Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
 

Titlul paginii web

 

Minuni

"Dumnezeul nostru este Dumnezeul Minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale pentru noi"

Mantuitorul, dupa ce si-a ales mai multi ucenici, i-a trimis inaintea Sa, prin cetati, ca sa propovaduiasca apropierea Imparatiei lui Dumnezeu. Cand s-au intors, ucenicii s-au aratat incantati de puterea data lor, inaintea careia nu puteau sta nici duhurile necurate, zicand Mantuitorului: "Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau. (...) Si le-a zis lor: Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 17-20). In viata crestinului esential nu este deci a scoate duhuri necurate, a face minuni sau a ajunge pe locurile cele dintai, ci mai ales a-L cunoaste pe Dumnezeu si a creste neincetat in dragoste. In acelasi duh, Sfantul Pavel ne indeamna sa nu alergam dupa daruri mari, pe care numai unii sunt in stare a le primi si a le inmulti, fara a se mandri cu ele, ci sa alergam dupa acel dar care le intrece pe toate, si anume dupa dragoste.

Consideram minune orice interventie miraculoasa si in acelasi timp folositoare a lui Dumnezeu in viata noastra care are drept rezultat izbavirea de o anumita problema sau ispita ce ne apasa. Insa minunea nu se opreste la aceasta caracteristica minimalista. O minune este intreaga noastra viata, creatia ce ne inconjoara, intregul univers.

Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor Arhimandrit CLEOPA ILIE
Prin minuni Dumnezeu îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie.
Scopul pentru care Dumnezeu şi sfinţii Săi fac minuni este preamărirea numelui Său în cer şi pe pămînt, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în lume, călăuzirea şi mîntuirea oamenilor şi izgonirea duhurilor răutăţii dintre noi.
Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpînul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor şi că dă aceeaşi putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de Dînsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar şi cînd se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mîntuirea lor este în mare primejdie.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale. Căci credinţa în Dumnezeu dacă nu săvîrşeşte minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune şi proorocul David: "Cine este Dumnezeul mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni" (Psalm 76, 13). Şi în alt psalm zice: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt toate cîte a voit a făcut" (Psalm 113, 11). De aceea, cel ce se împotriveşte minunilor sau se îndoieşte de adevărul lor, acela tăgăduieşte Sfînta Scriptură, tăgăduieşte Revelaţia divină şi pe Însuşi Dumnezeu şi nu se poate mîntui pentru că nu duce nici un suflet în Împărăţia lui Dumnezeu. Or, credinţa creştină şi Revelaţia divină sînt întemeiate şi în­tă­rite de minuni, adică de fapte şi lucruri supraomeneşti săvîrşite de Dumnezeu, mai presus de mintea şi înţelegerea noastră. Prin minuni se slăveşte Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credinţă şi se mîntuiesc.

Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor
„Mare eşti, Doamne, şi minunate sânt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale” (Slujba aghiazmei mari)
Sfânta Evanghelie de duminică, 3 august, ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sânt acestea: Dumnezeu Cel în Sfânta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stâlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mâna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).
Legea Harului
Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvârşit în tot pământul şi neamul (Ieşire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roşie (Ieşire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).Iată şi câteva minuni făcute în legea Harului; Pogorârea Sfântului Duh ân chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) şi multe altele.Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfânt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvârşit minuni directe asupra ântregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu (Ieşire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).
Minuni Profeţite
Mântuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă şi datorită puterii Sale (Ioan 19, 11; 5, 17; 19, 21-26). El a făcut minuni pe care nimeni din oameni nu le-a mai făcut (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 21, 25), pe când sfinţii au făcut minuni numai prin darul şi puterea primită de la Dumnezeu (Fapte 3, 12). Apoi sfinţii au făcut minuni la porunca lui Dumnezeu (Ieşire 4, 3; 6, 7; Numerii 20, 8-9).Dumnezeu însă nu primeşte poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci toate câte voieşte le face în cer şi pe pământ (Psalmi 76, 13; 85, 9; 113, 11).Minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost profeţite mai înainte de Duhul Sfânt prin gura sfinţilor Săi prooroci. Aşa de exemplu marele prooroc Isaia prin Duhul Sfânt a arătat că Mântuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muţilor şi vedere orbilor, zicând: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va vorbi limba gângavilor". Iarăşi zice despre dezlegarea celor legaţi de duhuri necurate şi pentru cei orbi că va deschide ochii orbilor, şi va scoate din legături pe cei legaţi (Isaia 35, 5; 42, 8). Minunile sfinţilor s-au făcut cu un scop anumit când a binevoit Dumnezeu şi unde a voit El (Ieşirea 7, 20-21; Fapte 1, 16; II Petru 1, 21).
În cer şi pe pământ
Vedem iarăşi că sfinţii au făcut minuni puţine, iar Mântuitorul ca Dumnezeu a făcut tot felul de minuni pe care nimeni din oameni nu le-a putut face (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 15, 24). Toate minunile sfinţilor au fost făcute nu prin puterea lor, ci de Dumnezeu prin ei, ca să se împlinească cuvântul Scripturii care zice: Sfinţilor care sânt pe pământul Lui minunate a făcut Domnul voile Sale întru dânşii (Psalmi 15, 3). Sfinţii au făcut minuni şi ei, ca să arate puterea lui Dumnezeu, precum scrie: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36).
Să ştim că Dumnezeu a făcut, face şi va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atât în cer şi pe pământ. În schimb, sfinţii pot face minuni şi pot prooroci numai când voieşte şi unde voieşte Dumnezeu. Vedem că sfinţii Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul şi puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic când au voit ei (Matei 17, 16; Marcu 9, 20). Sfântul prooroc Elisei, măcar că luase de la Dumnezeu dar îndoit de a face minuni mai mari decât Ilie proorocul, n-a cunoscut scârba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).Vedem iarăşi că Sfântul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post şi rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său, Sfântul Pavel cel simplu. Sfântul Antonie n-a cunoscut pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos şi că vine să se pocăiască (a se vedea Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, în 17 ianuarie).
(Părintele Cleopa)

Darul facerii de minuni îl are doar Dumnezeu.
* Dumnezeul nostru este Dumnezeul Minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale pentru noi. Trebuie să ne amintim în fiecare zi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Iar Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvîrşit în tot pămîntul şi neamul.
Minunile cele mari
Iată doar cîteva minuni lăsate de Dumenezu pe pămînt: Pogorîrea Sfîntului Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16), glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22), glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7), întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45), catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38), limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3), eliberarea apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) şi multe altele. Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui. Minunile lui Iisus Hristos au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche.
Minunile lui Isus – Ce sunt ele ?
O minune a lui Isus ar fi definita de Merriam Webster Dictionary ca “un eveniment extraordinar de manifestare a interventiei divine in treburile omenesti, sau un eveniment, lucru sau realizare extrem de deosebita sau neobisnuita”. Conform Biblical Studies Foundation, o minune “este un eveniment (terasa) neobisnuit si semnificativ, care implica lucrarea unui agent (dunamis) supranatural si este realizata cu scopul de a autentifica mesajul sau mesagerul (semeion).”
Marturia martorilor oculari
Minunile lui Isus variaza de la prefacerea apei in vin pana la vindecarea ologului si a orbului. Cum stim ca El a facut aceste lucruri ? Avem marturiile martorilor oculari scrise de autorii celor patru Evanghelii, care relateaza cel putin 35 de minuni facute de Isus.
* Prefacerea apei in vin (Ioan 2:1-11)
* Vindecarea fiului unui slujbas imparatesc (Ioan 4:46-54)
* Vindecarea unui indracit in sinagoga din Capernaum (Marcu 1:21-28; Luca 4:31-37)
* Vindecarea soacrei lui Petru (Marcu 1:29-31; Luca 4:38-39; Matei 8:14-15)
* Pescuirea minunata si chemarea primilor doi ucenici (Luca 5:1-11)
* Vindecarea unui lepros (Marcu 1:40-45; Matei 8:1-4)
* Vindecarea slabanogului (Marcu 2:1-12; Matei 9:2-8; Luca 5:17-26)
* Vindecarea slabanogului de 38 de ani in Betesda (Ioan 5:1-15)
* Vindecarea omului cu mana uscata (Luca 6:6-11; Matei 12:9-13; Marcu 3:1-5)
* Vindecarea robului unui sutas (Luca 7:1-10; Matei 8:5-13)
* Invierea fiului vaduvei din Nain (Luca 7:11-16)
* Vindecarea unui indracit mut (Luca 11:14-26; Matei 12:22-32; Marcu 3:22-30)
* Potolirea furtunii (Marcu 4:35-41; Matei 8:18-27; Luca 8:22-25)
* Vindecarea unui indracit din tinutul Gadarenilor (Marcu 5:1-20; Matei 8:28; Luca 8:26)
* Vindecarea unei femei bolnave de scurgere de sange doisprezece ani (Marcu 5:25-34; Matei 9:18-26; Luca 8:40-56)
* Invierea fiicei lui Iair (Marcu 5:21-43)
* Vindecarea a doi orbi (Matei 9:27-31)
* Vindecarea unui mut indracit (Matei 9:32-34)
* Inmultirea painilor cu cinci paini si doi pesti (Ioan 6:1-14; Matei 14:13-21; Marcu 6:32-44; Luca 9:10-17)
* Umblarea pe apa (Matei 14:22-33; Ioan 6:15-21; Marcu 6:45-52)
* Vindecarea fiicei femeii cananence (Matei 15:21-28)
* Vindecarea unui surdo-mut (Marcu 7:31-37)
* A doua inmultire a painilor (Marcu 8:1-10; Matei 15:32)
* Vindecarea unui orb la Betsaida (Marcu 8:22-26)
* Vindecarea unui lunatic (Marcu 9:14-29; Matei 17:14-21; Luca 9:37-42)
* Scoaterea celor doua drahme din gura pestelui (Matei 17:24-27)
* Vindecarea unui orb din nastere (Ioan 9:1-41)
* Vindecarea unei femei garbove (Luca 13:10-17)
* Vindecarea unui bolnav de dropica (Luca 14:1-6)
* Invierea lui Lazar (Ioan 11:1-46)
* Vindecarea celor zece leprosi (Luca 17:11-19)
* Vindecarea orbului Bartimeu (Marcu 10:46-52)
* Blestemarea smochinului (Marcu 11:12-26)
* Vindecarea urechii lui Malhu (Luca 22:49-51)
* Pescuirea minunata de la marea Tiberiadei (Ioan 21:1-12)
Minunile lui Isus sînt descrise cu patru cuvinte creceşti în Biblia. Semeion (semn), Erga (lucrare), Dunameis (mare lucrare) şi Terata (minune). Deoarece mimunile sînt în afară explicaţia materială şi matematica oameni nu pot să se laude pe seama lor. De aceea prin definiţie minunile declară prezenţa, autoritatea, puterea şi gloria Dumnezeului Atotputernic.Suspendarea sau încălcarea legilor fizice implicate în minunile Bibliei nu este diferit de ceea ce mărturisim in viaţa de zi. Acestea sînt forţe inerente naturii care reprezintă legile fizice, chimice şi formule matematice de asemenea forţele voliţionale care interacţionează sau intercalate pe cele naturale. De exemplu legea gravităţii care ţine o piatra de pamănt nu este suspendată sau încalcată cînd un băiat care contracţează gravitatea prin aplicarea mai mari forţe fizice să înlature piatra. De asemenea conceptul logic este adevărat cînd marturisim umblarea lui Isus pe apa sau transformarea apei în vin. El pur şi simplu aplica o forţa volatilă dinafara de ceea ce noi ştim ca legi naturale în cele patru dimensiuni materiale.
Practic legile şi formulele pe care se bazează universul complex au fost interpretate de oameni care au trăit în aceiaşi univers. Ipoteza universala a omenirii este ca legile şi formulele inerente în Universul au fost create şi sunt sub controlul exclusiv a universului natural propriu zis. O data cînd stabilim potenţialul pentru dimensiunea supranaturala prin forţele naturii care pot fi văzute şi cunoscute, noi considerăm posibilitatea unui fenomen ca minunea.Mulţi oameni de ştiinţa resping minunile Biblei pentru că nu pot aplica teste ştienţifice ca observare şi aplicare. Cu toate acestea un miracol ca învierea lui Isus este prin definiţie un caz făra precedent.Nici un om de ştiinţa nu poate să reprodice acest eveniment în laborator. Prin urmare ştiinţa nu poate fi ultimul cuvînt în ceea ce priveşte credibilitatea istorica a minunile Bibliei.Ca toate celelalte evenimente istorice credibilitatea minunilor biblice trebuie să fie vazută în conformitate cu normele standarte de evidenţa, cantarind factori ca veridicitatea explicările înregistrate şi credibilitatea martorii minunilor. Cu mai multa investigare serioasă găsim ca martorii minunilor lui Isus sînt competenţi şi sînt de încredere.În primul rînd mulţi dintre martori au fost înca în viaţa cînd au scris versiunea care a fost publicată şi distribuită. Acum noi ştim ca destul de scurta perioda este între minunile făcute de Isus şi scrierea versiunii Evangheliei. Această perioda nu a fost suficient de lunga ca să permite dezvoltarea de mituri.Mulţi martori au fost înca in viaţa ca să corecteze orice neadevărata sau legendara versie a minunilor.De asemena martorii minunilor au fost pur şi simplu oameni de caracter. Datele istorice arată că apostoli şi mulţi dintre ucenici au fost consideraţi martori credibili şi fiabil.Toţi dintre aceşti martori au fost dispuşi să renunţe la viaţa lor decît să se lepede de marturia lor. Au fost şi mulţi martori ostili spre viaţa şi minunile lui Isus. Textele arată că nici unul dintre lideri religioşi evrei nu au disputat minunile pe care au văzut. Mai mult ei au privit minunile lui Isus ca o ameninţare şi au depus effort să oprească lucrarea publica unde Isus facea minuni.

Minuni (Predici ale Părintelui Cleopa la duminicile de peste an)
Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sînt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stîlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvîrşit în tot pămîntul şi neamul (Ieşire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roşie (Ieşire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28). Iată şi cîteva minuni făcute în legea Harului; Pogorîrea Sfîntului Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) şi multe altele.
Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfînt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvîrşit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu (Ieşire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).Mîntuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă şi datorită puterii Sale (Ioan 19, 11; 5, 17; 19, 21-26). El a făcut minuni pe care nimeni din oameni nu le-a mai făcut (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 21, 25), pe cînd sfinţii au făcut minuni numai prin darul şi puterea primită de la Dumnezeu (Fapte 3, 12). Apoi sfinţii au făcut minuni la porunca lui Dumnezeu (Ieşire 4, 3; 6, 7; Numerii 20, 8-9).
Dumnezeu însă nu primeşte poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci toate cîte voieşte le face în cer şi pe pămînt (Psalmi 76, 13; 85, 9; 113, 11).Minunile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos au fost profeţite mai înainte de Duhul Sfînt prin gura sfinţilor Săi prooroci. Aşa de exemplu marele prooroc Isaia prin Duhul Sfînt a arătat că Mîntuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muţilor şi vedere orbilor, zicînd: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va vorbi limba gîngavilor". Iarăşi zice despre dezlegarea celor legaţi de duhuri necurate şi pentru cei orbi că va deschide ochii orbilor, şi va scoate din legături pe cei legaţi (Isaia 35, 5; 42, 8). Minunile sfinţilor s-au făcut cu un scop anumit cînd a binevoit Dumnezeu şi unde a voit El (Ieşirea 7, 20-21; Fapte 1, 16; II Petru 1, 21).Vedem iarăşi că sfinţii au făcut minuni puţine, iar Mîntuitorul ca Dumnezeu a făcut tot felul de minuni pe care nimeni din oameni nu le-a putut face (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 15, 24). Toate minunile sfinţilor au fost făcute nu prin puterea lor, ci de Dumnezeu prin ei, ca să se împlinească cuvîntul Scripturii care zice: Sfinţilor care sînt pe pămîntul Lui minunate a făcut Domnul voile Sale întru dînşii (Psalmi 15, 3). Sfinţii au făcut minuni şi ei, ca să arate puterea lui Dumnezeu, precum scrie: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36).
Să ştim că Dumnezeu a făcut, face şi va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atît în cer şi pe pămînt. În schimb, sfinţii pot face minuni şi pot prooroci numai cînd voieşte şi unde voieşte Dumnezeu. Vedem că sfinţii Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul şi puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic cînd au voit ei (Matei 17, 16; Marcu 9, 20). Sfîntul prooroc Elisei, măcar că luase de la Dumnezeu dar îndoit de a face minuni mai mari decît Ilie proorocul, n-a cunoscut scîrba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).Vedem iarăşi că Sfîntul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post şi rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său, Sfîntul Pavel cel simplu. Sfîntul Antonie n-a cunoscut pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos şi că vine să se pocăiască (a se vedea Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, în 17 ianuarie).
V-am vorbit pe scurt despre minunile lui Dumnezeu şi despre minunile sfinţilor şi am arătat că darul facerii de minuni se dă de Dumnezeu numai celor desăvîrşiţi, cui voieşte şi cît voieşte El. Prin minuni Dumnezeu Îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie. Scopul pentru care Dumnezeu şi sfinţii Săi fac minuni este preamărirea numelui Său în cer şi pe pămînt, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în lume, călăuzirea şi mîntuirea oamenilor, şi izgonirea duhurilor răutăţii dintre noi.Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpînul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor şi că dă aceeaşi putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de dînsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar cînd se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mîntuirea lor este în mare primejdie.Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale. Căci credinţa în Dumnezeu dacă nu săvîrşeşte minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune şi proorocul David: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni (Psalm 76, 13). Şi în alt psalm zice: Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt toate cîte a voit a făcut (Psalm 113, 11). De aceea cel ce se împotriveşte minunilor sau se îndoieşte de adevărul lor, acela tăgăduieşte Sfînta Scriptură, tăgăduieşte Revelaţia divină şi pe Însuşi Dumnezeu şi nu se poate mîntui pentru că nu duce nici un suflet în împărăţia lui Dumnezeu. Or, credinţa creştină şi revelaţia divină sînt întemeiate şi întărite de minuni, adică de fapte şi lucruri supraomeneşti săvîrşite de Dumnezeu mai presus de mintea şi înţelegerea noastră. Prin minuni se slăveşte Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credinţă şi se mîntuiesc.Să ştiţi, fraţii mei, că minunile s-au făcut veşnic: şi înainte de întemeierea lumii, şi înainte de darea Legii, şi înainte de venirea lui Hristos pe pămînt, şi după întruparea Cuvîntului şi astăzi se fac minuni şi în veci se vor face şi nu vor înceta niciodată. Cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu însă, sînt două: crearea lumii văzute şi nevăzute din nimic, numai prin cuvînt şi înnoirea lumii prin întruparea, naşterea Domnului din Fecioara Maria şi învierea Lui din morţi, ce nu pot fi înţelese de noi oamenii.Ce este universul în negrăita sa frumuseţe şi ordine, dacă nu o mare minune a Creatorului care uimeşte pînă şi pe îngeri? Ce este omul, atît de minunat creat, dacă nu o nepătrunsă minune a Creatorului? Ce este creştinismul care a biruit păgînismul şi pe diavol dacă nu cea mai mare minune a lui Hristos înviat din morţi? Din sîngele Domnului răstignit pe Golgota şi din lumina Sfîntului Mormînt a răsărit o lume nouă, o Biserică nouă şi o lege nouă mărturisită şi apărată de două mii de ani prin jertfa a nenumărate milioane de creştini apostoli, ierarhi, martiri, sfinţi şi drepţi.Într-adevăr, creştinismul este una din marile minuni ale Preasfintei Treimi pe pămînt. Căci Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, iar Fiul S-a jertfit şi Sfîntul Duh a făcut să se vestească cuvîntul şi să lucreze mîntuirea neamului omenesc. Zadarnic s-au ostenit duşmanii lui Hristos să biruiască Biserica, să înlocuiască Evanghelia şi să înfrîngă creştinismul. Lupta a fost şi este crîncenă, potrivnicii tot mai mulţi, jertfele tot mai mari, dar şi creştinismul tot mai tare şi de nebiruit, pentru că la cîrma Bisericii se află Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morţi.Fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte mai presus de mintea noastră, săvîrşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales cînd sîntem bolnavi, în faţa morţii sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operaţie, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfîntul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumînări şi spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Lui necazul nostru, cu speranţa că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm cu smerenie: "Doamne, oare sînt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sînt vrednic să faci o minune atît de mare cu mine cel plin de păcate?"Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sînt pe care îi miluieşte şi le ascultă rugăciunea. Şi aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos şi mîntuire sau pentru că sînt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui din cauza păcatelor care îi stăpînesc. De aceea cerem mult, dar primim mai puţin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credinţa tare şi se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi şi cu post. Domnul miluieşte şi sfinţii ajută cu rugăciunile lor mai întîi pe acei care sînt milostivi în dragoste şi-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceştia îi miluieşte mai mult. Cu aceştia face adevărate minuni, pentru că au credinţă mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult şi au inimă smerită.
Să cerem lui Dumnezeu mai întîi iertarea păcatelor şi mîntuirea sufletului, apoi să cerem cele pămînteşti. Să învăţăm a ne ruga cu credinţă, avînd drept pildă pe cei orbi vindecaţi din Evanghelia de astăzi. Că aceia mergeau după Mîntuitorul şi strigau cu credinţă: Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David! Iar dacă Domnul ne va întreba ca şi pe aceia: Credeţi că pot să fac Eu aceasta?, noi să răspundem din toată inima: Da, Doamne! Credem că Tu ai făcut cerul şi pămîntul! Credem că Tu ai creat pe îngeri şi pe oameni! Credem că Tu Te-ai întrupat din Fecioară şi ai înviat din morţi, pentru a noastră mîntuire! Credem în Evanghelie şi în puterea Sfintei Cruci! Credem în mila şi minunile Tale! Revarsă mila şi harul minunilor Tale peste noi toţi, ca să Te slăvim şi să Te lăudăm în veci. Amin.

Minunile Arhanghelului Gabriel
Îngerul Gabriel apare pentru prima dată în Cartea lui Daniel: arătându-se profetului, el îşi manifesta misiunea cu care este însărcinat: aceea de Înger al revelaţiilor divine. El nu este Îngerul lucrurilor mărunte, pentru că acestea se referă la timpul cel de pe urmă.
Celelalte două intervenţii ale sale relatate de Scriptură – în Evanghelia după Luca- se situează în aceeaşi perspectivă escatologică. El i-a apărut bătrânului Zaharia pentru a-i anunţa naşterea lui Ioan Botezătorul, Precursorul lui Iisus , al cărui lait-motiv era: Pregătiţi-vă , că regatul lui Dumnezeu este aproape! ( Matei 3, 2) Arhanghelul Gabriel i-a apărut de asemenea Mariei, în momentul Bunei Vestiri, pentru a-i anunţa Naşterea Mântuitorului: El va domni în casa lui Iacob în toate secolele, iar regatul său nu va avea sfârşit!(Luca1, 34) Deoarece el a fost purtătorul Bunei Vestiri în Încarnarea Verbului, Îngerul Gabriel este considerat patronul telecomunicaţiilor civile şi militare. Pe 9 sepembrie 1972, reluând demersul predecesorului său, Papa pius al-XII-lea, Papa Paul al-VI-lea l-a numit pe Gabriel patronul sfânt al telecomunicaţiilor. Ambasador al Domnului pentru Fecioara Maria în Nazaret, el este de asemenea şi patronul diplomaţilor.

Minuni ce s-au facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.-Mihail Colose
Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.
Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se imbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.

Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor articol de: Arhimandrit CLEOPA ILIE
Prin minuni Dumnezeu îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie.Scopul pentru care Dumnezeu şi sfinţii Săi fac minuni este preamărirea numelui Său în cer şi pe pămînt, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în lume, călăuzirea şi mîntuirea oamenilor şi izgonirea duhurilor răutăţii dintre noi.
Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpînul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor şi că dă aceeaşi putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de Dînsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar şi cînd se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mîntuirea lor este în mare primejdie.Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale. Căci credinţa în Dumnezeu dacă nu săvîrşeşte minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune şi proorocul David: "Cine este Dumnezeul mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni" (Psalm 76, 13). Şi în alt psalm zice: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt toate cîte a voit a făcut" (Psalm 113, 11). De aceea, cel ce se împotriveşte minunilor sau se îndoieşte de adevărul lor, acela tăgăduieşte Sfînta Scriptură, tăgăduieşte Revelaţia divină şi pe Însuşi Dumnezeu şi nu se poate mîntui pentru că nu duce nici un suflet în Împărăţia lui Dumnezeu. Or, credinţa creştină şi Revelaţia divină sînt întemeiate şi în­tă­rite de minuni, adică de fapte şi lucruri supraomeneşti săvîrşite de Dumnezeu, mai presus de mintea şi înţelegerea noastră. Prin minuni se slăveşte Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credinţă şi se mîntuiesc.Duminică, când Sfânta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sunt acestea: Dumnezeu Cel în Sfânta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stâlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mâna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).
Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvârşit în tot pământul şi neamul (Ieşire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roşie (Ieşire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfânt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvârşit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu (Ieşire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).Minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost profeţite mai înainte de Duhul Sfânt prin gura sfinţilor Săi prooroci. Aşa de exemplu marele prooroc Isaia prin Duhul Sfânt a arătat că Mântuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muţilor şi vedere orbilor, zicând: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va vorbi limba gângavilor". Iarăşi zice despre dezlegarea celor legaţi de duhuri necurate şi pentru cei orbi că va deschide ochii orbilor, şi va scoate din legături pe cei legaţi (Isaia 35, 5; 42, 8). Minunile sfinţilor s-au făcut cu un scop anumit când a binevoit Dumnezeu şi unde a voit El (Ieşirea 7, 20-21; Fapte 1, 16; II Petru 1, 21).
Să ştim că Dumnezeu a făcut, face şi va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atât în cer şi pe pământ. În schimb, sfinţii pot face minuni şi pot prooroci numai când voieşte şi unde voieşte Dumnezeu. Vedem că sfinţii Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul şi puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic când au voit ei (Matei 17, 16; Marcu 9, 20). Sfântul prooroc Elisei, măcar că luase de la Dumnezeu dar îndoit de a face minuni mai mari decât Ilie proorocul, n-a cunoscut scârba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).Vedem iarăşi că Sfântul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post şi rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său, Sfântul Pavel cel simplu. Sfântul Antonie n-a cunoscut pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos şi că vine să se pocăiască (a se vedea Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, în 17 ianuarie).
Iubiţi credincioşi, fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte mai presus de mintea noastră, săvârşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales când suntem bolnavi, în faţa morţii sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operaţie, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfântul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumânări şi spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Lui necazul nostru, cu speranţa că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm cu smerenie: "Doamne, oare sunt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sunt vrednic să faci o minune atât de mare cu mine cel plin de păcate?"
Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sunt pe care îi miluieşte şi le ascultă rugăciunea. Şi aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos şi mântuire sau pentru că sunt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui din cauza păcatelor care îi stăpânesc. De aceea cerem mult, dar primim mai puţin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credinţa tare şi se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi şi cu post. Domnul miluieşte şi sfinţii ajută cu rugăciunile lor mai întâi pe acei care sunt milostivi în dragoste şi-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceştia îi miluieşte mai mult. Cu aceştia face adevărate minuni, pentru că au credinţă mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult şi au inimă smerită.
Mai întâi, să cerem iertarea păcatelor
Să cerem lui Dumnezeu mai întâi iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, apoi să cerem cele pământeşti. Să învăţăm a ne ruga cu credinţă, având drept pildă pe cei orbi vindecaţi din Evanghelia de astăzi. Că aceia mergeau după Mântuitorul şi strigau cu credinţă: Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David! Iar dacă Domnul ne va întreba ca şi pe aceia: Credeţi că pot să fac Eu aceasta?, noi să răspundem din toată inima: Da, Doamne! Credem că Tu ai făcut cerul şi pământul! Credem că Tu ai creat pe îngeri şi pe oameni! Credem că Tu Te-ai întrupat din Fecioară şi ai înviat din morţi, pentru a noastră mântuire! Credem în Evanghelie şi în puterea Sfintei Cruci! Credem în mila şi minunile Tale! Revarsă mila şi harul minunilor Tale peste noi toţi, ca să Te slăvim şi să Te lăudăm în veci. Amin.

Puterea sfinţilor
Şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfînt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvîrşit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu. Mîntuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă şi datorită puterii Sale. Şi a făcut minuni pe care nimeni dintre oameni nu le-a mai făcut vreodată, pe cînd sfinţii au făcut minuni numai prin darul şi puterea primită de la Dumnezeu. Care nu primeşte poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci toate cîte voieşte El le face în cer şi pe pămînt. Pe cînd minunile sfinţilor s-au făcut cu un scop anumit cînd a binevoit Dumnezeu şi unde a voit El.
Profeţii mai înainte de Duhul Sfînt
Minunile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos au fost profeţite mai înainte de Duhul Sfînt prin gura sfinţilor Săi prooroci. Aşa de exemplu, marele prooroc Isaia prin Duhul Sfînt a arătat că Mîntuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muţilor şi vedere orbilor, zicînd: „Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va vorbi limba gîngavilor“. A mai spus şi despre dezlegarea celor legaţi de duhuri necurate şi pentru cei orbi că va deschide ochii orbilor, şi va scoate din legături pe cei legaţi. Sfinţii au făcut minuni puţine, iar Mîntuitorul, ca Dumnezeu, a făcut tot felul de minuni pe care nimeni din oameni nu le-a putut face.Sfinţii nu văd decît ce vrea Domnul să le arate.
Să ne amintim că Dumnezeu a făcut, face şi va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atît în cer şi pe pămînt. În schimb, sfinţii pot face minuni şi pot prooroci numai cînd voieşte şi unde voieşte Dumnezeu. Vedem că Sfinţii Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul şi puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic cînd au voit ei. Nici Sfîntul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minunii, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post şi rugăciune. Sfîntul Antonie n-a recunoscut nici pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos şi că vine să se pocăiască.
Dar din iubire pentru oameni
Darul facerii de minuni îl face doar Dumnezeu şi numai celor desăvîrşiţi, cui voieşte şi cît voieşte El. Prin minuni Dumnezeu Îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie. Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpînul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor şi că dă aceeaşi putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de dînsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar cînd se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mîntuirea lor este în mare primejdie. Dumnezeul nostru este Dumnezeul Minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii şi iubirii Sale. Prin minuni se slăveşte Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credinţă şi se mîntuiesc.
Creştinismul e una dintre marile minuni
Minuni a făcut Dumnezeu şi înainte de întemeierea lumii, şi înainte de darea Legii, şi înainte de venirea lui Hristos pe pămînt şi după întruparea Cuvîntului. Şi astăzi se fac minuni şi în veci se vor face şi nu vor înceta niciodată. Cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu însă sînt două: crearea lumii văzute şi nevăzute din nimic, numai prin cuvînt şi înnoirea lumii prin întruparea, naşterea Domnului din Fecioara Maria şi învierea Lui din morţi, ce nu pot fi înţelese de noi oamenii. Şi creştinismul este una dintre marile minuni ale Preasfintei Treimi pe pămînt. Căci Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, iar Fiul S-a jertfit şi Sfîntul Duh a făcut să se vestească cuvîntul şi să lucreze mîntuirea neamului omenesc.
Cum cerem şi ce cerem?
Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sînt pe care îi miluieşte şi le ascultă rugăciunea. Şi aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos şi mîntuire sau pentru că sînt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui din cauza păcatelor care îi stăpînesc, ne învăţă părintele Cleopa. De aceea cerem mult, dar primim mai puţin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credinţa tare şi se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi şi cu post. Domnul miluieşte şi sfinţii ajută cu rugăciunile lor mai întîi pe acei care sînt milostivi în dragoste şi-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceştia îi miluieşte mai mult. Cu aceştia face adevărate minuni, pentru că au credinţă mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult şi au inimă smerită. Să cerem lui Dumnezeu mai întîi iertarea păcatelor şi mîntuirea sufletului, apoi să cerem cele pămînteşti. Să învăţăm a ne ruga cu credinţă, avînd drept pildă pe cei orbi vindecaţi din Evanghelia de duminică.- de Ana PITIŞ

Aratare a minunilor marelui Arhistrateg al lui Dumnezeu, Mihail si a celorlalti ingeri, cu aratari si minunile facute de ei, adunate pe scurt.
Multe si mari faceri de bine ale lui Dumnezeu s-au facut oamenilor prin ingerii lui Dumnezeu, pentru ca ei sunt pentru noi, mijlocitori, ajutatori si rugatori catre Dumnezeu. Iar Mihail, ca un mai mare peste ostile ceresti, ne izbaveste pe noi de toate primejdiile si necazurile, de boli si de pacate. Ca a fost pus intaiul peste ingeri, in locul lui Lucifer si lumina lui nu sufera sa o vada cel ce a cazut.
Iar pentru ceilalti ingeri, asa s-a zis in Scriptura. Cand Adam a fost inselat de satana si s-a izgonit din Rai si cu moarte s-a osandit si neamul omenesc de la dansul a inceput a se inmultii, incepand de atunci, ingerii au fost pusi de Dumnezeu de paza tuturor oamenilor, ca sa nu ramana ei fara de purtare de grija si sa fie inselati de satana. Si de atunci, tot credinciosul isi are ingerul lui pazitor, iar necredinciosilor s-a pus un inger pazitor asupra fiecarei tari, precum si Moise a zis: "A pus hotare neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu".De inger a fost luat si Enoh si a fost dus in Rai, ca pana la a doua venire a Domnului pe pamant, sa nu vada moartea cea de obste a oamenilor. La fel si lui Noe celui drept, ingerul i-a vorbit de potop si l-a invatat pe el cum sa faca corabia, spre scaparea lui si a fiilor lui, ca sa ramana radacina de la Adam, cel intai zidit, si sa se inmulteasca neamul omenesc, asemenea si jivinele, toate cele fara numar neamuri de dobitoace si de fiare si de celelalte necuvantatoare, sa le pazeasca spre trebuinta oamenilor. Inger a fost si carmaciul corabiei in acele mari ape si vanturi. Dupa care i-a spus lui Noe cum sa scrie el despre jertfe.
Si lui Avraam de-a pururea ingerii i-au fost sprijinitori si ajutatori la razboi, cand a biruit pe imparatul Codorlamor, care avea cu sine trei sute de mii de ostasi, iar Avraam, numai trei sute optsprezece copii de casa, ca avea ajutorul pe ingerii lui Dumnezeu. Si pe Moise ingerul l-a pus mai mare peste semintia lui Israel si multe minuni a facut cu dansul: pe israiliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat iar in pustiul Sinai minuni a facut.Si in cetatea Ferza, Valac imparatul a chemat pe Valaam vrajitorul, zicandu-i sa blesteme pe israiliteni ca sa-i fie lui robi, iar ingerul l-a intampinat pe el in portile cetatii. Deci, catarul a vazut pe inger si a strivit piciorul lui Valaam. Apoi Valaam, vazand pe inger, i s-a rugat lui zicand: "Nu ma pierde pe mine, stapane, ca iata acum nu ca sa blestem, ci ca sa binecuvantez pe Israel voi merge", precum a si fost. Iar cand a raposat Moise, atunci Mihail Arhanghelul i-a ingropat trupul sau. Iar dupa aceasta, cand Iisus al lui Navi a inconjurat Ierihonul, intru care erau sapte imparati canaanei, dupa ce au cazut zidurile din temelii, atunci a vazut Iosua pe Mihail stand ca un ostas inarmat si i-a zis lui: "Al nostru esti, sau din protivnicii nostri?" Si i-a zis Mihail lui: "Eu sunt voievodul ostirii puterilor ceresti si acum am venit spre ajutorul tau". Iar Iosua i s-a inchinat lui, zicand: "Ce poruncesti stapane, robului tau?" Iar voievodul ostirii Domnului i-a zis: "Scoateti incaltamintele din picioarele tale, ca locul pe care stai sfant este". Si a facut Iosua asa. Si a surpat Domnul toata puterea canaaneilor si a dat lui Israel pamantul acela, pe care l-a fagaduit Dumnezeu parintilor lor.
Insa, dupa aceea, intarindu-se madianitenii si robind pe israiliteni, s-a aratat ingerul lui Ghedeon si i-a zis: "Sa iei cu tine trei sute de ostasi si sa mergi impotriva imparatilor lui Madiam, Greb si Zebei", cu care erau o mie de mii de madiamiteni. Si a facut Ghedeon asa. Insa a dat oamenilor sai felinare si faclii si au navalit asupra madiamitilor noaptea si din tulburarea ingereasca acestia s-au taiat intre ei si numai cei ce aveau felinare si erau cu Ghedeon, aceia au ramas vii.Si iarasi s-a aratat ingerul lui Manoe si femeii lui, spunandu-le lor de nasterea lui Samson, care s-a razbunat asupra celor de alt neam si a vrajmasilor lui Israil. Inca si cand a iesit David la razboi cu Goliat si l-a lovit pe el cu prastia in frunte, iarasi ingerul Domnului l-a lovit pe Goliat de dinapoi si a cazut in branci. Ca daca David l-ar fi doborat pe el, apoi ar fi cazut cu fata in sus, iar nu cu fata in jos. Iarasi ingerul slujea minunat lui Ilie si bucate ii da lui din mainile sale. Iar in vremea lui Iezechia, a venit asupra Ierusalimului Senahrib, imparatul asirienilor si defaima pe Atotstiitorul Dumnezeului lui Israil, iar Iezechia s-a rugat Atotstiitorului si a trimis Dumnezeu pe ingerul Sau si a ucis ingerul Domnului o suta treizeci si cinci de mii din tabara asirienilor.Si iarasi, intru acelasi Ierusalim, ingerul venea in tot anul si tulbura scaldatoarea Siloamului si multe tamaduiri facea. Multe inca insusi Dumnezeu a facut, aratandu-se in chip de inger, precum s-a aratat si lui Avraam in trei fete si cu Iacov s-a luptat si la cei trei tineri din Babilon vapaia cuptorului in roua s-a schimbat. Si iarasi ingerul a izbavit pe Daniil in groapa de gura leilor. Iar pe Avacum, el l-a dus din Ierusalim in Babilon si pe acelasi Daniil cu hrana l-a hranit. Ingerul iarasi a surpat pe Nabucodonosor imparatul, din cinstea imparateasca, pentru mandria lui, si din om in dobitoc cu chip strain l-a facut si sapte ani cu iarba si cu pamant s-a hranit, precum mai inainte Daniil ii zisese lui. Deci, vedeti, fratilor, cate faceri de bine a aratat Dumnezeu, pentru ingerii Sai, in Legea veche; apoi cu cat mai mult, in darul cel nou lucruri minunate a facut.Asa, cand Hristos S-a sculat din groapa, ingerul a vestit mai intai femeilor, zicand: "Hristos a inviat, nu mai plangeti de acum". Ingerul si pe Petru l-a scos din temnita si legaturile lui Pavel le-a rupt si temnita a cutremurat-o. Ingerul Domnului a rapit pe Filip Apostolul de la ochii famenului si l-a adus pe el din Gaza la Azot. Ingerul s-a aratat si lui Corneliu sutasul, la al noualea ceas din zi, pe cand postea si se ruga lui Dumnezeu, cand i-a poruncit lui sa cheme la sine pe Apostolul Petru.Ingerul a fost ajutator in razboi Imparatului Constantin asupra paganului prigonitor Maxentiu si tot el a incredintat pe Constantin imparatul, aratandu-i lui crucea pe cer si zicandu-i: "Cu acest semn vei invinge pe vrajmasii tai". Ingerul a fost ajutator binecredinciosului imparat Iraclie asupra lui Cosroe paganul imparat persan. Iarasi, ingerii Domnului intaresc si pe Mucenici a grai impotriva paganilor imparati, la razboaie ajuta binecredinciosilor imparati si cuviosilor parinti pustnici le ajuta ca sa biruiasca mestesugurile diavolesti, Mucenicilor in chinuri le usureaza durerile si ranile si alte multe si de mirare minuni fac: cuptoarele ce ard cu foc se sting, gurile leilor si ale pardosilor le leaga si pe morti ii inviaza.Ingerii sunt pazitori si slujitori placuti lui Dumnezeu, cuviosilor parinti si vietuitorilor in pustie: hrana acelora le aduc, fiind trimisi de Dumnezeu si le-o dau cu mainile lor, precum lui Pavel Tebeul si marelui Eftimie le-a inmultit painile si vinul si undelemnul. Si nu numai acestora, ci si la multi alti sfinti slujesc ingerii si multe si negraite minuni fac in veacul acesta. Pentru care pricina si Domnul Insusi zice, catre credinciosi: "Sa nu dispretuiti, pe vreunul din acestia mici ca, zic voua ca ingerii lor, in ceruri pururea vad fata Tatalui Meu, Care este in Ceruri" (Matei, 18, 10).Deci, Acestuia urmandu-I noi toti, sa laudam acest cinstit praznic al marelui Arhanghel al lui Dumnezeu Mihail, si, impreuna cu dansul, al tuturor ingerilor Domnului, care se trimit de El, spre slujba, Sfintilor, placutilor Lui si tuturor credinciosilor le aduc daruri de la dansul. Pentru aceasta si soborul ce se praznuieste in ziua aceasta, soborul Sfantului Arhanghel Mihail se numeste.

Minunile sfintilor
In sihăstria Sf. Ana, din Sf. Munte, se află o chilie - casă cu biserică - cu hramul Sf. Arhangheli. Ieromonahul Anania, mai marele chiliei, avea un ucenic, pe monahul Mihail, om simplu, curat la suflet şi ascultător.Într-o zi, bătrânul trimise pe ucenic la Dafni să facă unele cumpărături, cu porunca hotărâtă ca numaidecât până în seară să se întoarcă acasă.Părintele Mihail plecă dis-de-dimineaţă împreună cu un alt monah cu o barcă cu lopeţi - era înainte de anii 1930 şi nu apăruseră la Athos bărcile cu motor - ca să aibă timp să se întoarcă până în seară, după porunca bătrânului. A ajuns cu bine la Dafni, şi-a făcut treburile ce avea, dar între timp s-a pornit un vânt puternic şi pe mare s-a iscat furtună, lucru de fapt obişnuit la Athos. Pe o mare învolburată şi cu valuri cât casa, nici vorbă de mers cu barca cu lopeţi. Monahii veniţi la Dafni, văzând cum stau lucrurile, şi-au pus bărcile la adăpost şi au luat-o pe jos cu tolbele în spate spre chilii sau spre mănăstirile din apropiere, Xiropotamu şi Simon Petru, pentru a rămâne peste noapte. Numai părintele Mihail stătea mâhnit pe malul mării, la Dafni şi tot aştepta că doar, doar s-o potoli marea, ca să se întoarcă acasă până în seară, aşa cum îi poruncise părintele său.Cum stătea el aşa mâhnit, s-au apropiat de el doi tineri şi l-au întrebat:
- Ce faci aici părinte şi de ce eşti aşa de supărat?
- Cum să nu fiu supărat, le răspunse părintele Mihail; m-a trimis părintele meu până la Dafni cu unele treburi şi mi-a poruncit ca până în seară numaidecât să fiu la chilie şi uite vremea s-a stricat şi nu mă pot întoarce!
- Nu vrei să mergi cu barca noastră, îi zise unul din tineri, că şi noi mergem tot la Sfânta Ana?
Plin de bucurie, părintele Mihail a primit invitaţia şi toţi trei s-au urcat în barca de la mal. Unul din tineri a pus lopeţile la barcă şi a început a vâsli. Dar abia a dat de 3 - 4 ori din vâsle şi s-au aflat pe malul mării la Sfânta Ana. În mod obişnuit, această distanţă, de la Dafni la Sf. Ana, cu o barcă cu lopeţi, se parcurge în circa 5 ore.
Părintele Mihail, fericit că poate ajunge la vreme la chilie, aşa cum îi poruncise bătrânul său, n-a mai luat aminte la această călătorie minunată, a mulţumit din toată inima celor doi tineri, şi-a luat tolba la spate şi a luat-o în fugă spre casă. Nu departe de mare, se întâlni însă cu părintele Gavriil de la o chilie vecină, care îl întrebă: "Dar de unde vii şi alergi aşa de bucuros?" Şi părintele Mihail îi spuse întâmplarea. Atunci părintele Gavriil îi zise din nou: "Ia să vedem, unde-i barca cu care ai venit şi tinerii?" Au coborât şi ei puţin înapoi şi au constatat că marea învolburată cuprinse toată plaja de la Sf. Ana şi nici pomeneală de barcă şi de tineri. Şi părintele Gavriil îi spuse iarăşi părintelui Mihail: "Ia uită-te Sfinţia ta la marea albă de spume şi aşa de furtunoasă şi spune, ai văzut vreodată barcă pe o astfel de mare?" Într-adevăr, pe o astfel de furtună nici caicul nu îndrăzneşte să se avânte, necum o biată barcă! Abia acum şi-a dat seama părintele Mihail şi a rămas înmărmurit de cele întâmplate. A pornit spre chilie gânditor şi când a ajuns acasă, părintele său, bătrânul Anania, cu lacrimi se ruga Sfinţilor Arhangheli ca să-i păzească ucenicul de toată primejdia. Când i-a povestit şi lui întâmplarea, au fost deplin încredinţaţi că cei doi tineri, care au adus cu barca pe părintele Mihail, n-au fost alţii decât Arhanghelii Mihail şi Gavriil, patronii chiliei lor, cărora le-au mulţumit cu adâncă recunoştinţă. Dumnezeu, pentru rugăciunile bătrânului şi pentru ascultarea plină de râvnă a ucenicului, a trimis pe slujitorii săi cereşti şi le-au împlinit rugăciunile sincere amândurora: a bătrânului pentru ucenicul său, şi dorinţa fierbinte a ucenicului de a fi la vreme acasă, după cum primise poruncă de la părintele său."Întâmplări minunate din vremea noastră"-Părintele Petroniu Tănase

Din minunile sfintilor
Traia in Antiohia un om, pe nume Arhela, care indeplinea functia de dregator in cetate. Acestuia i-a iesit pe obraz o pecingine si a petrecut multa vreme cu ea si n-a putut sa se curateasca. Era foarte necajit, nu numai pentru buba, ci si pentru rusine, caci era mare si la loc aratat si nu putea fi ascunsa. Bietul dregator de multe ori zabovea mai mult in casa si iesea arareori afara. Toti se fereau de el si se intorceau din cale cind il zareau, deoarece nu sufereau sa se apropie de dinsul. Din fericire pentru el, avea un prieten apropiat si acela ii purta de grija, vazindu-l in acest fel. Odata, fiind cu dinsul in casa, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, a zis catre Arhela: “Aud pe multi vorbind de un calugar ce vietuieste intr-una din manastirile din preajma cetatii, fiindca umbla unii dupa dinsul, si, cind se intorc spun multe despre sfintenia sa. Asa ca, asculta-ma cu atentie si ia aminte la ceea ce te sfatuiesc eu: sa mergem la dinsul in manastire, cu credinta si cu cuget drept si sa-l rugam sa faca rugaciune catre Dumnezeu pentru tine si nadajduim ca nu ne vom intoarce de la dinsul fara milostivire”. Cind a auzit aceste cuvinte din gura prietenului sau, Arhela a mers in manastire la acel calugar, nimeni altul decit fericitul Ioan Gura de Aur si, cazind la picioarele Sfintului, l-a rugat pentru tamaduirea bolii. Iar Sfintul Ioan a zis lui Arhela: “Sa fagaduiesti Domnului ca vei face cele placute Lui si vei umplea miinile celor neputinciosi din averile tale si sa crezi ca Dumnezeu o sa te faca sanatos de boala ce te-a cuprins”. Cind a auzit aceste cuvinte, dregatorul a spus Sfintului Ioan: “Toate cele poruncite mie de sfintia ta le voi pazi pina la sfirsitul vietii. Si, de am rapit de la cineva fara dreptate, ii voi intoarce indoit, numai tamaduieste-ma, Cuvioase parinte”. Atunci, fericitul Ioan a zis celor ce stateau in fata: “Luati-l si spalati-l cu apa din care beau fratii in numele Domnului nostru Iisus Hristos si se va tamadui”. Atunci, l-au luat si i-au facut precum le-a poruncit. Si, in acelasi ceas, i s-a curatat pecinginea fetii si s-a facut teafar. Mai mult, rumeneala s-a indepartate de la el, incit nu mai ramasese nici o urma. Arhela s-a intors la fericitul Ioan, multumind lui Dumnezeu si placutului Sau Ioan, cazind la picioarele lui si multumindu-i de vindecarea sa.

Minunile Părintelui Arsenie Boca
Se spune că în timpul cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, era găsită de gardieni descuiată în fiecare dimineaţă, aşa încât au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers. De asemenea, sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au dus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părinte, şi l-au ocrotit.”
Părintele Viorel Trifa este un martor al minunilor Părintelui Boca :"Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei. Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a dovedit a fi de natura canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea. Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă, picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: "Soro! De când te-aştept!". Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc, bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş nu-şi credeau ochilor, ziceau ca nu-i aceeaşi femeie." Tot părintele Trifa spune că "cel mai bine îi simţi duhul şi forţa părintelui Arsenie Boca la mormântul lui, la care vin puzderie de credincioşi". Într-un an, în noiembrie, la praznicul morţii sale, au slujit 150 de preoţi şi au venit 10.000 de oameni.
Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!".
În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu.
Credincioşii vin la mormânt şi vorbesc despre minunile de care fiecare a avut parte. Rugăciunile Părintelui Arsenie Boca le-au salvat copiii de la boală şi de la accidente, i-a adus pe calea cea bună, le-a sădit linişte în suflet. Cei care l-au cunoscut spun că Părintele Arsenie cunoştea voia lui Dumnezeu. Deseori le spunea ce se vor face în viaţă, cu cine se vor căsători. Părintele Arsenie Boca spunea că "pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămîne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică". Sunt cuvintele pe care le spunea Părintele Arsenie Boca în scrierile sale şi atrăgea atenţia precizînd: "Creştinismul nu e o afacere de duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos ".Multe ar fi de relatat despre ce a făcut Părintele Arsenie Boca în timpul vieţii, dar şi după ce s-a urcat la cer.

Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca:
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin
Naşterea cinstitului slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN
Evanghelia de la Luca (I, 1-25, 57-68, 76, 80)
Pentru că mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor ce s'au adeverit printre noi, aşa cum ni le-au predat cei care dintru'nceput le-au văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului, tot astfel şi eu, după ce pe toate le-am urmărit de la'nceput cu de-amănuntul, m'am gândit că e bine să ţi le scriu pe rând, Preaputernice Teofile, pentru ca tu să cunoşti temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. Fost-a în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia; iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi numele ei era Elisabeta. Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Şi nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi a fost că pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale, după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să intre în templul Domnului şi să tămâieze. Iar la ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară, rugându-se. Şi îngerul Domnului i s'a arătat stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi, văzându-l, Zaharia s'a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul i-a grăit: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ţi-a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Şi-ţi va fi el bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Că mare va fi el înaintea Domnului; nici vin şi nici băutură tare nu va bea, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt; şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor; şi Lui Îi va merge el înainte cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să-i gătească Domnului popor pregătit“. Şi a zis Zaharia către înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân, iar femeia mea, înaintată în zilele ei“. Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă în faţa lui Dumnezeu. Şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi pentru că n'ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi până'n ziua când vor fi acestea“. Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi când a ieşit, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că vedenie a văzut în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut. Şi când s'au împlinit zilele slujirii lui, s'a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit; şi vreme de cinci luni s'a tăinuit, zicându-şi: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oameni“. Iar Elisabetei i s'a împlinit vremea să nască şi a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul Şi-a mărit mila faţă de ea; şi cu ea se bucurau împreună. Şi a fost că în ziua a opta au venit să-l taie'mprejur pe prunc; şi voiau să-l numească Zaharia, cu numele tatălui său. Şi răspunzând, mama sa a zis: „Nu!; ci Ioan se va chema“. Şi au zis către ea: „În rudenia ta nu e nimeni care să se cheme cu numele acesta...“. Şi i-au făcut semn tatălui său, cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris: „Numele lui este Ioan“. Şi toţi s'au mirat. Şi îndată gura şi limba i s'au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi frică i-a cuprins pe toţi vecinii lor; şi despre lucrurile acestea s'a vorbit în tot ţinutul muntos al Iudeii. Şi toţi cei ce le-au auzit le puneau în inima lor, zicând: „Ce va fi oare copilul acesta?“... Că şi mâna Domnului era cu el. Şi Zaharia, tatăl său, s'a umplut de Duh Sfânt şi a profeţit, zicând: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, că Şi-a cercetat poporul şi l-a răscumpărat; Iar tu, pruncule, profet al Celui-Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să-I găteşti căile. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

Semne minunate la Locuri Sfinte Prof. Cornel Dragoş
Taborul, Sinaiul şi Iordanul. Trei locuri biblice demult celebre, trei popasuri pentru arătări dumnezeieşti, de la Moise până la Hristos, de la umbră la deplinătate. Peste ani, teofaniile îşi păstrează pecetea spre contemplare tuturor celor ce vor să vadă…

Norul care învăluie Taborul
În Galileea neamurilor, la 610 m de la nivelul mării şi 855 m de la cota Tiberiadei cu pescuirile minunate se înalţă singuratic muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos, Taborul, rămas pe veci în istoria mântuirii. Pe vârf, un mic podiş străjuieşte câmpia roditoare a Israelului.
Cei patru inspiraţi Evanghelişti au surprins clipa în care Apostolul Petru dialoga uimit şi copleşit cu Hristos Cel Schimbat la Faţă: pe vârful muntelui s-a coborât un nor luminos care i-a acoperit pe toţi, profeţi şi Apostoli, iar îndată a răsunat însăşi vocea Tatălui Ceresc.An de an, Taborul este aureolat de un fapt miraculos, impresionant, spre întărirea credinţei celor ce îşi schimbă viaţa după şi prin Sfinţenia lui Hristos. La Sărbătoarea Împărătească din 6 august, în timp ce în biserica ortodoxă a mânăstirii de pe vârful Taborului se săvârşeşte Sfânta Liturghie, la ceasurile dimineţii un nor acoperă pentru câteva ore numai piscul muntelui. De îndată ce se apropie marele praznic, ortodocşii din Ierusalim sau împrejurimi se pregătesc să urce masivul Transfigurării. Ard de dorinţa să zărească mirificul nor care să le readucă în memorie „un nor asemănător luminos ce i-a acoperit pe ei”. Se spune că toţi cei curaţi cu sufletul surprind norul binecuvântat intens în luminozitate şi strălucire. O pecete divină peste sărbătorile creştine.

Rugul aprins şi pietrele de pe Sinai
Din Pământul făgăduinţei să ne mutăm privirea spre muntele minunat din Peninsula Arabiei, Sinaiul repetatelor arătări divine către conducătorul din vechime al lui Israel, Sfântul Prooroc Moise (aniversat anual la 4 septembrie). Lectorul fidel al Vechiului Testament reţine episodul teofaniei în chip de rug „aprins şi care nu ardea”. În spatele altarului celebrei mânăstiri sinaitice „Sfânta Ecaterina” se păstrează până astăzi rugul din vechime, care înverzeşte anual. Cu toate că există numeroase plante spinoase în necuprinsul pustiu arab, nu se mai întâlneşte absolut nici un rug!
Mai mult, în semn de adeverire a descoperirilor de altădată, Dumnezeu a lăsat motivul rugului întipărit pe stâncile din Sinai, şi la suprafaţă şi în interiorul lor. Fenomenul este uimitor: rugul este impregnat adânc, deşi pe unele porţiuni pare decolorat, pe altele curat, iar în alte zone neatins. După trei milenii, vizitatorii muntelui pe care a „păşit” Dumnezeu, văzând minunatele formaţiuni, nu omit să culeagă câteva pietricele, oferite contracost şi de micii negustori, copii de beduini.
Un astfel de fenomen supranatural nu este observat pe nici un alt munte de pe glob. Dacă undeva se vor găsi desene pe alte pietre, cercetătorii vorbesc de o pseudofosilă „arboricolă”, nu şi în cazul Sinaiului. Desenul rugului este prezentat în exclusivitate pe stâncile sinaitice, martore ale milenarei descoperiri dumnezeieşti…

Peştii Iordanului şi icoana Botezului
Să cercetăm apoi cu mirare râul sfânt unde S-a botezat Hristos şi unde Treimea Sfântă s-a descoperit spre închinare ca şi la Transfigurarea taborică. Aici vieţuiesc cei mai mari peşti de apă dulce, care pot depăşi un metru lungime şi o greutate de 40 de kg.: somnii.
Vieţuitoare corpolente, de pradă, cu mustăţi ca nişte antene radio, cu pielea ornată cu desene şi arabescuri ca frunzele toamnei, cu îmbelşugate şi gustoase icre, ei se întâlnesc în diferite lacuri şi râuri, fiind dotaţi cu deosebita capacitate de a presimţi cutremurele. La „seismografele vii” din apele Iordanului se observă însă un element unic, supranatural. Dacă îndepărtăm carnea de pe partea superioară a capului, mai mare de o şchioapă, vom distinge pe os o uimitoare reprezentare: diversele striaţiuni interne şi proeminente formează la mijloc un corp omenesc.
După descrierea arhimandritului Daniil Gouvalis, în dreapta şi în stânga se disting aripile întinse ale unor îngeri iar deasupra, clar şi accentuat, se vede un porumbel cu aripile deschise; lângă pasăre, lateral, razele se orientează în jos. O întruchipare limpede a Botezului lui Hristos, aşa cum este înfăţişat şi în iconografia creştină. Elementul neobişnuit este caracteristic numai somnilor din Iordan sau din lacul Ghenizaret (denumirea lucanică a Mării Tiberiadei), format din apele binecuvântatului curs de apă.
Dacă se întâmplă ca pescarii israeliteni să prindă şi vreun somn de Iordan sau Ghenizaret, îl aruncă înapoi deoarece are legătură cu Botezul lui Hristos, în care unii dintre urmaşii pescarilor-Apostoli nu cred încă…
Cucernicii pelerini de la Locurile Sfinte consideră procurarea unui craniu din unica specie piscicolă drept o mare binecuvântare. Se obişnuieşte să se facă mai intensă surprinzătoarea reprezentare printr-o coloraţie potrivită.
Când faptele vorbesc cu putere, cuvintele şi comentariile sunt de prisos. Legile bine păzite ale naturii, rugul şi pietrele de pe Sinai, peştii din apa Iordanului sau norul taboric întăresc pe cei slabi şi îi reînvie pe cei atrofiaţi în credinţă, pentru ca flăcăruia slab pâlpâitoare să se transforme în foc uriaş risipind întunericul îngheţat.

Moastele
Moastele sunt ramasite trupesti ale unor sfinti care nu au putrezit dupa moartea acestora. Acestea constituie un criteriu (desi nu determinant) in canonizarea sau declararea unui sfant de catre Biserica. Sute de astfel de moaste au fost descoperite de-a lungul timpului, printre cele mai cunoscute de la noi din tara fiind cele ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, Sfantului Dimitrie cel Nou, Cuvioasei Parascheva, iar in Biserica Catolica cele ale Sfintei Bernadette sau ale Sfantului Silvan.

Dumnezeu face minuni in Brazilia
În momentul de faţă, în Brazilia este o mare trezire.Este o ţară în care mii de oameni umplu bisericile duminica, un loc în care milioane de oameni ies pe străzi la evenimete de închinare. Este locul în care credinţa în minuni şi vindecări este foarte puternică, determinându-i pe unii oameni să spună că poate din acest motiv experimentează atât de multe.
În cadrul unei recente seri de evanghelizare organizate de evanghelistul şi artistul Antonio Cirilo, o femeie a fost vindecată de nodulul malign de la piept. (Acesta este doar unul din exemplele de minuni ce au loc în ţară.)
Organizaţia lui Randy Clark, Global Awakening, a luat Brazilia drept ţintă pentru lucrările pe care le fac. Ei instruiesc americanii de rând care vor să experimenteze minuni.Oamenii sunt organizaţi în echipe şi călătoresc în diferite ţări unde oamenii sunt receptivi la Dumnezeul minunilor şi al semnelor. Ei merg şi se roagă pentru vindecarea bolnavilor. Când aceşti oameni văd că sunt vindecaţi, ei vor să afle cine este sursa. Când află că Isus face aceste lucruri, doresc să îl aibă şi ei pe Isus.
Într-o lume în care se părea că umanismul şi comunismul vor înlocui religia în secolul 20, numărul tot mai mare dovedeşte că creştinismul este cea mai mare mişcare din secolul 21.Un lider al unei astfel de echipe de rugăciune afirmă că Dumnezeu se va folosi de oricine se deschide darurilor Duhului – vindecare, cuvinte de încurajare.
Cei de la Global Awakening călătoresc mii de kilometri pentru a se implica în această lucrare de minuni şi vindecare. Sursa: www.alfanet.ro

Miracole Crestine. Noi minuni in Italia.
O relicva din trupul lui Padre Pio reinvie un adolescent. Vindecarile prin voia lui Dumnezeu par sa fie la acest final de mileniu o minune... reala. Asemenea Romaniei, Italia este si ea o scena a miracolelor cotidiene.
Vindecarile prin voia lui Dumnezeu par sa fie la acest final de mileniu o minune... reala. Asemenea Romaniei, Italia este si ea o scena a miracolelor cotidiene. Adorat inca din timpul vietii pentru vindecarile sale, preotul catolic Francesco Forgione, numit Padre Pio dupa imbracarea rasei calugaresti, isi manifesta miraculoasa putere de dincolo de mormant. Simpla prezenta a unei relicve din trupul sau (o suvita de par) a readus la viata un tanar aflat in stare de moarte clinica. Minunea se petrece cu cateva zile inainte ca Padre Pio sa fie sanctificat de catre Papa Ioan Paul al Ii-lea
Mare fierbere printre italieni
La scurta vreme inainte de sosirea in Romania, Papa Ioan Paul al Ii-lea il va sanctifica pe celebrul calugar facator de minuni, Francesco de Forgione din Pietrelcina, asezandu-i numele printre sfintii din calendarul catolic. Ceremonia va fi impresionanta. Ea se va desfasura in cele mai mari piete ale Romei: San Pietro si San Giovanni. Se apreciaza ca la ceremonie vor participa peste un milion de credinciosi, veniti la Roma din toate colturile Italiei si chiar de peste hotare. Organizatorii estimeaza ca in ziua de 2 mai se va indrepta catre Cetatea Sfanta o coloana de autobuze lunga de 120 km. La dispozitia pelerinilor se vor pune peste 19 trenuri speciale, in afara de cei ce se vor deplasa cu automobilele proprii si a caror cifra va depasi probabil suta de mii. Autoritatile din Roma au luat din timp toate masurile posibile, in vederea desfasurarii in conditii optime a acestei uriase ceremonii. Astfel, in Piata San Pietro, toate locurile au fost numerotate si ele se elibereaza pe baza de "bilet de participare". Dar numarul locurilor este de doar 150.000. Cunoscand "spiritul spartan" - cum il numeste un ziarist - al "profund credinciosului italian", s-ar putea ca toate masurile luate de catre autoritati, chiar si cele mai drastice, sa se dovedeasca a fi inutile. Planul anti-invazie a fost intocmit tocmai cu scopul de a atenua, pe cat e posibil, o transformare a ceremoniei religioase intr-o dezordine haotica.Beatificarea se va desfasura in Piata San Pietro, in dimineata zilei de 2 mai, incepand cu orele 9.30. Slujba religioasa va fi celebrata de catre Papa Ioan Paul al Ii-lea, pe o estrada din fata basilicei. Dupa aceasta, catre orele 12.30, Papa se va deplasa pe "Calea Impacarii", pana in Piata San Giovanni, unde va oficia o noua slujba. A doua zi, pe 3 mai, la orele 10.30, va fi oficiata o alta ceremonie, de data aceasta de multumire, la care vor putea participa toti cei doritori, fara bilete cu locuri rezervate.
Minunile savarsite de Padre Pio
Cunoscut in Italia drept un vizionar si un binefacator, preotul calugar Padre Pio a ajuns faimos in intreaga lume dupa ce, in anul 1918, in timp ce se ruga in Manastirea Capucinilor din San Giovanni Rotondo, i s-a aratat Domnul nostru Iisus Christos, avand ranile sangerande. De atunci, viata calugarului s-a indreptat catre oblojirea si vindecarea ranilor celor suferinzi. Faptele sale minunate au depasit limitele stiintei, ele constituindu-se in profetii si vindecari inexplicabile. Intr-o jumatate de secol, au ingenuncheat in confesionalul sau peste un milion doua sute de mii de credinciosi. Numele sau e purtat in prezent de peste 2000 de asociatii si grupari religioase din Italia. In toata lumea i s-au ridicat peste 200 de monumente. Cortegiul miracolelor sale este incalculabil. Printre ele se afla si numele unei poloneze, Wanda Poltawska, prietena in vremea aceea a episcopului Karol Vojtyla, astazi Papa Ioan Paul al Ii-lea, care s-a numarat printre marii admiratori ai calugarului. Wanda Poltawska a fost vindecata de cancer.Ceremoniile beatificarii se desfasoara sub auspiciile unei intamplari extraordinare, petrecuta chiar in aceste zile la un spital din oraselul Modica, din comitatul Racusei. Un tanar aflat in pragul mortii a fost vindecat. Intamplarea a fost descrisa in marele cotidian "Corriere della Sera" din Milano, de catre Corrado Maiosca, un ziarist renumit, care a fost la fata locului."De zece zile nu mai dadea nici un semn de viata. Tocmai din acel nefericit 10 aprilie, cand Giorgio Rinzivillo, un student in varsta de 22 de ani, a ajuns in salonul de reanimare al spitalului din Modica, in urma unui grav accident de circulatie. Medicii l-au declarat mort din punct de vedere clinic, si urma ca aparatul de reanimare, care il tinea in viata, sa fie scos din functiune. Parintii lui Giorgio se resemnasera si fusesera de acord ca organele vitale ale fiului lor sa fie donate, spre a salva alte vieti. Ei insisi i-au rugat pe medici sa debranseze aparatul. Doar Bianenco, fratele mai mic al accidentatului, nu si-a pierdut cugetul si a cerut ajutor unui calugar din ordinul Capucinilor, parintelui Enzo la Porta, unul dintre devotatii lui Padre Pio, care ii viziteaza des pe bolnavii spitalului din Modica. In cateva clipe s-a intamplat ceea ce te indeamna sa exclami ca s-a produs un adevarat miracol. Parintele Enzo a scos dintr-o caseta o suvita din parul lui Padre Pio, apropiind-o de chipul inert al accidentatului aflat pe patul din salonul de reanimare. In clipa aceea, tanarul a dat semne de viata, ochii sai s-au deschis si s-au umplut de lacrimi. Intreaga familie, medicii si tot personalul spitalicesc au ramas impietriti in fata a ceea ce le era dat sa vada. Evenimentul a starnit o oarecare incurcatura in randul personalului medical, in vreme ce in intreg spitalul se vorbea numai despre miracolul lui Padre Pio. Imediat dupa uluitoarea intamplare, directorul adjunct al spitalului din Modica, doctorul Pietro Buonomo, a declarat: "Starea pacientului s-a imbunatatit, dar prognoza ramane, deocamdata, rezervata. Totusi, nu putem contesta faptul ca pacientul se afla intr-o coma profunda, iar reflexele sale erau intrutotul absente, precum si senzorii fizici. Am intrunit comisia care urma sa decida daca se poate scoate din functiune aparatul reanimator, dar acum medicii au luat hotararea continuarii terapiei." In prezent, conform relatarilor din presa italiana, bolnavul isi revine spectaculos.
Apostolul Andrei a botezat primii creştini Autor: Ingrid Baciu

„(…) Am găsit pe Mesia…“, aflăm din Evanghelia după Ioan, 1:41. Acestea sînt cuvintele cu care Sfîntul Andrei îl întîmpină pe fratele său Simon, sau Petru, după cum avea să îl numească Iisus, îndemnîndu-l să meargă imediat împreună la Rabbi… la învăţător, la Iisus Domnul.
Acest tînăr pescar, Andrei, originar din Betsaida, lîngă Marea Galileii, şi locuind în Capernaum, familiarizat cu adevărurile textelor sacre, se afla deja, în timpul venirii lui Iisus la Ierusalim, de mai mult timp, în căutarea adevăratului Mesia, despre care vechile profeţii anunţaseră cînd şi cum urma să se arate. Ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul, Andrei participă adesea la „Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan”, la glăsuirile şi propovăduirea întru Hristos şi întru toate cele sfinte ale celui care spunea neîncetat despre sine că el botează doar cu apă, dar cel care va veni după el este „Cel ce botează cu Duhul Sfînt”. Ei bine, aici, tînărul şi atît de minunat de simplu întru cele ale inimii, Andrei, află despre venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt, în timpul său, astfel încît, atunci cînd îl vede, îl recunoaşte şi îl urmează, urmîndu-i însăşi vieţii… Şi astfel începe Sfîntul Andrei, mai întîi ucenic al lui Ioan Botezătorul şi apoi al Domnului Iisus Hristos, să urmeze învăţăturile Mîntuitorului, atît în spirit, cît şi în faptă, mergînd alături de fratele său, Petru, şi de toţi ceilalţi ucenici ai Domnului. Oriunde mergea, Iisus propovăduia Legea şi lăsa mărturii de netăgăduit ale împlinirii legii dumnezeieşti, înfăptuia minuni… Deşi din scrierile ezoterice nu cunoaştem foarte multe date privitoare la viaţa sfîntului, ştim cu certitudine că, asemenea fratelui său şi a tuturor apostolilor apropiaţi lui Iisus, imediat după înălţarea la cer, dar mai ales după
Cincizecime, „Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea”, spre a propovădui Legea cea Nouă, au redactat evangheliile, au creştinat comunităţi, sate, oraşe, ţări, au ridicat sfinte locaşuri creştine, au înfăptuit minuni prin puterea Duhului Sfînt. Sfîntul Andrei a pornit la drum către ţinuturile din jurul Mării Negre, a fost în Bizantia, Bitinia, Macedonia, Tracia, Scitia, în aceste călătorii de creştinare apostolul suferind multe nedreptăţi, împotriviri şi răutăţi din partea celor care, în acele vremuri, venerau încă idoli şi nu puteau concepe existenţa unui singur Dumnezeu, al cărui Fiu s-a pogorît pe pămînt pentru mîntuirea lor şi a neamului omenesc. Această idee nu era, de altfel, deloc nouă în acea vreme, dar fiinţa omenească a acelor timpuri se închina mai degrabă unor zei păgîni, închipuiţi şi cu desăvîrşire necunoscuţi, decît însuşi Adevărului, Căii şi Vieţii lui Dumnezeu, lui Iisus Hristos Domnul.
(…) „Veniţi după Mine şi eu vă voi face pe voi pescari de oameni”, avea să îi cheme Iisus pe Andrei şi pe fratele lui, Petru, iar din acea zi amîndoi, în fiecare clipă a vieţii lor, urmau să aibă o singură dorinţă şi acelaşi vis, să „înduplece pe cei mulţi să se întoarcă de la rătăcirea lor” către adevărul hristic, către lumina unicului Dumnezeu, întru care tot binele este posibil şi unde doar „jertfa dreptăţii” se cere celui făcut „după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu” şi unde niciun sacrificiu idolesc, păgîn şi demoniac nu este necesar izbăvirii noastre…
Multe minuni a înfăptuit acest sfînt! Prin toate cetăţile pe unde a trecut, a hirotonit preoţi ai lui Hristos, dintre toţi aceia care au mărturisit această vrere şi învăţătura dumnezeiască, adică luminata înţelepciune, iar ori de cîte ori spunea oricărui bolnav „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe care eu îl propovăduiesc, scoală-te!”, fiecare dintre aceştia, pe loc, se vindeca miraculos, ridicîndu-se şi mergînd pe picioarele sale asemenea omului sănătos care nu a cunoscut vreodată boala.
Zilele Sfîntului Apostol Andrei au fost îndelungate, adunînd un mănunchi de 80 de ani de iubire şi miracole nenumărate întru Hristos, iar petrecerea sa din această lume s-a săvîrşit muceniceşte în Episcopia Paleapatra din Cetatea Romei, unde a fost răstignit de către antipatul Egheat pe ceea ce avea să fie denumit ulterior… Crucea Sfîntului Andrei, crucea în „x”.
Trebuie spus că, în ultima clipă, după ce Sfîntul Apostol Andrei fusese spînzurat, legat pe această cruce, antipatul Egheat s-a răzgîndit şi a vrut, împreună cu poporul, să-l dezlege, dar… nu a mai putut. Preasfîntul Apostol Andrei se ruga neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sînt spînzurat pentru numele Tău, ci primeşte-mă…”. Mărturiile arată că toţi cei care au încercat să îl dezlege nu au reuşit, deoarece mîinile lor nu aveau pic de vlagă atunci cînd se apropiau de legăturile cu care era legat preasfîntul.
Sfîntul Andrei este ocrotitorul României, iar la data de 30 noiembrie a fiecărui an întreaga creştinătate îl sărbătoreşte pe acest mare apostol, „cel întîi chemat” şi cel dintîi care a botezat pe teritoriul ţării noastre primii creştini. Slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi întreaga noastră dragoste şi recunoştinţă marelui apostol Andrei, care ne-a descoperit Hristosul, Duhul Sfînt, lumina, mîntuirea, învierea, viaţa de aici şi de dincolo… de viaţă.

Cum sfantul Grigore a mutat o stanca din loc, doar vorbind cu ea
Mergand odata in orasul episcopal din Noua Cesaree, Sfantul Grigore Taumaturgul sau facatorul de minuni a fost surprins, noaptea, de o ploaie puternica si obligat sa se adaposteasca intr-un templu al idolilor, faimos in tara din cauza oracolelor care aveau loc aici.
Mai intai, el a invocat numele lui Iisus, s-a inchinat de mai multe ori pentru a purifica templul si si-a petrecut noaptea cantand laude lui Dumnezeu, dupa obiceiul lui. Dupa ce Grigore a plecat, a venit in templu preotul idolilor, care s-a pregatit sa oficieze ceremoniile cultului sau. Imediat i s-au infatisat demonii spunandu-i ca ei nu mai pot locui in templu de cand un sfant s-a culcat acolo.
El a raspandit cu darnicie tamaie, apoi a promis demonilor sacrificii, pentru a-i convinge sa stea pe altarele lor. Dar degeaba! Puterea lui Satan se eclipsase in fata celei a Sfantului Grigore. Suparat de a-si vedea meseria periclitata, preotul l-a urmarit pe episcopul din Cesareea, amenintandu-l ca-l va da in judecata daca nu repara raul care l-a facut. Grigore, care-l asculta fara sa se tulbure, i-a raspuns cu sange rece: «Cu ajutorul Domnului, eu alung demonii de unde-mi place, si-i fac sa intre unde-mi place». «Atunci permite-le sa intre in templul lor», a raspuns preotul.
Sfantul episcop a luat uneltele de scris si a notat: «Grigore catre Satan: Intra!» Preotul a dus scrisoarea la templu, a facut sacrificii si a avut satisfactia sa-si vada demonii revenind. Dar meditand apoi la puterea sfantului, s-a dus dupa el si s-a instruit in religia crestina. Un singur lucru il soca: misterul incarnarii Cuvantului. Grigore i-a explicat ca acest adevar nu se verifica prin ratiunea umana, ci prin miracolul fortei divine. «Ei bine, a spus preotul, comanda acestei stanci sa se mute din loc si sa sara pe partea cealalta a drumului». Grigore a vorbit stancii, care l-a ascultat ca si cum ar fi avut viata. Fara sa se gandeasca, preotul si-a parasit casa, tot avutul, sotia si copiii, pentru a-l urma pe sfantul episcop si in curand i-a devenit discipol.

Minunea gasirii Sfintei Cruci
Cand Domnul Iisus privea din acest loc Ierusalim pe fii sai falsi, lacrimand a spus:
Ierusalime, Ierusalime de cate ori am dorit eu sa-mi adun fii tai in jurul meu, cum aduna closca puii sai sub aripa. Piatra din piatra nu va ramane din tine nedaramat. Si adevarat ca in urma razboiului, castigand romanii au daramat totul si au arat peste Ierusalim. Asa ne-a pastrat istoria romana care a implinit blestemul fara sa recunoasca pe Iisus ca Dumnezeu. Tot ce vedem noi in Ierusalimul vechi, este construit de mama
Sfantului Constantin cel Mare Sfanta Elena, si Ea de mare esenta divina, caruia in vedenia ingerului Gavriil, aducatorul de vesti bune, i-a spus sa mearga la imparatul Romei sa ceara macheta vechiului Ierusalim si sa caute locul Golgotei, sa scoata Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul Hristos si celelalte. Ingerul i-a poruncit imparatesei Elena dupa ce scoate crucile de sub daramaturi sa atinga de fiecare din ele un mort de 4 zile si care mort o sa invie inseamna ca aceea a fost crucea pe care s-a rastignit Iisus, si sa o puna la loc de cinste. Invierea omului mort a avut un ecou nemaipomenit in toata lumea. Crucea fiind ridicata la rang de sfintenie. Pentru puterea tamaduitoare ce o poseda crucea, a fost multa vreme expusa, oferind posibilitatea tuturor celor care veneau sa capete ajutorul spiritual sau fizic, sa-l primeasca. Pentru evitarea insa a abuzurilor multimii si chiar de profanare a Sfintei Cruci conducerea bisericii crestine a luat hotararea sa expuna doar sub un cristal. Din datele aflate in arhiva patriarhiei, rezulta ca paganii au incercat de mai multe ori s-o fure sau s-o profaneze, dar acestia au fost pedepsiti de Domnul Iisus prin orbire, orpirea udului, sufocari, eczeme, etc. Alergand apoi la conducerea Bisericii crestine acestia isI marturiseau pacatul cerand increstinarea. Astfel Sfanta Cruce a fost ridicata de la obiectul de chin, la obiectul de slavare si mantuire a sufletelor, si de punere peste orice prapastie a vietii. Totul a executat Sfanta Elena la porunca data prin inger, a celui care atat de greu a fost lovit si batjocorit de evreii vremurilor acelea.

Minunea Sfinţilor Arhangheli
În sihăstria Sf. Ana, din Sf. Munte, se află o chilie – casă cu biserică – cu hramul Sf. Arhangheli. Ieromonahul Anania, mai marele chiliei, avea un ucenic, pe monahul Mihail, om simplu, curat la suflet şi ascultător.
Într-o zi, bătrânul trimite pe ucenic la Dafni să facă unele cumpărături, cu porunca hotărâtă ca numaidecât până în seară să se întoarcă acasă.
Părintele Mihail plecă dis-de-dimineaţă împreună cu un alt monah cu o barcă cu lopeţi – era înainte de anii 1930 şi nu apăruseră la Athos bărcile cu motor – ca să aibă timp să se întoarcă până în seară, după porunca bătrânului. A ajuns cu bine la Dafni, şi-a făcut treburile ce avea, dar între timp s-a pornit un vânt puternic şi pe mare s-a iscat furtună, lucru defapt obişnuit la Athos. Pe o mare învolburată şi cu valuri cât casa, nici vorbă de mers cu barca cu lopeţi. Monahii veniţi la Dafni, văzând cum stau lucrurile, şi-au pus bărcile la adăpost şi au luat-o pe jos cu tolbele în spate spre chilii sau spre mănăstirile din apropiere, Xiropotamu şi Simon Petru, pentru a rămâne peste noapte. Numai părintele Mihail stătea mâhnit pe malul mării, la Dafni şi tot aştepta că doar, doar s-o potoli marea, ca să se întoarcă acasă până în seară, aşa cum îi poruncise părintele său.Cum stătea el aşa mâhnit, s-au apropiat de el doi tineri şi l-au întreabat: "Ce faci aici părinte şi de ce eşti aşa de supărat?"
– "Cum să nu fiu supărat, le răspunse părintele Mihail; m-a trimis părintele meu până la Dafni cu unele treburi şi mi-a poruncit ca până în seară numaidecât să fiu la chilie şi uite vremea s-a stricat şi nu mă pot întoarce!"
"Nu vrei să mergi cu barca noastră, îi zice unul din tineri, că şi noi mergem tot la Sfânta Ana?"Plin de bucurie, părintele Mihail a primit invitaţia şi toţi trei s-au urcat în barca de la mal. Unul din tineri a pus lopeţile la barcă şi a început a vâsli. Dar abia a dat de 3 - 4 ori din vâsle şi s-au aflat pe malul mării la Sfânta Ana. În mod obişnuit, această distanţă, de la Dafni la Sf. Ana, cu o barcă cu lopeţi se parcurge în circa 5 ore.
Părintele Mihail, fericit că poate ajunge la vreme la chilie, aşa cum îi poruncise bătrânul său, n-a mai luat aminte la această călătorie minunată, a mulţumit din toată inima celor doi tineri, şi-a luat tolba la spate şi a luat-o în fugă spre casă. Nu departe de mare, se întâlneşte însă cu părintele Gavriil de la o chilie vecină, care îl întreabă: "Da de unde vii şi alergi aşa de bucuros?" Şi părintele Mihail îi spuse întâmplarea. Atunci părintele Gavriil îi zice din nou: "Ia să vedem unde-i barca cu care ai venit şi tinerii?" Au coborât şi ei puţin înapoi şi văd că marea învolburată cuprinse toată plaja de la Sf. Ana şi nici pomină de barcă şi de tineri. Şi părintele Gavriil îi spune iarăşi părintelui Mihail: "Ia uită-te Sfinţia ta la marea albă de spume şi aşa de furtunoasă şi spune, ai văzut vreodată barcă pe o astfel de mare?" Într-adevăr, pe o astfel de furtună nici caicul nu îndrăzneşte să se avânte, necum o biată barcă! Abia acum şi-a dat seama părintele Mihail şi a rămas înmărmurit de cele întâmplate. A pornit spre chilie gânditor şi când a ajuns acasă părintele său, bătrânul Anania, cu lacrimi se ruga Sfinţilor Arhangheli ca să-i păzească ucenicul de toată primejdia. Când i-a povestit şi lui întâmplarea, au fost deplin încredinţaţi că cei doi tineri, care au adus cu barca pe părintele Mihail, n-au fost alţii decât Arhanghelii Mihail şi Gavriil patronii chiliei lor, cărora le-au mulţumit cu adâncă recunoştinţă. Dumnezeu, pentru rugăciunile bătrânului şi pentru ascultarea plină de râvnă a ucenicului, a trimis pe slujitorii săi cereşti şi le-au împlinit rugăciunile sincere amândurora: a bătrânului pentru ucenicul său, şi dorinţa fierbinte a ucenicului de a fi la vreme acasă, după cum primise poruncă de la părintele său.

Sfântului Arhidiacon Stefan.
Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: "Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul". Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.
Marama Veronicai
Cele mai vechi informatii despre aceasta relicva sunt cuprinse in cartea apocrifa "Faptele lui Pilat", din secolul al VI-lea, unde este prezentata o legenda despre Veronica, o femeie evlavioasa care a sters fata lui Iisus pe drumul care ducea spre Golgota. Astfel, chipul Mantuitorului a ramas imprimat pe marama.
Dupa cum informeaza site-ul Catholica, citand un material tradus dupa agentia "Zenit", parintele iezuit Heinrich Pfeiffer, profesor german de iconologie si istorie a artei crestine de la Universitatea Gregoriana din Roma, dupa 13 ani de studiu asupra sfintei relicve, este cel dintai specialist care a sustinut ca aceasta este marama autentica a Veronicai. Acesta nota:
"Faptul ca fata apare si dispare in functie de locul de unde vine lumina a fost considerat o minune in timpul Evului mediu. Aceasta nu este o pictura. Noi nu stim cum se coloreaza marama si nici cum a fost imprimata imaginea. Putem spune doar ca are culoarea sangelui".

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: „O minune „furată”
„Iisus era chemat de durerea unui tatǎ, sǎ întoarcǎ la viaţǎ o copilǎ de doisprezece ani. Iisus iubea copiii, de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Totuşi o femeie bolnavǎ L-a mai zǎbovit, ba L-a chiar furat pe drum. Stǎruim puţin asupra acestui furt, unic în viaţa lui Iisus. Oare de unde ştia femeia aceea cǎ atingându-se, chiar pe furiş, de marginea hainei lui Iisus, se va tǎmǎdui? O ştiinţǎ din credinţǎ. Si femeia nu s-a înşelat. Deşi puterea de tǎmǎduire era de naturǎ spiritualǎ, totuşi bolnava a furat-o printr-o atingere materialǎ. Ordonanţa sutaşului din Capernaum e un caz de tǎmǎduire de la distanţǎ şi prin credinţa adusǎ prin douǎ delegaţii, - o cale pur spiritualǎ. Aci Iisus a simţit puterea care a ieşit din El. Aceasta dovedeşte cǎ organismul a scǎpat de boalǎ, de îndatǎ ce s-a refǎcut ceea ce lipsea din plinǎtatea lui spiritualǎ. Sfinţenia e o energie. Pǎcǎtoşenia, o degradare. Una reface organismul, alta îl dǎrâmǎ. Dǎrâmarea se opreşte de îndatǎ ce organismul se împrumutǎ sau chiar furǎ, pe firul credinţei, acea energie rarǎ a sfinţeniei. Iisus încǎ a vrut sǎ dea pe faţǎ credinţa femeii, şi sigur cǎ a privit cu dragoste acest furt original.”

Minune la Adormirea Maicii Domnului (relatata de Maica Veronica)
In partea dreapta, unde azi este biserica greco-catolica a adormit Maica Domnului si toti Apostolii s-au strans sa ingroape Sfantul Trup al Preacuratei. Un evreu s-a strecurat si a vrut sa rastoarne masa pe care era asezat Sfantul Trup, dar un Inger, poate Arhaghelul Mihail i-a taiat cu sabia ambele maini si i-au ramas spanzurate pe Sfantul Pat al Neprihanitei Mame. La plangerea si cainarea evreului si la rugaciunile apostolilor, mainile i s-au lipit, iar evreul a trecut in randul crestinilor.

Am citit despre icoane sau statuete care plang sau care vorbesc (sunt imagini si pe youtube) dar si despre miscarea, deplasarea lor.
Statuetele mişcătoare din biserici
Un grup de adolescenţi şi tineri, care la data de 14 februarie 1985 se rugau în Biserica Sfânta Maria, în ţinutul Kerry, au văzut cum statueta lui Iisus Hristos le-a întins mâna dreaptă şi cum statueta Madonnei a deschis ochii. O lună mai târziu, locuitorii orăşelului Bellidesmond au anunţat că statueta Fecioarei Maria din biserică din localitate şi-a schimbat poziţia, iar pe buzele ei a apărut un zâmbet trist. Acest lucru a fost confirmat în scris şi de slujitorii bisericii.
În acest fel a început o perioadă neobişnuită, când în toată Irlanda, obiectele de cult religios au început să manifeste în public un grad mai mare sau mai mic de mobilitate.
Cea mai uimitoare întâmplare a avut loc în seara de 22 iulie, în orăşelul Bollenshpeatle. Când Clara O’Magony, de 17 ani, şi mama sa, Sharon, voiau să plece acasă după ce s-au rugat, statueta de 152 de kilograme a Fecioarei Maria, care se găsea la intrarea în biserică, a făcut un pas înainte, apoi s-a întors la locul său. Această ştire a stârnit o agitaţie de nemaiîntâlnit printre credincioşii din împrejurimi: pe parcursul lunilor care au urmat, sute de oameni din toată Irlanda au venit în acest orăşel pentru a vedea cu propriii ochi minunea. Mulţi dintre aceşti vizitatori au fost martorii unor lucruri incredibile: statueta uriaşă se legăna pe călcâie, mişca din umeri, întorcea capul.
La un moment dat, într-o seară târziu, sergentul John Murray, cel care avea grijă de menţinerea ordinii în acel locaş, a fost surprins să vadă uriaşă statueta cum a făcut câţiva paşi înainte şi înapoi, iar apoi a întors capul către el şi a început să se rotească într-un loc. Speriindu-se foarte tare, poliţistul a cerut ajutor prin staţie, dar la sosirea întăririlor statueta s-a liniştit, străjuind în continuare intrarea în biserică.
Doi vandali raşi în cap s-au năpustit asupra statuetei cu topoarele şi ciocanele
La data de 31 octombrie, în acest orăşel a avut loc un eveniment tragic: în seara acelei zile, doi vandali raşi în cap s-au năpustit asupra statuetei cu topoarele şi ciocanele, i-au zdrobit capul, mâinile, cununa de pe cap şi i-au speriat pe credincioşii aflaţi la rugăciune. Sărind într-o maşină împreună cu un al treilea complice, care filmase totul cu o cameră video, vandalii au dispărut. Însă au fost prinşi foarte repede şi condamnaţi de tribunalul local.
Cercetătorii britanici ai fenomenelor anomale enumeră 47 de locuri în Irlanda, unde pe parcursul anului 1985 au fost semnalate numeroase cazuri de mişcare a statuetelor şi alte exemple de întâmplări fenomenale legate de Fecioară Maria şi de Iisus Hristos.
Fenomenul statuetelor mişcătoare
Un alt cercetător a adunat într-o carte Vezi şi crede: statuetele mişcătoare din Irlanda mai mult de 100 de mărturii şi notiţe jurnalistice închinate acestor evenimente.
Răspunsurile la întrebările care apar în legătură cu aceste fenomene nu sunt decât două, după părerea cercetătorilor: fie este vorba despre o minune supranaturală, trimisă irlandezilor de sus, fie sunt nişte efecte optice, halucinaţii în masă. Specialiştii care au studiat ceea ce s-a întâmplat în ţinutul Kerry au arătat că în biserică, între două statuete înalte, se găseşte o ferestruică rotundă, pe care dacă o priveşti îndelung şi apoi îţi îndrepţi privirea către o altă statueta ţi se pare că aceasta îşi schimbă poziţia.
În acelaşi fel, în apropierea luminărilor şi a lămpilor, care luminează statuetele în întuneric, privitorul poate avea impresia că statuetele îşi mişca ochii. Este o explicaţie admisă pentru majoritatea minunilor care au loc în întuneric sau în biserici, comentează specialiştii.
Psihologii contemporani susţin una şi aceeaşi idee: când este vorba despre halucinaţii în masă, se pare că cel care vrea să vadă ceva vede întotdeauna, indiferent că acest lucru există sau nu în realitate. În ceea ce priveşte obiectele mistice, această situaţie psihologică se repetă de fiecare dată.
Imaginile sângerânde ale lui Iisus Hristos
Cum poate o statuetă din ghips a lui Iisus Hristos să sângereze, iar icoana Madonnei să plângă? Chiar dacă unora nu le vine să creadă, asemenea întâmplări au loc. În anul 1968, un crucifix din lemn, vechi de 300 de ani, din oraşul brazilian Porto dom Kashnsas a început să sângereze.
Cercetările au arătat că sângele era adevărat. Cu 10 ani în urma acelaşi lucru se petrecuse cu un crucifix din Biserică Sfântul Ignatie din Roma. În luna ianuarie 1981 a sângerat obrazul drept al Fecioarei Maria din orăşelul sicilian Kaltanizetta.
În luna aprilie 1975 au început să sângereze mâinile unei statuete din ghips a lui Hristos, care aparţinea unei americance din statul Pensylvanya. Cel mai mult sângele curgea vinerea şi în zilele de sărbătoare. Statueta a fost analizată cu raze Roentgen, dar nu s-a descoperit nici o urmă a unui rezervor sau a vreunui alt mecanism. Veridicitatea sângelui a fost dovedită. Este adevărat că conţinea o cantitate mai mică de hemoglobină (dovada a faptului că sângele era vechi).
La New Mexico, în luna mai 1979, imaginea lui Hristos de pe o carte poştală plastificata a început de asemenea să sângereze. Această carte poştală a fost cumpărată de Kate Melott. După aceea, cartea a fost văzută de foarte multe persoane. Se pare că sângele curgea chiar de pe suprafaţa plasticului. Verificarea lichidului în Centrul medical din New Mexico a arătat că sângele era adevărat.
Este interesant că în imaginile lui Hristos sângele curge din mâini şi picioare (locul cuielor), frunte (urmele cununei de spini) şi coapse (loviturile cu suliţa), iar lacrimile Fecioarei Maria curg din ochi.

Sfantul, Parintele nostru Serafim din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se cu pace
Acesta era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si Agafia. A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati singur in padure, pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor Parinti. In padure, Sfantul Serafim locuia in tovarasia animalelor salbatice, ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vietii lui - se obisnuisera sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt batut de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie. Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor si a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o piatra, in inima padurii, indurand grozavele ierni.
Multi ani a stat zavorat in chilia lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata, rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele patru Evanghelii, impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul Marcu, miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea in chilia sa.
In urma unui vis in care a vazut pe Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul, Sfantul Serafim a primit slujirea de parinte duhovnicesc (staret) si a inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii primea numindu-i "Bucuria mea" si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta in "agonisirea Duhului Sfant". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea neincetata, Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc impreuna la apropierea de Tatal.
Marturisirea lucrarii de impartasire din lumina dumnezeiasca, asa cuma cunoscut-o si de care s-a invrednicit Sfantul Serafim, este luata din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:
"-Si totusi, eu nu inteleg cum pot sa am siguranta ca sunt in Duhul Sfant. Dupa care semne pot eu sa cunosc singur ca harul Sfantului Duh se afla in mine?
Parintele Serafim raspunde: Dar ti-am spus ca-i foarte simplu: Iata, acum, suntem amandoi in harul Sfantului Duh... Dar de ce nu ma privesti?"
- Parinte nu pot sa te privesc; ochii sfintiei tale arunca fulgere de lumina. Fata sfintiei tale e mai arzatoare decat soarele si ma dor ochii. Si Serafim urma: Te afli in plinatatea Sfantului Duh, altfel n-ai putea sa ma vezi in starea aceasta.
Si, apropiindu-mi-se de ureche imi sopti: Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui catre noi. Vezi, n-am facut nici macar semnul crucii, in adancul inimii m-am indreptat, insa, catre Dumnezeu, zicand: Doamne, fa pe omul acesta vrednic sa vada, cu ochii lui trupesti, aratarea Preasfantului Duh. Si iata, Dumnezeu a auzit rugaciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiti la mine? Nu-ti fie teama, Dumnezeu este cu noi... Incurajat, incercai sa ridic ochii si o spaima sfanta imi cuprinse toata fiinta. Inchipuiti-va fata unui om care va vorbeste din mijlocul soarelui; ii vezi miscarea buzelor, infatisarea ochilor, ii auzi glasul, simti ca te tine de umeri, dar nu-i vezi nici bratele, nu vezi nici trupul tau, nici al celui ce-ti vorbeste, ci vezi numai o lumina stralucitoare, o lumina orbitoare, luminand intinsul zapezii, pana departe, imprejur, luminand fulgii de zapada, care nu incetau sa cada, pe mine si pe marele staret.
Si parintele Serafim urma: Daca numai presimtirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastra de atata mangaiere si atat inviorare, ce vom spune de bucuria insasi, care ne este pregatita in ceruri, tuturor celor ce plang aici pe pamant? Si dumneata, dragul meu, ai plans destul in viata pamanteasca. Dar, iata, cu cata bucurie te mangaie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a stradaniilor neincetate, e vremea dobandirii unor puteri din ce in ce mai mari, ca sa crestem pana la masura deplina a inaltimii lui Hristos... si mostenitor al scaunului sau, dupa dansul. Atunci, insa, bucuria aceasta, pe care o simtim acum, in parte si un timp scurt, se va arata in toata plinatatea ei si ne va covarsi toata fiinta cu desfatari negraite, pe care nimeni nu va mai putea sa le ia de la noi."
Canonizat in anul 1903, pomenirea Sfantului Serafim traieste in evlavia credinciosilor, ca un mare stalp al sfinteniei crestine, ca un inger pazitor al crestinatatii. Dumnezeului nostru, marire!

Sfantul Anton de Padova, Sfantul Minunilor
Patria acestui sfant atat de iubit este Portugalia.
S-a nascut la Lisabona, in ziua de 15 august 1195 din parinti cu un bun statut social.
Tatal sau, Martin de Bouillon, ocupa un post inalt la Curtea Regala. Mama sa, Tereza de Treveira, era o femeie cu insusiri sufletesti distinse.
Copilul a primit la botez numele de Ferdinand si a fost crescut cu toata grija impreuna fratii si surorile sale.In familie domnea un autentic spirit crestin, hranit prin sfaturi bune si mai cu seama prin exemplul parintilor.
Nu e de mirare astfel ca Ferdinand era foarte supus, pios, milostiv fata de saraci si de o curatenie sufleteasca desavarsita.
Nu lasa sa treaca nicio zi fara sa asiste la sfanta Liturghie. Totdeauna se arata serios si om cu vointa tare.
La 15 ani a terminat studiile, dupa obiceiul acelor timpuri.
Viata in lume ii parea periculoasa pentru mantuirea sufletului sau.
Cu invoierea parintilor a fost primit in manastirea augustinienilor de langa Lisabona.
Fiind insa prea aproape de casa parinteasca si de rude, care tot cautau sa-l readuca in lume, el cere superiorilor sa fie mutat la Coimbra.
Aici se trudeste 10 ani, in duh calugaresc, ocupandu-se cu rugaciunea si studiile.
Un eveniment major se petrece in viata sa prin anul 1220, cand la Manastirea Coimbra, unde slujea, au fost aduse moastele primilor martiri din recentul infiintat Ordin Franciscan.
E vorba de grupul de calugari ce a fost trimis de Sfantul Francisc in Maroc pentru a predica Evanghelia printre musulmani.
Sultanul Miramolin i-a arestat, le-a ciopartit trupurile de vii si i-a aruncat la caini.
Afland de jertfa lor, monahul Ferdinand, luminat si cuprins de curaj, a trecut la franciscani la frageda varsta de 25 de ani.
Traditia spune ca fratii augustinieni, de care a decis sa se desparta, i-au regretat adanc plecarea, dar s-au impacat cu gandul ca aceasta e voia Domnului.
In loc de ramas bun, superiorul sau a avut o premonitie, spunandu-i:
"Mergi in pace, fiule, sunt sigur ca te vei face sfant".
Dupa un stagiu intr-o manastire franciscana, unde s-a integrat ca fratele Anton, a cerut deja sa plece in Africa pentru a-si inlocui fratii martiri.
Ia corabia spre Maroc, dar in scurta vreme se imbolnaveste si e obligat sa se intoarca.
Ca prin minune, o furtuna se dezlantuie pe mare si vasul cu care calatorea naufragiaza in Sicilia (Italia).
Superiorii franciscani de acolo il insarcineaza, pentru inceput, cu slujba unui duhovnic la schitul Monte Paolo din zona Emilia.
Silit sa tina, la scurt timp dupa aceea, o cuvantare ocazionala catre cativa candidati la preotie, uimeste intreaga asistenta cu elocinta sa, astfel incat e numit predicator al intregii provincii. Dupa aceasta iesire publica, vocatia sa nu a mai putut fi tinuta ascunsa sub haina smereniei.
In scurta vreme devine docent in teologie.
In 1224 este trimis impotriva sectei albigenzilor in Franta, unde predica si invata la Montpellier si la Toulouse.
Ridicat la rangul de guardian si provincial, isi pastreaza modestia, predicand neintrerupt si cu atata succes incat in curand isi merita numele de «ciocan al ereticilor ».Sfanta traditie a bisericii spune ca fratele Anton predica intr-o limba si il intelegeau toate natiile. Ecoul cuvintelor sale era purtat pana la mari departari.
Multimea nu incapea in biserici, si mai in toate locurile el trebuia sa predice afara, ca sa poata fi auzit de toti. Cutreierand provincia, a ajuns pentru prima data la Padova, unde a fost primit cu o dragoste deosebita de catre confrati.
In apropierea acestui oras se afla un schit mic, Campo San Pietro.
Aici s-a retras in speranta ca se va mai linisti si lumea va uita de succesul predicilor sale. Poporul insa l-a gasit, dar numai pentru scurt timp.
Fratele Anton s-a imbolnavit de hidropizie (retinere de apa in tesuturi).
Grav bolnav, a fost dus la manastirea Arcella din vecinatate, unde a murit sfant dupa cum a trait, in ziua de 13 iunie 1231, in varsta de numai 36 ani.
Marturiile peste timp arata ca tocmai din ziua mortii Sfantului Anton bolnavii care atingeau sicriul sau se insanatoseau.
Se tamaduiau de asemenea si cei care, din cauza multimii nu puteau patrunde pana la sicriul adus in biserica si erau purtati numai pana la usa.
Procesiuni intregi au venit pe urma la mormantul sfantului si necontenit minunile se repetau. Trecuse doar un an de la moartea sa, cand Papa Grigoriu al IX-lea l-a trecut pe lista sfintilor. In anul 1263, cand se termina constructia bazilicii, cladita in cinstea lui in Padova, i s-au transportat moastele sub altarul din capela inchinata lui.
Cu acest prilej deschizandu-se sicriul i s-a gasit limba vie si frumoasa ca si la un om viu, pe cand restul trupului era cenusa.
Vazand aceasta, Sfantul Bonaventura, care participa la ceremonial, cuprins de mare admiratie si emotie, incepu sa se roage cu voce tare:
O, limba binecuvantata, care mereu l-ai laudat pe Domnul si pe altii i-ai invatat sa te urmeze, abia acum ne dai dovada cat de mult te-a iubit Dumnezeu.
Tot atunci, la prima deschidere a sicriului, s-a decis ca, pe langa limba, sa se conserve maxilarul inferior, antebratul stang si cateva relicve minore.
Recentul studiu din anul 1981 a oferit ocazia aprofundarii investigatiile cu caracter istoric, tehnic, artistic, antropologic si medical.
Intregul schelet al Sfantului a fost recompus pe un suport de matase intr-o vitrina de cristal. Inauntru au fost asezate si doua casete de sticla ce adapostesc alte mici relicve. Vitrina de cristal a fost apoi sigilata si inchisa intr-un sicriu de stejar, coborat din nou in mormant.In schimb, au fost expuse in capela din Padova tunica Sfantului si alte cateva obiecte personale in jurul carora s-au adunat in timp multe daruri oferite ca recunostinta sau devotiune de cei ce s-au perindat la moastele Sfantului din Padova.
De atentia cea mai mare s-a bucurat, desigur, limba Sfantului, asezata acum intr-un foarte frumos relicvar de aur, batut in pietre scumpe, expus in centrul bazilicii din Padova.Aceasta nu mai are dupa atatea secole culoarea purpurie, dar ceea ce se poate vedea este in egala masura inexplicabil, mai ales ca e vorba de o parte anatomica atat de fragila, printre primele care se descompune dupa moarte.
Acum, dupa aproape 800 de ani de la moartea fratelui Anton, limba sa sta marturie ca un miracol permanent, unic in istoria crestinatatii.
Romanii se pot lauda cu faptul rar ca au in grija o relicva de gradul I a Sfantului Anton.
E vorba de o bucatica de piele pastrata la Biserica greco-catolica Sfantul Iosif din Timisoara. Aici, in fiecare marti, se organizeaza un ritual in cadrul caruia relicva este scoasa din chivot in fata credinciosilor care se roaga pentru implinirea unor nevoi ori dorinte.
Minunile infaptuite:
Inainte de a implini 15 ani, voind sa alunge o ispita de neincredere in Dumnezeu, cu care diavolul il necajea, pe cand se ruga la altarul Maicii Domnului, facu o cruce cu degetul pe scara de marmora. Ispita disparu, insa crucea ramase intiparita, ca si cum ar fi fost facuta pe o ceara moale. Cu aceasta minune incepe seria de biruinte pe care acest om al lui Dumnezeu avea sa le castige asupra diavolului.
La Toulouse, Sfantul Anton, dovedise unui eretic, cu toata elocinta si expunerea dovezilor, adevarata prezenta a lui Isus in Sfanta Impartasanie. Ereticul, nemaistiind ce sa raspunda, spuse : « Daca imi vei arata printr-o minune ca in Sfanta Impartasanie este adevaratul Trup al lui Cristos, atunci voi fi convins de credinta catolica ».
El ceru urmatoarea minune : ca dupa trei zile, pana cand el va lasa magarul sau flamand, acesta sa ingenuncheze inaintea Sfintei Taine. Dupa trei zile o mare multime de oameni s-a adunat in piata pubica. Ereticul a venit cu magarul sau si in momentul cand sfantul Anton a iesit de la liturghie cu Sfanta Impartasanie in mana si porunci magarului sa se inchine lui Dumnezeu, ereticul arunca in fata magarului nutretul cel mai bun, sperand ca vita flamanzita se va repezi asupra lui. Dar magarul lasa nutretul neatins si cazu in genunchi in fata Sfintei Ostii. O bucurie fara margini a cuprins poporul de fata si ereticul s-a reintors in sanul bisericii.
Pe cand era odata la Camposampiero, orasel aproape de Padova, si veghea noaptea in rugaciune, in casa contelui de acolo. Contele, umbland noaptea pe langa camea in care era sfantul, a vazut prin crapaturi lumina. Curios, s-a uitat inauntru si l-a vazut pe sfantul Anton inconjurat de o lumina cereasca, tinand in brate pe copilul Isus, care tocmai ii destanuia ca stapanul casei se uita prin crapaturi. Dimineata sfantul Anton l-a rugat pe conte sa nu spuna nimic. Dupa moartea sfantului insa, el marturisi cu juramant aceasta intamplare. De aceea in icoane sfantul Anton este infatisat cu pruncul Isus in brate.
La Rimini oamenii nu voiau la inceput sa asculte predicile sfantului Anton. Atunci sfantul s-a dus la tarmul marii, care era in apropiere si chema pestii sa asculte ei cuvantul lui Dumneazeu. O multime de pesti a scos capul din apa, ascultand pana la sfarsit si indepartandu-se abia dupa binecuvantarea sfantului. Se intelege ca si locuitorii orasului au primit apoi sfaturile sfantului Anton cu inima caita.
Sfantul Anton este gasitorul lucrurilor pierdute
O insusire speciala atribuita Sfantului Anton este ajutorul dat celor ce au pierdut lucruri pretioase ori pur si simplu folositoare. Credinta s-a nascut de cand Sfantul Anton se afla la Montpellier (Franta). Acolo i s-a furat un manuscris in care el comentase Psalmii. Sfantul tinea mult la aceasta opera a sa, si de aceea se indrepta cu rugaciuni fierbinti catre Dumnezeu ca sa-l ajute s-o gaseasca. Minune! Pe cand hotul trecea un pod inalt, ii iesi inainte un individ furios care il ameninta cu sabia, poruncindu-i sa duca inapoi manuscrisul. Fara intarziere, Sfantul Anton si-a recapatat manuscrisul.
Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase in America de Sud pentru comert, si se oprise la Lima. Sotia sa, ramasa acasa, ii scrise in mai multe randuri, insa nu primi nici un raspuns. Intristata de acest fapt, se duse in biserica Sfantul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfantului Anton, si-i puse in mana o scrisoare pentru barbatul ei; apoi facu o rugaciune fierbinte, cerand Sfantului sa-i dea harul sa aiba vreun raspuns. A doua zi veni iarasi sa se roage Sfantului si vazu scrisoarea tot in mana acestuia. Atunci, crezand ca era tot aceea ce o pusese ea, se planse ca Sfantul n-o ascultase. Un calugar, auzind pe cineva vorbind in biserica, veni, si, vazand femeia negustorului, o indemna sa ia scrisoarea din mana Sfantului, caci el incercase, dar nu izbutise. Femeia intinse mana si scoase cu usurinta scrisoarea si, in acelasi timp, ii cazura la picioare, din haina Sfantului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea si afla raspunsul dorit, precum si lamuriri privitoare la bani.
Dar o minune si mai zguduitoare a facut la Florenta, unde, spre a dovedi cat de urat este viciul zgarceniei, a spus ca zgarcitii isi tin inima in lada de bani.
La Florenta a murit un camatar lacom si avar. Dupa obicei, sfantul Anton a fost rugat sa tina discursul funebru. In cursul cuvantarii asupra textului: „Unde iti este comoara, acolo iti este inima” (Mt 6,21), spuse ca zgacitul este osandit . „Duceti-va - spuse el celor de fata – deschideti lada, in care decedatul isi pastra avutul. Acolo veti gasi inima nenorocitului.” Si, intr-adevar, asa a fost. Apoi cand cercetara cadavrul, inima-i lipsea.
In anul 1775 un cutremur de pamant distruse Lisabona si biserica sfantului, cladita pe locul casei parintesti. Abia peste catva timp se incepu recladirea. Spre mirarea tuturor, sub daramaturi a fost gasit un baiat, neatins si perfect sanatos. Intrebat cu a putut trai atata timp a raspuns ca un franciscan i-a adus zilnic de mancare, incurajandu-l. (Desigur era sfantul Anton). Insusi regele a cerut baiatului sa ii povesteasca aceasta intamplare.
(3.83MB)
VietileSfintilorOrtodoxiei.Indrumariduhovnicesti
Minunile Parintelui catolic Padre Pio (a caror moaste dupa 40 ani arata ca si cand doarme vezi internet)
Nu este tocmai uşor să defineşti ce este o „minune”. Poate fi considerată o manifestare a supranaturalului sau, şi mai clar, un fenomen prin intermediul căruia legile naturii se supun unei forţe superioare – anume voinţa lui Dumnezeu. De-a lungul vieţii sale Padre Pio din Pietralcina a fost instrumentul mai multor minuni. Atenţie însă – minunea are mereu o natură dumnezeiască. Padre Pio cerea totdeauna ca beneficiarii minunilor să-i mulţumească Domnului pentru harurile primite.
Pentru a vorbi despre o primă minune din viaţa lui Padre Pio trebuie să mergem la anul 1908. Aflându-se în conventul Montefusco, Padre Pio se gândi să culeagă un săculeţ de castane pe care să le trimită Dariei, la Pietralcina, o mătuşă care ţinea foarte mult la dânsul. După ce a primit castanele şi le-a mâncat, a păstrat săculeţul ca amintire. După un timp, într-o seară, aprinzând lampa sa pe bază de ulei, mătuşa merse să scotocească în dulăpiorul în care soţul său păstra praf de puşcă. O scânteie dădu foc conţinutului şi dulăpiorul explodă lovind sărmana femeie în plină figură. Urlând de durere, mătuşa Daria luă de pe fotoliu săculeţul în care fuseseră castanele fratelui Pio şi îl duse pe faţă în încercarea de a-şi ogoi durerile arsurilor. Durerea dispăru într-o clipită, iar pe chipul femeii nu rămase nici o urmă de arsură.
În timpul războiului se dădea pâine la cartelă. Numărul persoanelor care vizitau Conventul Santa Maria delle Grazie pentru a cere pomană era din ce în ce mai mare. Într-o zi, când fraţii sau dus în sala de mese, în coşulţ se mai afla doar jumătate de kilogram de pâine. După rugăciune, comunitatea s-a aşezat la masă ca să mănânce supa. Padre Pio se oprise în Biserică. După puţin timp apăru cu mai multe bucăţi de pâine proaspătă. Superiorul l-a întrebat: „De unde ai luat-o?” – „O femeie mi le-a dat la poartă” – a răspuns. Nimeni nu a scos un cuvânt. Cu toţii ştiau că doar el poate întâlni anumiţi pelerini.
Într-o dimineaţă sacristanul a uitat să pună particule la consacrat. În pixidă rămăseseră foarte puţine. La sfârşitul spovezilor Padre Pio distribui împărtăşania credincioşilor care erau destul de . După ce i-a împărtăşit pe toţi în pixidă au mai rămas destule ostii.
O fiică spirituală a lui Padre Pio citea o scrisoare a fratelui la marginea drumului. Scăpând foia din mână, vântul o duse departe în vale. La o anumită depărtare se opri sub o piatră, când în cele din urmă tânăra putu să o recupereze. A doua zi Padre Pio îi zise: „Data viitoare să fiţi mai atentă la vânt. Dacă nu-mi puneam călcâiul peste ea, scrisoare mea s-ar fi tot dus la vale”.
Doamna Cleonice – fiică spirituală a părintelui povestea: - „În timpul ultimului război nepotul meu a devenit prizonier. Mai mult de un an nu am avut nici o ştire de la el. Îl credeam mort cu toţii. Părinţii săi era înnebuniţi de durere. Într-o zi, la picioarele lui Padre Pio aşezat în scaunul de spovadă, se aruncă mama acestuia întrebând dacă fiul său trăieşte. FOTO15.jpg (4797 byte)Eu nu mă ridic dacă nu-mi spuneţi. Padre Pio se emoţionă şi plin de lacrimile care îi curgeau pe obraji zise: „Ridică-te şi mergi liniştită”. Câteva zile după, nemaiputând inima mea să suporte plânsul sfâşietor al părinţilor, mă hotărâi să-i cer lui Padre Pio o minune, şi cu multă credinţă i-am zis: „Padre îi trimit această scrisoare nepotului meu Ionică, cu numele său, fără să ştiu unde să o trimit. Dumneavoastră şi Îngerul dumneavoastră Păzitor să o ducă acolo unde el se află. Padre Pio nu răspunse. Am scris scrisoare şi am pus-o pe măsuţă. A do zi dimineaţa cu mare surprindere, uimire şi aproape frică, văzu-i că scrisoare nu mai era. Mă duse-i emoţionată să-i mulţumesc lui Padre care mi-a spus – „Mulţumeşte-i Sfintei Fecioare”. După circa 15 zile în familie se plângea de bucurie, îi mulţumeam lui Dumnezeu şi lui Padre Pio: cel pe care îl bănuiam mort ne trimise răspuns la scrisoare.

Doamnă Luiza avea un fiu care era ofiţer de marină pe nava Majestatea Sa Britanica. Ea se ruga în toate zilele pentru convertirea şi salvarea fiului său. Într-o zi a ajuns la San Giovanni Rotondo un pelerin englez. Avea cu sine o grămadă de reviste. Luiza vrea să le citească. Găseşte ştirea cufundării navei pe care era îmbarcat fiul său. În timp ce plângea, Capucinul o consolă: „Cine v-a spus că fiul dumneavoastră este mort?” şi i-a dat adresa precisă, cu numele hotelului, unde tânărul ofiţer, scăpat de naufragiu de pe nava sa scufundată în atlantic, era cazat în aşteptarea îmbarcării. Luiza scrise imediat şi după câteva zile primise răspunsul fiului.
O doamnă de la San Giovanni Rotondo „unul dintre acele suflete”, spunea Padre Pio, care fac să roşească confesorii, în care nu se găseşte materie pentru a da dezlegarea”, cu alte cuvinte, un suflet demn de paradis avusese această experienţă. Spre sfârşitul Postului Mare, Paulina, acesta este numele doamnei, se îmbolnăvise grav. Medicii au spus că nu mai este nici o speranţă. Soţul, împreună cu cei cinci copii s-au îndreptat spre convent, invocându-l pe Padre Pio. Cei doi copii mai mici s-au prins de alba Fratelui plângând cu sughiţuri. Padre Pio e impresionat, încearcă să-i consoleze, le promite că se va ruga şi nimic mai mult. Câteva zile după începutul Săptămânii Sfinte, Padre Pio posti în mod diferit. Acelora care implorau mijlocirea sa pentru vindecare Paulinei, Padre Pio le zicea cu voce fermă: „Va învia în ziua de Paşti!” În Vinerea Mare, Paulina şi-a pierdut cunoştinţa, în dimineaţa zilei de sâmbătă intră în comă. După câteva ore de agonie, nu mai mişca de loc. Era moartă! Câteva rude au luat haina de mireasă pentru a o îmbrăca, conform tradiţiei locului, alţii, disperaţi, au alergat la convent. Padre Pio repeta: „Va învia!” Şi a mers la altar să celebreze Sfânta Liturghie. În timp ce intona imnul „Gloria”, în timp ce clopotele sunau vestind învierea lui Cristos, vocea lui Padre Pio se întrerupse din cauza unui sughiţ, în timp ce ochii săi se umplură de lacrimi. În acel timp, Paulina „reînvia”. Fără nici un ajutor coborî din pat şi cu vocea ridicată recita Crezul de trei ori. Apoi se ridică în picioare şi surâse. E vindecată... sau mai bine zis, este vie. Padre Pio spusese: „Va învia”, nu a spus: „Se va vindeca”. După câtva timp a fost întrebată ce s-a întâmplat în timp ce fusese moartă. Paulin, roşind, cu pudoare, a răspuns: „Urcam, urcam, mulţumită... Când să intru într-o lumină mare, m-am întors înapoi, m-am întors jos. Nu voi mai ajunge acolo altădată.
O doamnă povestea: În 1953 s-a născut prima mea fetiţă, care la un an şi jumătate fusese salvată de Padre Pio. În dimineaţa zilei de 6 ianuarie 1955, în timp ce eram în biserică pentru Sfânta Liturghie, împreună cu soţul meu, fetiţa, care rămăsese acasă cu bunicii şi cu un unchi, a căzut într-o oală cu apă fierbinte. S-a ales cu o arsură de gradul trei la abdomen şi în regiunea superioară. Imediat i-am cerut lui Padre Pio să mă ajute, să-mi salveze fetiţa. Medicul a venit după o oră şi jumătate şi m-a sfătuit s-o duc la spital pentru că se temea să nu moară. Pentru moment nu-i dăduse nici un medicament. Ieşind medicul, am început să-l invoc pe Padre Pio. În timp ce mă pregăteam să merg la spital, era aproape de miezul zilei, fetiţa care rămăsese între timp singură în cămăruţa ei, m-a strigat: „Mamă, nu mă mai doare!”; Cine a făcut asta?” am întrebat curioasă. Iar ea mi-a răspuns: A venit padre Pio şi şi-a întins mâna deasupra mea.” Pe trupul fetiţei, care din punctul de vedere al medicului era fiert, nu mai era nici o urmă de arsură.
Localnicii din San Giovanni Rotondo îşi amintesc cu plăcere acest eveniment. Era primăvară. Migdalii înfloriţi promiteau o recoltă bună, dar în mod inexplicabil au năpădit omizile. Milioane de omizi flămânde înaintau cu grămada mâncând floare după floare. Nu au cruţat nici măcar scoarţa. După două zile, după ce au încercat în mod inutil să oprească flagelul, proprietarii, din care, pentru mulţi, migdalii erau singura sursă de venit, au apelat la Padre Pio. Acesta, de la fereastra conventului, care se deschidea spre plantaţie, a privit migdalii aproape terminaţi de omizi şi i-a binecuvântat. Îmbrăcat cu stolă şi cotă, a început să se roage. Terminând rugăciunea, a luat aspersorul cu apă binecuvântată şi a făcut în aer un mare semn al crucii spre migdali. A doua zi, omizilie erau căzute pe jos, migdalii însă erau goi, asemenea unor bastoane, arătau dezastruos; Recolta era în întregime compromisă. Şi în schimb... în schimb, incredibil! S-a făcut o recoltă destul de abundentă, o recoltă cum nu se mai făcuse vreodată. Dar cum au putut pomii să dea fructe fără flori? Cum au putut migdalii să dea migdale când erau simple beţe infipte în pământ? Experţii şi specialiştii în botanică nu au ştiut să răspundă niciodată.
În grădina conventului erau nişte boscheţi, pomi fructiferi şi pe ici colo câte un pin singuratic. Padre Pio avea obiceiul ca, vara, la umbra lor, să stea în orele de seară împreună cu prietenii şi cu câţiva vizitatori, respinrând astfel puţin aer curat. Într-o zi, în timp ce Padre Pio discuta cu un grup de persoane, o mulţime fără număr de porumbei aflaţi pe crengile înalte ale copacilor au început la un moment dat să se agite şi să scoată tot felul de sunete, triluri, şuierături şi vibraţii vocale. Împreună cu aceştia, mierle, vrăbii, sticleţi şi multe alte vietăţi înaripate înălţau în canon o sinfonie. Însă acel cântec îl deranja pe Padre Pio, care, cu ochii ridicaţi spre cer şi cu arătătorul dus la buze a cerut cu autoritate linişte: “Acuma, gata!” Imediat porumbeii, greierii şi toate celelalte vietăţi au intrat în tăcerea cea mai adâncă, iar cei de faţă au rămas cu toţii muţi de uimire. Asemenea Sf. Francisc, şi Padre Pio avea darul de a vorbi păsărilor.
Cineva povesteşte: “Mama, originară din Foggia, care fusese una dintre primele fiice spirituale ale lui Padre Pio, nu omitea niciodată în cadrul înt.lnirilor ţinute de venerabilul capucin, să-i ceară ajutorul pentru convertirea tatălui meu. în aprilie 1945 acesta trebuia să fie executat. El se afla deja în faţa plutonului de execuţie atunci c.nd l-a v.zut înaintea lui pe Padre Pio cu braţele ridicate, într-un gest de ocrotire. Comandantul plutonului a dat ordin de tragere, însă gloanţele nu au plecat din puştile îndreptate împotriva tatălui meu. Cei şapte membri ai plutonului de execuţie precum şi comandantul acestuia au verificat armele plini de uimire, însă nu au constatat nici o anomalie. Plutonul a îndreptat din nou armele. Pentru a doua oară comandantul a dat ordin de tragere. şi tot pentru a doua oară puştile au refuzat să funcţioneze. Ulterior, tatăl meu a fost graţiat, aceasta şi datorită faptului că fusese rănit în război şi decorat de mai multe ori. Tatăl meu s-a întors la credinţa catolică şi a primit sacramentele la biserica din San Giovanni Rotondo, acolo unde s-a dus pentru a-i mulţumi lui Padre Pio. Mama mea a dobândit astfel darul pe care-l ceruse neîncetat de la Padre Pio, şi anume convertirea tatălui meu.”
La rândul lui, Părintele Onorato povesteşte: “Mă îndreptam spre San Giovanni Rotondo, împreună cu un prieten, mergând cu o motoretă modelul 125. Am sosit la convent cu puţin înaintea prânzului. Când am intrat în refector, după ce l-am salutat pe superior, m-am dus să-i sărut mâna lui Padre Pio. “Băiete, mi-a spus el pe un ton şmecheresc, ai avut probleme cu motoreta?” (Padre Pio ştia cu ce mijloc de transport ajunsesem până la el). În dimineaţa următoare am pornit spre San Michele. La jumătatea drumului s-a terminat benzina, iar noi am pus rezerva, având de gând să facem plinul la Monte Sant’Angelo. Ajunşi in localitate, am avut o surpriză neplăcută: benzinăriile nu erau deschise. Atunci am decis să plecăm oricum mai departe întorcându-ne spre San Giovanni Rotondo cu speranta de a întâlni pe cineva care să ne dea cât de putin combustibil. Îmi părea rău mai ales pentru impresia proastă ce aş fi lăsat-o confraţilor care mă aşteptau la masă. După numai câţiva kilometri motorul a început să tuşească şi s-a oprit. Ne-am uitat în rezervor: era gol. Întristat, i-am atras atenţia prietenului că mai erau doar vreo zece minute până la ora pranzului. Acesta, în parte ca să mă necăjească şi în parte ca să-mi arate solidaritatea, a călcat pedala de ambreiaj. Motoreta s-a pus imediat în mişcare. Fără să ne mai întrebăm cum şi de ce, am pornit imediat ca din puşcă. Ajunşi în piaţa din faţa conventului, motoreta s-a oprit singură: mototrul a început din nou să tuşească după care s-a oprit. Am deschis rezervorul, era uscat ca şi mai inainte. Ne-am uitat uluiţi la ceas şi am rămas de-a dreptul încremeniţi: mai aveam cinci minute până la pranz. Asta înseamnă că în cinci minute parcursesem cincisprezece kilometri, cu o medie de 150 km pe oră! Fără benzină! Am intrat in convent tocmai cand fratii coborau pentru pranz. M-am dus inaintea lui Padre Pio care mă privea şi zambea…”
Maria este mama unui bebeluş care s-a îmbolnăvit imediat după naştere: de fapt, ea a aflat în urma unei vizite medicale că pruncul ei era afectat de o boală foarte gravă. În momentul în care orice speranţă de a-l salva părea pierdută, Maria s-a hotărât să plece cu trenul la San Giovanni Rotondo.Cu toate că locuia intr-o localitate tocmai din capătul celalalt al regiunii Puglia, ea auzise atat de mult vorbindu-se despre acest Frate care purta întipărite în trupul său cele cinci răni sângerinde, aidoma celor ale lui Isus pe Cruce, şi că face atâtea minuni, îi tămăduieşte pe suferinzi şi redă speranţa celor necăjiţi, încât ea a plecat imediat, însă pruncul a murit în timpul călătoriei. Atunci ea l-a înfăşat în hăinuţele lui şi, după ce l-a vegheat toată noaptea în tren, l-a aşezat în valiză şi a închis capacul. Aşa a sosit a doua zi la San Giovanni Rotondo. Era disperată, pierduse fiinţa la care ţinea mai mult decât orice pe lume, însă nu a pierdut credinţa. Chiar în acea seară se afla în apropierea fratelui din Gargano: stătea la rand pentru a se spovedi iar in mâini strângea valiza unde zăcea trupuşorul neînsufleţit al pruncului ei, mort de mai bine de 24 ore. Iar când a îngenunchiat, femeia disperată a fost cuprinsă de nişte sughiţuri de plâns atât de puternice implorându-i ajutorul, încât el a început să o priveasc cu toată puterea. Mama deschide valiza arătându-i trupuşorul nemişcat. Sărmanul frate este atât de profund mişcat la auzul mamei nemângâiate încât şi el este sfâşiat de durere. Atunci el a luat pruncul şi i-a pus mâna lui străpunsă de rană pe frunte, şi ridicându-şi ochii spre cer a început să recite o rugăciune. Nu trece mai mult de o secundă iar sărmana fiinţă începe să-şi capete din nou suflarea: ca la un semn, aceasta dă mai întâi din picioruşe iar apoi din mânuţe, părând că se trezeşte dintr-un somn adânc. Întorcându-se către mamă îi spune: “Mamă, de ce plângi, nu vezi că fiul tău doarme ? Strigătele femeii şi ale mulţimii care împresuise bisericuţa explodează în strigăte de bucurie. Vestea minunii se răspândeşte din gură în gură. Este luna mai 1925 când vestea despre acest frate umil care tămăduieşte şchiopii şi învie morţii, se propagă ca un fulger prin firele de telegraf din lumea întreagă.”
Într-o seara, un inginer, a întârziat în manastire. Când iesi, afara ploua cu galeata. "Vai, si eu nu am nici macar o umbrela!"- îi zise lui Padre Pio. "N-as putea ramâne aici peste noapte? Daca ies m-as mura ca un purece". - "Nu fiul meu, nu e posibil. Dar nu-ti fie teama. Te însotesc eu". Inginerul se gândea ca i-ar fi placut sa fie scutit de aceasta penitenta chiar si daca era îndulcita de asistenta spirituala a lui Padre Pio. Si-a ridicat gulerul, si-a îndesat caciula în cap si a pornit curajos sa parcurga cei doi kilometri care îl desparteau de sat. care nu i-a fost mirarea când, abia iesit, si-a dat seama ca fioroasa ploaie s-a calmat. Picura încetisor când a ajuns la familia care îl gazduia. "Maica Sfânta!" - exclama femeia care i-a deschis poarta- "cred ca sunteti ud pâna la oase!". "A, nu, aproape ca nu mai ploua!" - raspunde acesta. Taranii îl privesc stupefiati: "Cum nu mai ploua? Dar e un adevarat potop. Ascultati!" - si au iesit afara în prag si au vazut ca într-adevar ploua cu galeata. "De o ora ploua fara oprire. Cum ati trecut fara sa va udati?" - "Parintele Pio a spus ca ma însoteste!". " A, daca padre Pio a spus aceasta.". S-au asezat la masa, trecuse surpriza momentului. -" Sigur " - zise femeia, aducând vasul cu supa aburind, "sigur compania lui Padre Pio e mai buna decât orice umbrela!"
Un domn din Ascoli Picena povestea: " La sfârsitul anilor cincizeci am venit cu sotia mea la San Giovanni Rotondo ca sa ne spovedim la Padre Pio. Dupa ce am primit sfaturi dar si ceva mustrari, seara eram înca pe holurile manastirii. Padre pio când m-a vazut îmi spune: "Esti înca pe aici. - "Padre pio, nu mi-a pornit soricelul!" am raspuns rusinat. "Dar ce e acest soricel?"- ma întreba bunul frate. - " O masina"- am raspuns. "Hai sa vedem"- zice Padre Pio. Când am ajuns lânga masina, îmi spune sa plec linistit. Am calatorit toata noaptea si, dimineata, m-am dus cu masina la mecanic ca sa vad de ce nu voia sa porneasca. Dupa ce s-a uitat foarte atent, acesta îmi spune ca instalatia electrica era complet arsa si nu poate sa creada ca în aceste conditii eu am putut sa calatoresc mai bine de 400 kilometri de la San Giovanni Rotondo la Ascoli Piceno. Între stuoare si uimire, i-am multumit lui Padre Pio.
Nu era nevoie în nici un caz sa-i repet de zece ori acelasi lucru, chiar si în minte. O femeie cuminte din sat avea barbatul grav bolnav. Alearga repede la manastire dar, cum sa ajunga la Padre Pio? Pentru spovezi e nevoie de lungi ore de asteptare si de cozi interminabile, cel putin trei zile. În timpul liturghiei, saraca se agita, se plânge la dreapta si la stânga de nenorocirea care a lovit-o Sfintei Fecioare a Harurilor, prin mijlocirea slujitorului sau credincios. În timpul spovezilor , acelasi lucru. În sfârsit reuseste sa intre în faimosul coridor, unde se poate zari Padre Pio. Imediat ce o vede, o priveste cu severitate: "Femeie cu putina credinta, când o sa încetezi sa-mi spargi capul si sa-mi rozi urechile? Crezi ca sunt surd? Mi-ai spus deja de cinci ori, la dreapta, la stânga, în fata, în spate. Am înteles, am înteles.- mergi repede acasa, totul e bine!". Într-adevar, sotul era vindecat.
Sfantul Alexandru din Svir. Minunea vederii Sfintei Treimi

Ani multi au trecut de cand sfantul s-a stabilit in pustie, pana sa afle voia lui Dumnezeu. Astfel, trecand mai bine de 23 de ani, Domnul a binevoit a I se arata, in chipul a Trei Ingeri, precum si odinioara, lui Avraam, la Stejarul lui Mamvri. Fiecare inger era lumina adanca si purta in mana un sceptru.
Ingerii au zis catre sfant, cuprins fiind de tremur: "Indrazneste, fericite, nu-ti fie frica. Preaiubitule, pentru ca vezi in Trei Persoane pe Cel ce Vorbeste cu tine, inalta o biserica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea Sfanta. Iata, iti las pacea Mea, pacea Mea ti-o voi da tie." Pe locul minunatei descoperiri se inalta astazi o mareata manastire, inchinata Sfintei Treimi, numita in tot locul "Lavra Sfantului Alexandru de Svir".

Eliberarea Sfantullui Apostol Petru din lanturi
Hristos, Dumnezeul nostru, a slobozit pe Apostolul sau de la moartea ce i-o pregatise Irod. Istoria izbavirii acesteia este aratata pe larg la capitolul 12 din Faptele Apostolilor. Ca Sfantul Apostol Petru, fiind intemnitat de Irod, a fost legat cu doua lanturi de fier, si, dormind el intre doi ostasi, in noaptea dinspre ziua cand trebuia sa fie ucis, ingerul Domnului, lovindu-l in coasta, l-a desteptat si l-a scos, cazand de pe dansul lanturile cele de fier, precum scrie la Faptele Apostolilor.
Deci, dupa aceasta preaslavita izbavire din legaturi si din temnita, Sfantul Petru, nezabovind, s-a dus in alte parti, propovaduind Cuvantul lui Dumnezeu. Dar, oarecare crestini au aflat acest lant si l-au pastrat cu multa grija, socotindu-l ca pe un semn dumnezeiesc si marturie, inaintea ochilor lor, a purtarii de grija a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa si pentru slujitorii Cuvantului Sau. Drept aceea, se cinsteau cu evlavie de cei credinciosi acele cinstile lanturi si erau pazite din neam in neam, ca o mostenire sfanta.

Sangele sfant
In anul de gratie 1310, la manastirea St. Georgenberg din Austria, aflata sub obladuirea staretului Rupert, un preot tinea Sfanta Liturghie in biserica manastirii, dedicata Sf. Gheorghe si Sf. Apostol Iacob cel Mare. Dupa sfintirea vinului, o indoiala a aparut in mintea sa…si anume daca, intr-adevar, Sangele lui Hristos poate fi identificat intr-un soi de vin. Deodata, vinul s-a schimbat in sange rosu si a inceput sa fiarba in potir si sa se reverse din el. Staretul, impreuna cu ai sai calugari, precum si mai multi pelerini ce era prezenti la slujba, s-au apropiat de altar si si-au dat seama ce s-a intamplat. Preotul, ingrozit, n-a fost capabil sa bea tot Sangele Sfant, asa ca staretul a turnat restul intr-un vas al raclei altarului principal, in apropierea panzei peste care s-a varsat potirul.
De indata ce vestile despre acest eveniment miraculos au inceput sa se raspandeasca, din ce in ce mai multi pelerini au ajuns la manastire pentru a adora Sfantul Sange. Atat de celebra a ajuns manastirea, incat in anul 1472 episcopul Georg von Brixen i-a trimis pe pastorii Joahannes Lösch, Sigmund Thaur si Kaspar de Absam, sa studieze mai bine fenomenul. Ca rezultat al investigatiei, miracolul a fost declarat autentic. In 1480, dupa 8 ani de cercetari, Sangele Sfant a fost considerat a fi “la fel de proaspat, ca si cum ar veni din rana”. Pretioasa relicva este pastrata si astazi in Manastirea St. Georgenberg.
Credinta ca painea si vinul din timpul impartasaniei reprezinta trupul si sangele lui Hristos reprezinta un punct esential in Biserica Catolica si Ortodoxa.

Căutat-am printre ei, să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi n-am găsit (Iezechiil 22, 30). Primul drept care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru alţii a fost Avraam (Facere 18,23). Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu, ca să ierte norodul care făcuse mare păcat, închinânduse la viţelul de aur, zicând: Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieşire 32, 32).
Şi Dumnezeu ascultă de om. Alt drept, Iisus Navi, urmaşul lui Moise, intrând în pământul făgăduinţei, la o luptă cu Amoreii, s-a rugat să stea soarele şi s-a oprit soarele, până ce i-a făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor. Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi, în care Domnul să asculte aşa glasul omului (Iisus Navi), mărturiseşte Scriptura. De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute; acestea tot în capul lor se întorc, dar în chipul cel mai văzut cu putinţă.” Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one