descoperirea unui drum care înconjoară construcţia constituie o dovadă în plus în acest sens. Structura prezintă o serie de trepte, fiecare cu o înălţime de un metru. Pare o piramidă aflată într-o stare avansată de degradare în urma eroziunii hidraulice combinate cu un proces de fracturare şi de surpare a rocii. O altă dovadă a naturii artificiale a piramidei o constituie descoperirea unor gorgane submarine cu o înălţime de 2 metri şi o lărgime de 10 metri. Nu se ştie cine a ridicat această construcţie. Probabil o populaţie necunoscută, care a pus la punct o tehnologie ce nu se regăseşte la nici o cultură veche de 10.000 de ani. De reţinut faptul că primele urme de civilizaţie din Japonia sunt vechi de 9000 de ani, când oamenii erau vânători-culegători, lipsiţi de cunoştinţe tehnice, incapabili deci de a construi o astfel de structură.

Poarta spre Iad
Povestea acestui loc din Turkmenistan, în apropierea oraşului Darvaz, numit de localnci “poarta spre iad”, durează de 35 de ani, atunci când o echipă de geologi sovietici, forând în căutarea zăcămintelor de gaze naturale, au descoperit întamplător o uriaşă cavernă subterană. Atunci, toate echipamentele de forare au fost înghiţite de prăbuşirea terenului, iar din pământ s-au ridicat cantităţi uriaşe de gaz.
Temându-se de o poluare pe scară largă, geologii au aprins gazul şi, de atunci, acesta continuă să ardă necontenit dând craterului aspectul unui peisaj rupt din poveştile cu demoni. Cantitatea de gaz arsă în tot acest timp este aproape imposibil de estimat dar resursele Porţii Iadului par să continue încă pentru multă vreme.

Paradoxul lui Mozart
Neegalatul astăzi Mozart a murit la vârsta de 35 de ani, în 1791. Sfârşitul i-a venit într-un moment în care compozitorului, aflat pe patul de moarte, i s-au făcut multe oferte şi în care civilizaţia a început să-i aprecieze talentul şi munca: Catedrala din Viena I-a numit maestru de capelă, oferindu-i un salariu foarte mare; câţiva directori de teatre îi propuneau contracte avantajoase. Mozart nu se întrista atât de apropierea morţii, cât de momentul nepotrivit al acesteia, rostind cu câteva zile înainte de deces: „Tocmai acum să-mi vină sfârşitul când în sfârşit aş putea începe să trăiesc?”. Geniul muzicii universale a creat peste 600 de lucrări. Familia sa n-a avut însă bani pentru a-i cumpăra un loc în cimitir. Mozart a fost înmormântat într-o groapă comună, alături de alţi săraci.
Incredibil!
Cele mai scumpe alimente si bauturi din lume
1. Şofranul
Șofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari.
2. Nucile de Macadamia
Iată nucile cu adevărat tari. La propriu şi la figurat, la coajă şi la preţ. Nucile de Macadamia sunt cele mai scumpe nuci din lume întrucât arborele care le produce are nevoie de 7-10 ani pentru a ajunge la maturitate şi necesită fertilizări intense şi costisitoare. Cei care vor să treacă de coaja tare pentru a ajunge la miezul cremos al acestei nuci care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri trebuie să plătească 300 de dolari per kilogram.
3. Beluga – caviarul iranian
Cel mai scump caviar din lume nu este cel rusesc așa cum s-ar crede, ci caviarul almas (termenul iranian pentru diamant). Preţul acestui caviar, rar şi de aceea foarte scump, este dat de faptul că este produs de un sturion care are cel puţin 100 de ani. Luxosul caviar provine din acest sturion care a supravieţuit dinozaurilor şi care există pe pământ de acum 120 milioane de ani. Acest caviar iranian ajunge pe piaţa din Statele Unite şi se vinde cu 5000 de dolari kilogramul. Încă un motiv în plus pentru a consuma caviar cu moderaţie.
4. Trufa albă
Cea mai scumpă ciupercă din lume este de departe trufa, dar nu cea neagră ci varietatea ei albă, mult mai rară. Originară din zona Langhe, regiunea Piedmont, din nordul Italiei, trufa albă creşte până la 12 centimetri în diametru şi poate atinge 500 de grame în greutate. Aceste trufe au un preţ de 2000 de dolari, adică 4000 de dolari per kilogram. Însă preţul lor explodează atunci când sunt vândute la licitaţii. Cea mai scumpă astfel de trufă a fost vândută în decembrie 2007 lui Stanley Ho, proprietarul unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufă albă. Ca să înţelegem ce sunt trufandalele!
5. Cartoful “La Bonnotte”
Considerăm cartoful un aliment la îndemână pentru că este ieftin. ar acum ne ocupăm de tot ce-i mai scump. Cel mai costisitor cartof din lume este o varietate din Franţa – “La Bonnotte”. Doar 100 de tone sunt cultivate anual, iar locul de cultură este exclusiv insula Noirmourtier. De ce este scump? Pentru că este nevoie de fertilizare specială a pământului de cultură cu alge şi de o climă specială, aproape de mare. Cum această specie este aproape pe cale de dispariţie, bătălia pe această varietate este mare, 1 kg ajungând până la 500 euro.
6. Vita Kobe
Cea mai scumpă carne de vită din lume este obţinută de la specia japoneză Tajima-ushi. Vacile sunt hrănite cu cea mai bună iarbă şi sunt crescute după o tradiţie strictă în regiunea Kobe (hrănite cu bere şi masate în fiecare zi). Carnea este fragedă, gustoasă şi are o textură deosebită cu firişoare de grăsime distribuite incredibil de uniform ce îi conferă cărnii un aspect marmorat. Deşi există variante americane şi britanice ce sunt vândute ca vită stil Kobe (hrănite cu bere şi masate zilnic), adevărata vită Kobe ajunge la 100 dolari pentru 200 grame de carne macră. Folosită la sashimi, shabu-shabu, teppanyaki, vita de Kobe se deosebeşte de mai puţin reuşitele copii şi datorită hranei care este mai bună şi mai scumpă decât cea de pe continentul american.
7. Sandvişul de platină
Cel mai scump sandviş din lume – da, există şi aşa ceva! – este von Essen Platinum Club Sandwich. Această delicatessă cu 3 straturi are cel mai fin piept de pui (poulet de Bresse , considerat a patra minune gastronomică a lumii!), şuncă, ouă de prepelită şi trufe albe. Se vinde în Cliveden, Berkshire şi costă aproape 200 de dolari. Are 1,182 de calorii şi este pe lista de “trebuie gustat” a fanaticilor gurmanzi din toate ţările.
8. Pizza de 8300 euro
Pizza cea mai scumpă din lume poate fi gustată în Italia. Cu toppinguri generoase de caviar şi homar, această pizza are un diametru de 20 cm şi un topping excepţional în stare lichidă – coniac Louis XIII Remy Martin. În acest caz nu mai cereţi ketchup.
9. Omleta de 1,000 de dolari
Restaurantul Le Parker Meridien din New York serveşte cea mai scumpă omletă din lume. Preţul de 1,000 de dolari (sau 700 de dolari dacă o faceţi acasă) nu este dat de cele 10 ouă folosite, ci de cele 200 g de caviar sevruga şi de 1 homar întreg.
10. Îngheţata de 1,000 de dolari
Încă din 2004 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai scumpă îngheţată din lume, specialitatea restaurantului Serendipity 3 din Manhattan conţine 5 globuri de îngheţată din vanilie de Tahiti, vanilie de Madagascar, foiţe de aur comestibile de 23 K şi una din cele mai scumpe ciocolate din lume – Amedei Porceleana.
11. Trufele Chocopologie
Apreciate ca fiind cele mai gustoase şi scumpe produse de ciocolată din lume trufele “Chocopologie by Knipschildt” costă nici mai mult nici mai puţin decât 2,600 de euro per 370 grame și se pot achiziționa doar pe bază de comandă. Realizate manual după o reţetă secretă, delicatesele conțin, printre altele, trufă neagră și 70% cacao.
12. Cafeaua Kopi Luwak
S-ar putea să deveniţi hipertensivi doar gânindu-vă la această cafea întrucât doar auzul preţului ei poate să accelereze pulsul unui hipotensiv: peste 1000 de dolari per suta de grame. Preţul cafelei Kopi Luwak este determinat nu doar de gustul apreciat ca fiind deosebit ci şi de raritatea ei. Kopi Luwak este o specie de cafea care creşte într-un areal foarte restrâns, exclusiv în insula Sumatra (Indonezia), motiv pentru care recolta anuală este de doar 15 kilograme de cafea. Iar doritorii, se pare, sunt mai mulţi.
13. Ceaiul Tieguanyin
Dacă preţul cafelei vă face rău nu încercaţi nici cu ceai. S-ar putea să vă dăuneze. Mai ales dacă vă doriţi un ceai verde Tieguanyin.
Cel mai scump ceai din lume vine să ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare şi preţ mic ci şi ceaiuri rare şi scumpe. O singură ceaşcă din acest ceai – făcută din 2-3 frunze uscate – costă 15 dolari iar preţul kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.
14. Plicul de ceai cu diamante
Dacă un ceai chinezesc vă pare a fi scump, cu siguranţă că acest plic de ceai cu diamante o să vă pară a fi exagerat. Şi chiar acest efect extravagant l-a urmărit compania PG care l-a produs pentru a celebra al 75-lea an al existenţei sale. Decorat manual cu 280 de diamante pentru a le reaminti englezilor cât de mult iubesc ceaiul, plicul costă 7500 de lire sterline. Cred că englezii îşi puteau aminti că le place ceaiul şi într-o manieră mai discretă.
15.Cea mai scumpă şampanie
Dacă bei un pahar din această şampanie probabil trebuie să bei o alta după doar ca să sărbătoreşti faptul că te-ai apropiat de cea mai scumpă şampanie a lumii. Cea mai scumpă şampanie poartă numele de Perrier Jouet Belle Epoque Blanc de Blanc şi nu vechimea este cea care o face atât de preţuită – aşa cum se întâmplă la vinurile de colecţie – ci faptul că este produsă din struguri atent selecţionaţi şi vândută în sticle pictate manual. O astfel de sticlă costă 1,500 de dolari.
16. Un whiskey cu adevărat rar
Probabil că dacă ar fi supravieţuit câţiva dinozauri unii tot ar fi fost mai ieftini decât acest whiskey din categoria “fine and rare” ce poartă numele de Macallan Fine Rare Vintage. Nu ştiu cât de rafinat este acest distilat, vechi de 30 de ani, dar rar este cu siguranţă. Anul trecut, în întreaga lume mai erau doar 85 de sticle. Şi poate or mai fi, dacă nu s-o fi spart vreuna, că de băut cu siguranţă se bea cu moderaţie. Nu poţi bea mult whiskey de 38.000 de dolari sticla fără să te doară rău capul a doua zi.
17.Un rom pentru piraţi bogaţi
Cel mai scump rom al lumii nu pare a fi pentru lupii neînfricaţi ai mărilor ci mai degrabă pentru saloanele unor milionari excentrici. Wray & Nephew White Overproof este cu siguranţă cel mai scump rom al lumii. Rar, şi cu siguranţă bun, acest rom distilat în 1940 este cea mai preţioasă licoare din categoria sa. O singură sticlă de – nu se ştie câte or mai fi – Wray & Nephew White Overproof Rum costă 53,000 de dolari.
18. Diamantele sunt eterne. Chiar şi la cupă.
Nu se putea ca japonezii, care beau de revelion şampanie cu foiţă de aur ca să aibă un an nou bun şi bogat, să nu ducă extravaganţa la un nou nivel. Acesta este cauza, şi nu lipsa cruntă a măslinelor din Japonia, pentru care a fost inventat cel mai scump coctail din lume. În fond, “Diamonds-Are-Forever” – not for everyone – nu are cine ştie ce ingrediente rare, dacă facem abstracţie de diamantul de 1.6 carate din pahar.
Dacă vă interesează un astfel de cocktail îl găsiţi la hotelul Ritz-Carlton din Tokyo . Pentru 11.000 de dolari cât costă cred că nici nu trebuie să coborâţi la bar. Puteţi solicita room-service-ul.
19.Prietenii nu ştiu de ce
Nu ştiu dacă prietenii dumneavoastră ştiu, dar ai mei nu cunosc de ce preţul berii a crescut atât de mult. Mă rog, nu toată berea , ci doar Vielle Bon Secours , cea mai scumpă bere a lumii. Greu să ieşi cu băieţii la o bere când o singură sticlă, vândută exclusiv la Bierdorme în Londra, costă 1000 de dolari. Şi nu sunt reduceri la happy hours!
20.Pentru femei puternice
Nu conţinutul face ca această sticlă de băutură, care pentru preţiozitate nu mai este numită vodca ci dovka – probabil fiindcă citeşti anagramat după ce vezi preţul – ci ambalajul. Diva Vodka, produsă de Blackwood Distillery din Scoţia – da, scoţienii produc şi vodcă! – este cea mai scumpă vodcă a lumii. În funcţie de decoraţiunile din “ cristal ” ale sticlei preţul uneia singure ajunge de la 35 de lire sterline şi până la 540.000 de lire sterline. Hai, recunoaşteţi că vă e dor de zilele în care se cumpărau băuturi cu sticle la schimb.
21.Apa vieţii
Există o apă, literalmente, mai scumpă decât aurul. Şi platina. Şi multe alte metale rare şi scumpe. Se numeşte Kona Nigari şi este, de departe, cea mai scumpă apă a lumii. Sincer, nu prea ştiu de ce, dar preţul a 30 de mililitri din această apă produsă prin desalinizarea apei bogate în minerale din adâncurile mării hawaiene, costă 17 dolari.

Alte curiozitati
1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorţi.
2. Aproximativ 90% din populaţia întregii planete locuieşte în emisfera nordică.
3. Cimpanzeii şi coţofenele sunt singurele animale care îşi pot recunoaşte imaginea într-o oglindă.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca să reziste pentru cel puţin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcţii nu se va întari complet decât peste 500 de ani.
5. În ciuda aparentelor, două treimi din suprafaţa întregului continent african se află în emisfera nordică.

Stiati ca
… pe parcursul vietii, un om inghite in timpul somnului in jur de opt paianjeni.
… alunele constituie unul dintre ingredientele dinamitei.
… un pahar cu apa fierbinte ingheata mai repede in frigider decat unul cu apa rece.
… macaitul ratei nu produce ecou.
… un gandac de bucatarie poate trai cateva saptamani decapitat, murind insa de foame.
… mai mult de 10.000 de pasari mor in fiecare an strivindu-se de geamurile cladirilor.
… gainatul produs de o gaina pe parcursul vietii poate genera suficienta energie pentru ca un bec de 100W sa lumineze timp de 5 ore.
… pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce nu.
… durata de viata a unei papile gustative este de 10 zile.
… barbatii au de sase ori mai multe sanse sa fie loviti de fulger decat femeile.
… este anatomic imposibil sa-ti lingi cotul. Cu toate aceste, 75% din cei ce afla incearca sa atinga cotul cu limba.
… in topul obiectelor cu care se ineaca americanii, scobitoarea este pe primul loc.
… porcii nu pot sa se uite in sus, spre cer.
… dihorii dorm 20 ore pe zi. Melcii pot dormi 3 ani.
… 1 kg de lamai contine mai mult zahar decat un kg de capsuni.
… Hitler si Napoleon aveau fiecare numai cate un testicul.
… oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere.
… persoanele dreptace, traiesc, in general, cu 7 ani mai mult decat persoanele stangace.
… 111.111.111 X 111.111.111 = 12.345.678.987.654.321
… un fulger contine suficienta energie ca sa prajeasca 160.000 de felii de paine. Din nefericire, un fulger dureaza 1/10.000 dintr-o secunda, asa ca ti-e foarte dificil sa intorci felia de paine si pe partea cealalta.
… singura data din istorie cand a nins in Desertul Sahara a fost in 18 februarie 1979.
… un om se naste cu 300 de oase, dar cand devine adult nu mai are decat 206 oase.
… cea mai raspandita limba este chineza, vorbita de peste 1,1 miliarde de oameni. Abia urmatoarea este engleza, vorbita de aproximativ 800 de milioane de persoane.
… daca ai calatori de la un cap la altul al galaxiei noastre - Calea Lactee - cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani.
… China reprezinta 25% din populatia lumii.
… cea mai scazuta temperatura din istorie de pe Terra a fost inregistrata in Antartica pe 24 august 1960. Temperatura masura atunci -127 de grade C
… femeile clipesc de aproape doua ori mai mult decat barbatii.
… cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima.
… simtul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui caine.
… energia unui uragan este egala aproximativ cu 500.000 de bombe atomice.
… nisipul umed cantareste mai putin decat nisipul uscat.
… pentru a inghiti sunt necesari 25 de muschi.
… timp de 186 de zile nu se poate vedea soarele la Polul Nord.
… un ceas stricat ”are dreptate” de cel putin doua ori pe zi.
… un kilogram de uraniu are energie cat sase milioane kilograme de carbune.
… China are mai multi cunoscatori de limba engleza decat U.S.A.
… fiecare om produce zilnic aproape 1,5 kg de gunoi, majoritatea fiind hartie.
… dintii rozatoarelor nu se opresc niciodata din crestere.
… in U.S.A., rosul este cea mai folosita culoare pentru masini.
… Noua Zeelanda este singura tara care contine toate tipurile de clima din lume.
… inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat.
… daca nu poti sa mai vezi cu un ochi, iti pierzi aproape o cincime din toata vederea.
… zilnic, omul uita 80% din tot ce a invatat in ziua respectiva.
… Alfred Nobel din Stockholm, Suedia, a brevetat dinamita in 1867.
… Johann Gutenburg a inventat tiparul in 1450 si prima carte tiparita a fost Biblia in limba latina.
… daca tipi timp de 8 ani, 7 luni si 6 zile, o sa produci suficienta energie pentru a fierbe o ceasca de cafea.
… fluturii gusta cu ajutorul picioarelor.
… luminii de la Soare ii ia 8 minute pana atinge Pamantul; daca Soarele s-ar stinge acum, in 8 minute am ramane in intuneric.
… Luna noastra se departeaza de Pamant cu 3 cm pe an. Gravitatia Lunii este de 6 ori mai mica decat a Pamantului. De exemplu daca pe Pamant ai 42 de kg, pe Luna ai 7 kg.
… Soarele reprezinta 99,86 % din masa intregului sistem solar.
6. Daca ţii un caras auriu într-o încapere lipsită de lumină, acesta va deveni, în cele din urmă, alb.
7. Irlanda este singura ţară europeană în care nu exista şerpi.
Arca lui Noe, decoperita pe Muntele Ararat
Într-o conferinţă de presă susţinută pe 26 aprilie în Hong Kong, exploratori evanghelici din China au declarat că au găsit Arca lui Noe pe un vârf de 4.000 de metri al Muntelui Ararat (Agri, în limba turcă) din Turcia. Ei susţin că au descoperit rămăşiţele structurii de lemn a ambarcaţiunii, testele cu Carbon-14, demonstrând că ele datează de acum 4.800 de ani, epoca presupusă a fi cea a în care Arca a plutit pe apele din timpul Potopului. "Nu suntem 100% siguri că este chiar Arca, dar putem spune în proporţie de 99,9% acest lucru", a declarat pentru AFP Yeung-Cheung Wing, regizor de filme documentare din China, în Hong Kong, unul dintre cei 15 membri ai echipei numite Noah's Ark Ministries International. Reprezentanţii acestei echipe au mai declarat că structura conţine câteva compartimente, unele delimitate prin grinzi de lemn, despre care ei considera că au fost folosite pentru camerele destinate animalelor. Grupul de arheologi evanghelici exclude ideea unei alte ambarcatiuni realizate de om, mai ales ca nu exista alte astfel de urme pe o distanta mare în vecinătate. În timpul conferinţei de presă, un alt membru, Panda Lee, descrie vizitarea navei. "În octombrie 2008, am urcat pe munte cu echipa turcă. La o altitudine de peste 4.000 de metri, am văzut o structura construita din lemn asemantor celui taiat la gater. Fiecare scândură avea aproximativ 8 cm latime. Am putut vedea bolturi de lemn (cepi), dovada a unei construcţii antice, când nu se foloseau cuie metalice.Am controlat zona pe o raza de aproximativ 100 de metri si am descoperit fragmente de lemn rupt integrate intr-un ghetar, de aproximativ 20 de metri lungime. Am verificat zona şi am constatat că structura de lemn a fost permanent acoperită de gheaţă şi de roci vulcanice". "Importanţa acestei descoperiri este mare; pentru prima dată în istorie, descoperirea Arcei lui Noe este bine documentată şi relevantă pentru comunitate la nivel mondial", a declarat descoperitorul din aceeaşi echipă, Gerrit Aalten. (www.lacasuriortodoxe.ro)
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one