Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
 

Titlul paginii web

 

Dovezi istorice si locuri sfinte

Dovezi cu profetii din Vechiul Testament
I. Dovezi privind existenţa istorică a lui Iisus Hristos
http://www.lovendal.net/wp52/iisus-hristos-personaj-istoric-real-si-mantuitorul-sufletelor-noastre/
Cât priveşte existenţa istorică a lui Cristos, trebuie spus din capul locului că despre puţine personaje ale antichităţii avem informaţii atât de numeroase cum avem despre Isus Cristos. Documentele care atestă existenţa şi activitatea lui sunt de o valoare excepţională. Mărturiile istorice cu privire la Cristos le putem împărţi în două categorii: mărturii necreştine şi mărturii creştine.
Mărturiile necreştine ale existenţei istorice a lui Hristos
Iudaismul oficial nu a negat niciodată existenţa istorică a lui Isus Cristos, ci i-a negat lui Isus calitatea de Mesia. Talmudul, cartea cea mai sfântă a iudaismului după Biblie, ne vorbeşte despre persoana şi activitatea lui Isus, chiar dacă acestea sunt în mod intenţionat deformate şi ridiculizate. S-au inventat o mulţime de legende insultătoare şi obscene pe seama lui Isus şi a Mamei sale. Avem apoi din partea iudaismului mărturia celui mai mare istoric al evreilor: Iosif Flavius. Acesta s-a născut în anul 37 d.C. – deci a fost aproape contemporan cu Cristos. A fost preot la templu, iar când a izbucnit revolta din anul 66 a luat comanda armatelor evreieşti din Galileea. A comandat 100 de mii de soldaţi. Dar dezertează şi se predă comandantului Vespasian, viitorul împărat roman. După înăbuşirea revoltei din anul 70, merge la Roma şi se angajează ca istoric plătit al curţii regale. După moarte i s-a ridicat un monument la Roma.
În cartea sa Antichităţi iudaice găsim acest text: În acel timp a trăit un înţelept cu numele Isus. Purtarea sa era bună şi era stimat pentru virtutea sa. Mulţi au fost printre evrei şi alte neamuri cei care au devenit ucenicii lui. Pilat l-a condamnat să fie răstignit şi să moară. Dar cei care deveniseră ucenicii lui nu au încetat să-i urmeze învăţătura. Ei au povestit că le-a apărut după trei zile de la răstignire şi că era viu. Poate era Mesia, cel despre care profeţii au povestit atâtea lucruri minunate.
În continuare, voi aminti câteva mărturii provenind de la istorici necreştini păgâni. În anul 73 – după trei ani de la distrugerea Ierusalimului şi a templului – un oarecare Mara, istoric sirian, îi trimite fiului său, Serapion, care studia la Edessa, o scrisoare în care îi aminteşte printre altele că evreii l-au condamnat pe regele lor înţelept care încercase să le dea legi noi. De aceea, ca pedeapsă – scrie autorul scrisorii – Israelului i s-a luat regatul, o mare parte a populaţiei a fost masacrată, iar cei care au rămas în viaţă au fost împrăştiaţi în lumea întreagă. „Ce le-a folosit atenienilor că l-au condamnat la moarte pe Socrate, se întreabă autorul, samienilor că l-au ars pe Pitagora, evreilor că l-au torturat pe înţeleptul lor rege? Pe bună dreptate, Dumnezeu i-a răzbunat pe cei trei înţelepţi”.
Cornelius Tacitus (cca 56-120 d.C.), cel mai mare istoric latin, a dedicat lui Cristos o pagină din Annales, cea mai importantă lucrare a sa. El descrie incendiul provocat intenţionat în anul 64 de împăratul nebun Nero, care a mistuit aproape întreaga Romă. Scrie Tacitus: Nero a căutat nişte vinovaţi cărora le-a dat nişte pedepse crunte. Pe aceştia norodul îi numea creştini… Cristos, de la care îşi luaseră numele, fusese osândit pe vremea împăratului Tiberiu de către procuratorul Ponţiu Pilat. Ca un istoric autentic ce era, Tacitus şi-a luat informaţiile cu privire la Cristos direct de la arhivele Senatului Roman care încă existau pe vremea lui. Palestina era provincie romană, iar în arhivele Romei se păstrau registrele cu data naşterii şi a morţii tuturor supuşilor imperiului.
Suetonius, un alt mare istoric roman (cca. 70-140 d.C.), care a făcut parte din cele mai înalte cercuri ale curţii imperiale şi care a avut şi el acces la arhivele imperiului, vorbeşte de două ori despre Cristos: o dată în Viaţa lui Nero (18,2), descriind şi faptul descris de Tacitus, şi a doua oară în Viaţa lui Claudius (25,4) vorbind despre expulzarea creştinilor din Roma în anii 51-52 de către împăratul a cărui viaţă a descris-o.
Ar merita să fie menţionat şi istoricul Plinius cel Tânăr care fiind proconsul în Bitinia (Asia Mică) îi scrie în 110 o epistolă împăratului Traian la Roma în care spune printre altele că „ei [creştinii] se întrunesc înainte de răsăritul soarelui, iau masa împreună, cântă un imn lui Cristos ca unui dumnezeu şi fac jurământ să nu fure, să nu mintă şi să nu săvârşească adulter”.
Marturiile creştine ale existenţei istorice a lui Hristos
Sunt mai întâi cărţile creştine compuse în primele secole, dar care nu fac parte din Sfânta Scriptură a Noului Testament. Sunt aşa numitele cărţi apocrife precum Evanghelia după evrei, Evanghelia ebioniţilor, Evanghelia egiptenilor, Protoevanghelia lui Iacob etc. Cărţile apocrife s-au scris fie din dorinţa de a propaga erezii, punând pe buzele lui Isus cuvinte şi învăţături pe care Isus nu le-a rostit şi pe care nu le găsim în Evanghelii, fie din dorinţa de a satisface curiozitatea cititorilor cu privire la viaţa lui Isus, relatând tot felul de legende şi de minuni imaginare şi puerile.
Dar mărturiile cele mai preţioase sunt Evangheliile şi celelalte cărţi ale Noului Testament scrise între anii 50-70; ceva mai târziu, către anul 100, Evanghelia sfântului Ioan. Exactitatea celor scrise în Evanghelii este confirmată de descoperirile arheologice recente. Să amintim doar placa comemorativă de la Cezareea Maritimă descoperită în 1961 pe care este scris numele lui Ponţiu Pilat. El însuşi, Pilat, a scris-o cu ocazia inaugurării la Cezareea a unui templu dedicat împăratului de la Roma.
Raţionaliştii şi negarea calităţii de “Mesia” a lui Iisus
Până către sfârşitul secolului al XVIII-lea nimănui nu i-a venit în minte să pună la îndoială existenţa istorică a lui Cristos. În primele veacuri existau arhivele imperiale la Roma şi oricine putea să verifice cele afirmate de evanghelişti. În secolul al II-lea, sfântul Iustin şi Tertulian îi provocau pe păgâni să consulte documentele existente în arhivele Senatului. Vorbind în prima sa Apologie (cap. XXXIV) despre naşterea lui Isus la Betleem, sfântul Iustin le spunea păgânilor că se pot convinge „din listele făcute de Quirinius care a fost primul guvernator în Iudeea”, Quirinius a făcut recensământul în Palestina când s-a născut Isus Cristos. Vorbind apoi împăraţilor romani despre patima şi moartea lui Cristos, le spunea: „Ceea ce i s-a întâmplat (lui Cristos) puteţi să aflaţi din actele lui Ponţiu Pilat”.
În secolul al XVIII-lea apare iluminismul raţionalist a cărui prejudecată fundamentală este eliminarea supranaturalului. Supranaturalul, miraculosul este declarat imposibil, fără drept de apel, prin decret filozofic. Ca atare, raţionaliştii, liber-cugetătorii, în frunte cu Voltaire, au procedat la eliminarea supranaturalului din Evanghelii şi la explicarea raţionalistă, naturală, a minunilor lui Isus. Raţionaliştii nu neagă existenţa istorică a lui Isus Cristos. Ei admit că la originea credinţei creştine este un om care a trăit cu adevărat; un om excepţional, fascinant, înzestrat cu calităţi ieşite din comun, un predicator ambulant cum erau atâţia alţii în acele vremuri în Palestina, care treptat a fost divinizat de ucenicii săi care i-au atribuit minuni şi învierea din morţi.
Mitologismul, doctrina care îi neagă existenţa lui Iisus Hristos
Raţionalismul s-a prăbuşit dovedindu-se anti-istoric şi anti-ştiinţific, dar a dat naştere în secolul al XX-lea unei ideologii şi mai funeste: mitologismului, avându-l ca reprezentant mai de seamă pe teologul protestant Rudolf Bultmann. Pentru şcoala mitologică, procesul este inversat faţă de cel prezentat de raţionalişti. La originea creştinismului, spune Bultmann, nu a fost un om din sânge şi carne, ci un mit, nu o persoană, ci o idee. Nu a existat un om cu numele de Isus, ci o legendă, un mit foarte vechi, anterior creştinismului; mitul unui zeu care se întrupează, suferă, moare şi învie pentru mântuirea oamenilor. Într-un colţ al imperiului roman, o mână de oameni l-au inventat pe Isus. Şi aşa zeul imaginar al mitului s-a întrupat, s-a personificat primind un nume, o localizare, o biografie umană.
Bultmann face o deosebire netă între Cristos aparţinând istoriei, care de fapt nu a existat, şi Cristos aparţinând credinţei, acesta fiind produsul minţii omeneşti. Alergic la miracol şi la supranatural ca şi raţionaliştii, el a purces la demitizarea Evangheliilor. Minunile, izgonirea diavolilor, după Bultmann, sunt mituri, invenţii ale primei comunităţi creştine. Ca atare, Evangheliile trebuie demitizate, adică purificate de aceste mituri pentru a rămâne credinţa pură care nu are nevoie de minuni. Spre a lăsa un spaţiu larg comunităţii creştine ca să fabuleze şi să elaboreze mituri, adepţii mitologismului au plasat scrierea Evangheliilor foarte târziu, spre anii 110-150.
Numai că teoria demitizării este ea însăşi un mit care trebuie demitizat căci se izbeşte de adevărul istoric incontestabil. Se ştie precis că un mit se creează în timp îndelungat, la elaborarea şi cristalizarea lui participă mai multe generaţii de oameni. Or, de la moartea lui Cristos până la primele documente care îi atestă existenţa istorică nu sunt decât 15-20 de ani, astfel încât Isus Cristos nu poate fi un personaj mitologic, ci este un personaj istoric, căci lipseşte timpul necesar formării unui mit. Din cele 14 scrisori ale sfântului Pavel, prima este scrisă la sfârşitul anului 50 sau la începutul anului 51, iar ultima către 67, cu puţin timp înainte de decapitarea Apostolului. Cu toată probabilitatea, Matei şi-a compus Evanghelia în limba aramaică în jurul anului 50. În mod sigur Marcu a scris evanghelia sa în jurul anului 50. Dovada istorică decisivă vine în anul 1972 când papirologul José O’Callaghan, profesor iezuit, a identificat printre documentele de la Qumran un fragment din Evanghelia sfântului Marcu – e vorba de două versete (6,52-53) – scris în jurul anului 50. Manuscrisul poartă numărul de inventar 7Q5. Este cel mai vechi text din Noul Testament care s-a păstrat. Ce căuta acest text creştin în biblioteca pe care călugării evrei esenieni au ascuns-o în grotele de la Qumran în anul 68 când s-au retras din faţa trupelor romane şi a rămas ascuns până când l-a descoperit, fără să vrea, în 1947, micul beduin Muhammad Dib? Probabil că Evanghelia sfântului Marcu din care s-a păstrat fragmentul a aparţinut unui membru al comunităţii eseniene convertit la creştinism.
În concluzie, credinţa în Cristos are o bază istorică solidă. Dar istoria şi arheologia, oricât ar fi de temeinice dovezile pe care le prezintă, nu pot forţa pe nimeni să creadă în Cristos. Omul are o capacitate imensă de a se orbi, de a-şi perverti judecata, schimbând adevărul cu prejudecăţile sau cu interesele proprii. Nu au crezut în Cristos contemporanii săi care au văzut cu ochii lor minunile pe care le-a făcut; i-au mituit pe soldaţii romani ca aceştia să mintă, să spună că nu a înviat, ci i-au furat ucenicii cadavrul. Nu a crezut în Isus Iosif Flavius care avea în mână toate dovezile istorice. În textul citat afirmă sceptic: „Poate era Mesia despre care profeţii au povestit atâtea lucruri minunate”. În schimb, nu a stat pe gânduri să-l declare pe Vespasian, căruia i se vânduse, Mesia eliberatorul, salvatorul şi mântuitorul lumii.
Credinţa în Cristos e mai presus de toate darul lui Dumnezeu care trebuie implorat mereu aşa cum îl implorau apostolii: „Doamne, sporeşte-ne nouă credinţa!”
Tu cine crezi că este Iisus Hristos? Eşti convins de faptul că Domnul Hristos este Cel ce a înviat din morţi şi este Mântuitorul sufletului tău? Poate te îndoieşti de acest lucru sau chiar îl negi. Dar când te va întreba chiar El, ce vei răspunde?

II.. DACĂ ISUS NU AR FI FOST UN PERSONAJ REAL, atunci învăţaţii acelei generaţii şi generaţia următoare ar fi scris despre asta, pentru a stopa înaintarea creştinismului, însă nu s-a întâmplat aşa, pentru că adevărul existenţei Sale nu poate fi contestat. Dacă oamenii din secolele 1-2 au scris despre existenta umana a lui Isus, noua nu ne rămâne decât să acceptăm această realitate istorică.
A) Mărturia filosofilor păgâni
1. Thallus este printre primii scriitori păgâni care îl menţionează pe Hristos (aprox 54 d.Hr). Thallus este citat de Juliu Africanul, în ale sale Scrieri, secţiunea 18 (AD 221), care îl menţionează pentru întunericul general prilejuit de moartea lui Hristos: „Acest Thallus, în al treilea volum de Istorie, vorbeşte – după mine fără motiv – de o eclipsă de soare. Fiindcă Evreii sărbătoreau Paştele pe ziua a 14-a socotită după lună, iar patima Mântuitorului a căzut în ziua dinaintea Paştelui. Dar eclipsa de soare are loc numai când luna ajunge sub soare… Cum atunci putea să aibă loc o eclipsă când luna este aproape diametral opusă faţă de soare? Flegon aminteşte că în timpul lui Tiberiu Cezar, la lună plină, a fost o eclipsă totală de soare de la ora 6 la ora a 9-a, în mod evident cea de care vorbeam!”
2. Un adept al stoicilor, Sirianul Mara Bar-Serapion (Scrisoare către fiul său, Serapion, cca 110 AD). Scrisoarea este la British Museum. „Ce-au câştigat Atenienii dacă l-au omorât pe Socrate? Foamete şi ciumi au venit asupra lor ca o judecată pentru nelegiuirea lor. Sau ce-a câştigat poporul din Samos, pentru că l-a ars pe Pythagoras? Într-o clipă, ţara lor a fost acoperită de nisipuri. Sau ce-au dobândit Iudeii ucigându-l pe Regele lor înţelept? De îndată ţara le-a fost nimicită. Dumnezeu a răzbunat cu dreptate pe aceşti oameni… pe regele înţelept, care a trăit învăţăturile ce le-a dat.”
3. Cam în aceeaşi vreme învaţă celebrul orator şi sofist Lucian din Samosata (125-192). Lucian de Samosata scria la cca 160 AD, în Muritorul Peregrinus: „Creştinii se închină unui om până în ziua de azi – personaj remarcabil, care a introdus acest cult nou şi care a fost răstignit în Palestina pentru acest motiv… Vezi, aceste fiinţe rătăcite pornesc cu convingerea generală că ei sunt nemuritori pentru totdeauna, ceea ce exprimă dispreţul lor pentru moarte şi preocupare de sine… Ba mai mult, întemeietorul lor i-a învăţat că toţi sunt fraţi din momentul când sunt convertiţi şi tăgăduiesc zeii greci, închinându-se la sofistul acesta răstignit şi trăind în ascultare de legile lui. Toate acestea ei le iau prin credinţă…”
4. Porphyrios, în marele său Tratat împotriva creştinilor (anul 270), păstrează în polemica sa un ton mai puţin agresiv, iar atitudinea sa faţă de Hristos este remarcabilă. Nu-L tratează ca magician sau impostor; el îi acuză numai pe apostoli şi evanghelişti. Figura Sa îi impune respect.
5. Scriitorul păgân Lampridius spune despre împăraţii romani Hadrian şi Alexandru Sever: “Alexandru a voit să facă templu lui Hristos şi să-L numere printre zei“. Iar despre Hadrian, “că a vrut să facă în toate oraşele temple fără idoli… ” (Aelius Lampridius, Historicae Augustae Scriptores rex, Biponti, 1787, vol. I. p. 278).
6. Phlegon (sec. II), după ce spune că Hristos a fost profet, fiindcă s-a împlinit profeţia despre nimicirea Ierusalimului, eclipsa solară, cutremurul de pământ, la moartea Domnului, continuă astfel: “În anul al patrulea al Olimpiadei a 202-a a avut loc eclipsa solară” (Origen, Contra Celsum, lib. II, edit. cit. p. 579, Hist. Olymp, lib.13).
Ca să nu vă plictisesc/”bombardez” cu prea multe informaţii voi reveni în zilele următoare cu:
B) Mărturia marilor scriitori şi istorici antici
C) Talmudul
D) Gnosticii
E) Mărturia arheologică
După ce am vorbit despre Mărturia filosofilor păgâni, haideţi acum să continuăm cu:
B) Mărturia marilor scriitori şi istorici antici
1. Josephus Flavius (93 AD), în Antichităţi iudaice, 18, cap. 3, par. 3 (în traducerea prof. Schlomo Pines de la Univ. Ierusalim, conf. trad. arabe vechi, 1972), scrie:
„În acel timp trăia un om înţelept numit Iisus (dacă ne este îngăduit să-l numim aşa. Pentru că El era un făcător de minuni, un învăţător de la care oamenii primesc adevărul cu plăcere.). Conduita Lui era foarte bună, fiind cunoscut ca om virtuos. Şi mulţi din iudei şi alte naţiuni au devenit ucenicii Lui. (El era Hristosul.). Pilat (la îndemnul mai marilor noştri) L-a condamnat să fie răstignit şi să moară. Iar cei care au devenit ucenicii Lui nu L-au părăsit (căci El le-a apărut viu a treia zi, aşa cum proorocii sfinţi au prezis, ca şi zece mii de alte lucruri minunate cu privire la El). Ei au mărturisit că le-a apărut trei zile mai târziu după răstignirea Lui şi că era viu! Astfel poate că El a fost Mesia, despre care proorocii au vestit minuni. Chiar şi azi, partida creştinilor, numiţi aşa după El, nu s-a stins!”
(Textul din paranteze se regăseşte în toate celelalte traduceri, cu excepţia traducerii arabe – considerată de unii mai acurată istoric.)
Iar în Antichităţi 20, cap. 9, par.1, scrie: „În jurul anului 62, Ana Ben Ana s-a străduit să-l condamne la moarte prin împroşcare cu pietre pe Iacob, fratele lui Iisus, cel care a fost numit Mesia.”
2. Cornelius Tacitus, în Anale (scrisă la 115 AD), cartea 3, cap. 15, paragraful 44, raportează despre prigoana creştinilor sub Nero:
„Cu toate faptele de îmbunare a zeilor pe care le face Nero mai târziu, nici faptele oamenilor, nici actele de dărnicie ale împăratului ori năzuinţa de a-i împăca pe zei nu făceau să se spulbere spaima cea rea a lui Nero şi nu alungau bănuiala că arderea Romei a fost poruncită de el. De aceea, pentru a înăbuşi zvonurile, Nero a căutat nişte vinovaţi anume, cărora le-a dat cele mai crunte osânde. Pe aceştia norodul îi numea creştini, datorită nelegiuirilor, ei erau urâţi de toată lumea. Hristos, căpetenia de la care îşi luaseră numele, fusese osândit pe vremea împăratului Tiberius de către procuratorul Pontius Pilat. Credinţa lui dăunătoare, înăbuşită pentru moment, a început din nou să se răspândească nu numai în Iudeea, locul de obârşie al acestui rău, ci chiar şi în Roma, unde se varsă de pretutindeni toate grozăviile şi unde tot ce e condamnabil capătă faimă. De aceea, la început, au fost înşfăcaţi creştinii care mărturiseau credinţa făţiş, apoi, în urma denunţurilor, o uriaşă mulţime din rândurile lor au fost dovediţi nu atât de arderea Romei, cât a fi nişte fiinţe care urau întregul neam omenesc. Şi în vreme ce mergeau la moarte, creştinii mai erau şi batjocoriţi în fel şi chip, de pildă: ori erau îmbrăcaţi în piei de fiare şi apoi daţi câinilor, ca să-i răpună sfâşiindu-i, ori erau răstigniţi pe cruce, ori hărăziţi arderii pe rug, iar când se lăsa amurgul, erau arşi de vii în chip de torţe, pentru a se lumina noaptea. Nero îşi oferise şi parcurile sale pentru aceste spectacole. El organiză chiar jocuri de circ, la care luă parte, îmbrăcat ca vizitiu, stând de-a valma cu plebea sau într-un faeton. Din această pricină, deşi creştinii fuseseră osândiţi ca oameni vinovaţi care merisaseră cele mai aspre pedepse, totuşi lumea a început să-i compătimească pe cei osândiţi, ca şi cum aceste pedepse nu ar fi fost date înspre interesul obştesc şi datorită cruzimii unei singure fiinţe: Nero.”
3. Pliniu cel Tânăr (AD 110), în Scrisoarea a 97-a către împăratul Traian, dovedeşte că la data aceea creştinismul era deja puternic răspândit în Bitinia (sudul Mării Negre):
„… N-am luat parte niciodată la anchetele împotriva creştinilor, aşa că nu ştiu ce fapte şi în ce măsură sunt de obicei pedepsite şi urmărite. De aceea am şovăit mult, dacă trebuie făcută o distribuire după vârstă sau să nu fac nici o diferenţă între tineri şi bătrâni. Dacă trebuie iertat cel ce se căieşte sau dacă aceluia care a fost odată creştin nu-i foloseşte la nimic că tăgăduieşte; dacă trebuie pedepsit doar numele de creştin, chiar dacă n-a făcut o crimă. Deocamdată, cu aceia care ne-au fost denunţaţi drept creştini am procedat în felul următor: i-am întrebat pe ei dacă sunt creştini. Pe cei care recunoşteau i-am întrebat a doua oară şi a treia oară, ameninţându-i cu moartea, iar pe aceia care rămâneau statornici în afirmaţiile lor i-am trimis la moarte, căci oricare ar fi fost mărturisirea lor, nu m-am îndoit o clipă că trebuie pedepsită măcar încăpăţânarea şi îndărătnicia, care este neclintită. Au fost unii cuprinşi de aceeaşi nebunie pe care, pentru că erau cetăţeni romani, i-am notat ca să-i trimit la Roma. Curând, însuşi faptul că erau urmăriţi, cum se întâmplă de obicei, a dus la înmulţirea crimelor şi au apărut cazuri diferite. A fost difuzată o scrisoare anonimă, cuprinzând numele multor persoane. Celor care se lepădau că sunt sau că au fost creştini, invocându-i după formula rostită de mine şi aducând ofrande cu vin şi tămâie statuii tale, împărate, şi dacă pe lângă aceasta au hulit pe Hristos, ceea ce se spune că nu pot fi siliţi în nici un chip să facă cei ce sunt cu adevărat creştini, am socotit că pot să le dau drumul. Unii care fuseseră denunţaţi au spus că erau creştini, dar apoi au tăgăduit, zicând că într-adevăr fuseseră, dar că nu mai erau; unii fiind de vreo trei ani creştini, alţii de mai mulţi ani, arată că fenomenul creştin era de mai mulţi ani acolo şi unii de mai bine de 20 de ani (Pliniu a scris lucrarea sa în 111 e.n.), şi aceştia s-au închinat cu toţii statuii tale şi statuilor zeilor şi au hulit pe Hristos. Singura lor vină era că obişnuiau să se adune într-o zi anumită, în zori, să înalţe pe rând cântare lui Hristos ca unui zeu, căci se legau prin jurământ nu pentru vreo nelegiuire, ci să nu făptuiască vreun furt, tâlhărie, să nu săvârşească adulter, să nu-şi calce cuvântul dat. Să nu tăgăduiască în faţa justiţiei dacă au primit ceva în păstrare. După toate acestea, obiceiul era să se despartă şi să se adune din nou pentru a lua masa în comun, o hrană nevinovată, nici aceasta n-au mai făcut-o după edictul meu, prin care conform instrucţiunilor tale interzisesem adunările. Cu atât mai mult am crezut necesar să anchetez chiar prin torturi două sclave ca să descopăr adevărul despre care se spunea că sunt slujitoare ale cultului. N-am aflat altceva decât o superstiţie lipsită de judecată şi exagerată. De aceea, suspendând ancheta, am alergat la sfatul tău, căci îngrijorarea mi s-a părut vrednică de sfatul tău, dat fiind numărul mare al celor implicaţi. Sunt oameni mulţi, de toate vârstele, de toate categoriile, bărbaţi şi femei care sunt şi vor fi cuprinşi de acest pericol, şi molima acestei superstiţii s-a răspândit nu numai în oraşe, dar şi în sate şi pe ogoare. Cred că poate fi oprită în loc şi împiedicată.”
Vom finaliza enumerarea dovezilor, amintind despre:
C) Talmudul
D) Gnosticii
E) Mărturia arheologică
După ce în articolele precedente am vorbit despre Mărturia filosofilor păgâni, şi Mărturia marilor scriitori şi istorici antici, haideţi acum să continuăm cu:
C) Talmudul
Scriitorii evrei vorbesc, în felul lor, despre Isus. Mărturii uneori pline de ură, amestecate cu legende scornite, inepţii sacrilege, însă cu valoare istorică. Hristos este prezentat de obicei ca un abil personaj care se numeşte Dumnezeu, care a făcut de râs învăţătura doctorilor lui Israil (Thaanith, 65 b; Sauh., 25 c). Însă în Talmudul Babilonic şi în Midraschin-uri se găsesc despre Isus poveştile cele mai grosolane :

* Talmud Yebamoth 49b, p.324: „Isus a fost un bastard născut din desfrâu”.
* Talmud Shabbath 104 b, p. 504: „Isus a fost vrăjitor şi nebun. Maria a fost o desfrânată”.
* Talmud Sanhedrin 107b, Sotah 47 a: „Isus Nazarineanul (Yeshu ha Notzri) săvârşea magie şi înşelătorie şi a dus pe Israel în rătăcire”. (În Talmud, creştinii sunt numiţi şi „Ha Notzrim”
* Talmud Sanhedrin 43A: „În ajunul Paştelui, Isus a fost atârnat de lemn, întrucât nimic n-a fost adus în apărarea Lui.”
D) Gnosticii confirmă existenţa umană a lui Hristos.
Gnosticismul = Curent filozofic religios, apărut în sec. II, care îmbina teologia creștină cu filozofia elenistică și cu unele concepții panteiste ale religiilor orientale.
Prin anii 120-140 ai erei creştine, în capitala Egiptului învaţă Basilides. Despre acesta spune Hypolit: “În ce priveşte persoana Mântuitorului, după ei, totul s-a petrecut după cum stă scris în Evanghelii” (Philosophumena,VII 27).
Valentin, în Roma anilor 135-160, recunoaşte valoarea istorică a Evangheliilor; nu le sfârtecă, ci brodează în jurul lor învăţătura sa. (Tertullianus, De Prescriptione, XXVII).
E) Mărturia arheologică
În 1945, profesorul Sukenic de la Universitatea din Ierusalim, cercetând un mormânt din jurul Ierusalimului, descoperă, pe peretele unui cavou, două inscripţii destul de şterse. Amândouă erau rugăciuni creştine, care datează din jurul anului 50 al erei noastre (când Pavel încă propovăduia, când apostolii erau vii, când se făceau minuni şi mărturii extraordinare). Prima inscripţie era o rugăciune adresată lui Isus, pentru ca El să-i ajute pe cei în viaţă, şi alături era a doua rugăciune, în care cei rămaşi în urma defunctului îşi exprimau nădejdea că Isus îl va învia pe cel mort la învierea celor drepţi.
„Oricât de mult ar propăşi cultura spiritului, la nesfârşit, şi oricât ar vrea spiritul uman să-şi lărgească aria, totuşi niciodată nu se va apropia de înălţimea şi de cultura morală a creştinismului, aşa cum aceasta scânteiază şi străluceşte în Evanghelii, în Isus Hristos.” J.W. Goethe
Concluzie: Dacă despre Isus Hristos n-am avea la dispoziţie decât aceste surse profane, tot n-am găsi scuze în Ziua aceea că n-am cunoscut pe Cel care a declanşat cea mai provocatoare din toate realităţile: creştinismul şi pe creştini.
Sursa articolului: http://privesteinsus.wordpress.com
Completari:
Din punct de vedere al dovezilor antice de tip manuscris, aceasta este o problemă extraordinar de puternică în favoarea existenţei unui on numit Iisus în Israelul primului secol al erei noastre.
Este de asemenea foarte important să recunoaştem că în anul 70 d.Hr., romanii au invadat şi distrus Ierusalimul, măcelarind locuitorii acestuia. Oraşe întregi au fost efectiv rase de pe faţa pământului! Nu ar trebui, astfel, să fim surprinşi dacă multe dintre dovezile existenţei lui Iisus au fost distruse. Mulţi dintre martorii oculari ai lui Iisus au fost ucişi. Este foarte probabil că aceste evenimente au limitat păstrarea dovezilor scrise ale martorilor oculari ai lui Iisus Hristos.Având în vedere faptul că lucrarea lui Iisus s-a desfăşurat într-o zona relativ neimportantă dintr-un colţ al Imperiului Roman, a rămas totuşi o cantitate surprinzător de mare de informaţii despre Iisus care poate fi regăsită în sursele istorice laice. Iată unele dintre cele mai importante dovezi istorice ale existenţei lui Iisus:
Flavius Iosefus este unul dintre cei mai renumiţi istorici evrei. În lucrările sale intitulate Antichităţile, el face referire la Iacov ca “fratele lui Iisus, care era numit Hristos”. Există un pasaj controversat în lucrarea sa (18:3) care spune: “În acea vreme exista Iisus, un om înţelept, dacă am putea să îl numim om. Pentru că el a fost unul care a făcut lucruri neobişnuite, suprinzătoare. . . . El a fost Hristosul . . . El s-a arătat viu din nou a treia zi, după cum au prevestit profeţii sfinţi şi după cum zece mii de alte lucruri mărturisesc despre El”. O altă traducere a acestui pasaj este: “A existat în acea vreme un om înţelept numit Iisus. Comportamentul Său a fost bun şi a fost vestit prin virtuţile Sale. Şi mulţi oameni dintre evrei şi dintre alte naţiuni au devenit discipolii Săi. Pilat L-a condamnat să fie omorât prin crucificare. Însă cei care au devenit discipolii Săi nu au abandonat învăţăurile Sale. Au spus că El s-a arătat acestora a treia zi după crucificarea Sa şi că El era viu; astfel, probabil că El era Mesia, despre care profeţii au povestit înainte deja minunile Sale.”
Tacitus, scriitor roman din primul secol, considerat unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice, a făcut menţiuni legate de Hristos .si de crestini.
Iulius Africanus îl citează pe istoricul Tallus într-o discuţie legată de întunericul care a urmat crucificării lui Hristos (Scrierile Extant, 18).
Plinius cel Tânăr, în Scrisorile 10:96, a surprins practicile de închinare ale primilor creştini, inclusiv faptul că ei se închinau lui Iisus ca Dumnezeu şi erau persoane cu o etică înaltă, încluzând de asemenea şi referinţe legate de Cina Domnului.
Talmudul babilonian (Sanhedrinul 43a) face referire la crucificarea lui Iisus în ajunul Paştelui, ca şi la acuzaţiile formulate lui Hristos.
Lucian din Samosata a fost un scriitor grec din secolul al doilea care a admis că lui Iisus I se închinau creştinii, ca El a introdus noi învăţături religioase şi ca El a fost crucificat pentru ei. El spunea că învăţăturile lui Iisus includ frăţietatea credincioşilor, importanţa convertirii şi a respingerii celorlalţi zei. Creştinii au trăit conform legilor lui Iisus, s-au considerat mântuiţi şi au fost caracterizaţi printr-o atitudine de indiferenţă privind moartea, dedicare voluntară şi renunţarea la bunurile materiale în favoarea celorlalţi.

Dovezi din Coran
Cu toate ca Coranul nu-L recunoaste pe Iisus ca fiul lui Dumnezeu totusi i-L recunoaste ca profet.
In mod interesant, pericopa despre vestirea nasterii lui Iisus, facuta de ingerul Gavriil, in centrul careia se afla nasterea din fecioara, este singurul eveniment complet privind istoria lui Iisus Hristos relatat in Coran (cf. Lc. 1, 26-38).
In Coran, Iisus este numit de unsprezece ori Hristos (cf. surele 4, 172; 5, 17; 5, 72; 5, 75; 9, 30 si 31), iar de trei ori ca Iisus Hristos (vezi surele 3, 45; 4, 157; 4, 171). Totusi, nici unul dintre aceste locuri nu lasa sa se inteleaga caracterul de Mesia al lui Hristos. E vorba mai degraba de un nume propriu, prezent inca de timpuriu in spatiul crestin. Acest fapt se explica prin aceea ca marturisirea lui Iisus Hristos, respectiv ca Iisus este Hristosul, Mesia, era de o mare importanta, in special pentru crestinii proveniti din randul iudeilor. In schimb, in spatiul crestinilor proveniti din randul paganilor, o atare marturisire era uneori ignorata (vezi J. Gnilka, "Bibel und Koran. Was sie verbindet, was sie trennt", p. 106).
Discutabila din perspectiva coranica este si desemnarea lui Iisus Hristos drept Cuvantul lui Dumnezeu: "Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, cuvantul Sau pe care El l-a transmis Mariei si un duh de la El" (sura 4, 171), sau : "O, Maria! Dumnezeu iti vesteste un cuvant din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa" (Mesia, Iisus, n.tr.), asa cum se afirma in sura 3, 45. Aceste citate din Coran n-au nimic in comun cu hristologia nou-testamentara despre Logosul divin, potrivit careia Hristos este intruparea Logosului vesnic al lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1). Textele coranice fac trimitere exclusiv la puterea creatoare a lui Dumnezeu (cf. sura 3, 39). Nasterea lui Hristos din fecioara, preluata de Coran din Evanghelia dupa Luca, 1, nu este altceva decat expresia puterii creatoare a lui Dumnezeu: "Dumnezeu creeaza ceea ce voieste El. Cand El hotaraste un lucru, El spune doar "sa fie" si el este de indata!" (sura 3, 47). De aceea, in viziunea lui Mahomed, crearea lui Adam este mai importanta decat nasterea din fecioara a lui Iisus, pentru ca Adam n-a avut nici tata, nici mama (cf. surele 3, 59; 15, 26-30).
O deosebire esentiala intre traditia coranica si cea nou-testamentara vizeaza, de asemenea, caracterizarea lui Iisus Hristos. In Evanghelia dupa Luca 1, 32-33, Ingerul Gavriil ii spune Fecioarei Maria despre Iisus: "Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit." Coranul, insa, ignora calitatea de "imparat" spiritual a lui Iisus, originea sa davidiana, dar in primul rand faptul ca este Fiul lui Dumnezeu. Pentru Mahomed, Hristos ramane doar un trimis al lui Dumnezeu, care face cunoscuta revelatia lui Dumnezeu, si nimic mai mult.
De asemenea, Coranul nu aminteste nimic despre activitatea publica a Mantuitorului Hristos. Nu exista decat doar cateva aluzii sumare si generale. De pilda, in sura 3, 49, Iisus apare in ipostaza celui care savarseste multe minuni: "Eu plamadesc pentru voi din lut ca un chip de pasare si suflu asupra sa si se face o pasare vie, cu voia lui Dumnezeu. Si-l voi tamadui pe orb si pe lepros si-i voi invia pe morti, cu voia lui Dumnezeu." Aceste informatii au fost preluate de Mahomed din evangheliile aprocrife, care au incercat sa se substituie biografiei evenimentelor din copilaria si tineretea lui Iisus Hristos (cf. W. Schneemelcher, "Neutestamentliche Apokryphen", I, p. 353).
Cea mai mare contradictie intre Coran si Noul Testament vizeaza filiatia divina a lui Iisus Hristos si calitatea Sa de Mantuitor al lumii, prin moartea Sa pe Cruce, ambele reprezentand fundamentul credintei crestine. Coranul nu doar ca respinge cele doua aspecte ale rolului si rostului lui Iisus Hristos in istorie, ci chiar ii ameninta cu chinurile iadului pe cei ce ar impartasi o asemenea credinta: "Necredinciosi sunt aceia care spun: "Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei!" Doar a zis Mesia: "O, fii ai lui Israel, adorati-L pe Dumnezeu, Domnul meu si Domnul vostru!" Pe cel care aseaza langa Dumnezeu pe altcineva, Dumnezeu il va opri de la Rai, iar adapostul lui va fi Focul si cei nelegiuiti nu vor afla ajutor" (sura 5, 72); "Credeti, asadar, in Dumnezeu si in trimisii Sai. Si nu spuneti "Trei"!" (sura 4, 171), se spune in Coran, blamand astfel credinta crestina in Dumnezeul cel in Treime.
Afirmatiile din Coran privind moartea lui Hristos sunt foarte putine. Oricum, pentru Mahomed, indiferent daca a avut loc pe Cruce, moartea lui Iisus nu are nici o valoare soteriologica. In conceptia sa, o astfel de moarte contravine atotputerniciei lui Dumnezeu, Care se afla totdeauna in apropierea trimisilor Sai si le vine in ajutor: "Adu-ti aminte cand Dumnezeu a zis: "O, Isus! Eu iti voi da o rasplata imbelsugata, te voi inalta la Mine, te voi mantui de cei care nu cred (evrei, n.tr.) si ii voi pune pe cei care te-au urmat (apostolii si cei care i-au urmat, n.tr.) peste cei care nu cred pana in ziua invierii"" (sura 3, 55). Prin urmare, Dumnezeu nu numai ca nu L-a parasit pe Iisus, dar chiar L-a adus la Sine si L-a eliberat de necredinciosi (cf. sura 4, 158). Controversat ramane modul in care trebuie inteleasa "rapirea" lui Iisus de catre Dumnezeu, tinand seama de faptul ca, in Vechiul Testament, Enoh si profetul Ilie au fost ridicati la cer cu trupul. Conform surei 19, 33, Iisus moare ca toti ceilalti oameni, pentru ca la sfarsitul lumii sa invie. Nu este exclus ca, si de aceasta data, Mahomed sa exprime un punct de vedere inconsecvent.
In fine, este de remarcat si prezenta lui Iisus Hristos la Judecata de apoi, asa cum reiese din sura 4, 159: "Iar in Ziua de Apoi, el (Iisus, n.tr.) va fi martor impotriva lor", adica a tuturor contemporanilor Sai, amintindu-ne de cuvintele Mantuitorului din Evanghelia dupa Luca 12, 8: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu."
Pr. Prof. univ. dr. Nicolae ACHIMESCU

Minunile lui Isus în Coran- Âli ‘Imrân 3.49
”(Şi va zice): Eu vin la voi cu semn de la Domnul vostru! Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi ea se fce o pasăre vie, cu voia lui Allah. Şi voi tămădui pe orb şi pe lepros, şi-i voi învia pe morţi, cu voia lui Allah”.
Coranul admite că Isus a făcut minuni, dar doar cu permisiunea şi ajutorul lui Dumnezeu. Aceea că Isus a creat o pasăre vie din argilă, în aproximativ acelaşi fel cum a creat Dumnezeu omul, nu apare în Biblie.

Maria, femeia sfântă a musulmanilor
Islamul vorbeşte despre Iisus ca fiul unei fecioare, pe nume Maryam. Coranul o consideră cea mai deosebită femeie şi aminteşte de aşa numita Maryam în două locuri . Textele oferă multe informaţii despre Fecioara Maria, arătând-o ca aleasa lui Alah, din care s-a născut Iisus şi care a fost îngrijită la templu de Zaharia. Ea este numită "semnul lui Dumnezeu", care şi-a păstrat fecioria pentru El. De asemenea , în religia budistă, Fecioara Maria este asociată cu Kuan-Yin, un personaj care se bucură de mare cinstire în rândul chinezilor. Pentru noi creştinii Ortodocşi, Fecioara Maria este un model de sfinţenie, de smerenie, de ascultare faţă de Dumnezeu şi de dăruire faţă de Dumnezeu. -Preasfântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !-
Locuri sfinte
Pe teritoriul Israelului se afla foarte multe locuri pe unde IISUS HRISTOS a trecut, a vindecat oameni, a inviat pe Lazar, a fost schingiuit, crucificat si inmormantat.Citind o carte de pelerinaj de-a Maicii Veronica de la Man. Vladimiresti, maica care desi a fost controversata m-am decis sa va prezint principalele locuri sfinte pe care aceasta le-a vizitat:
IERUSALIM
Considerat de trei ori sfant, vechi de trei mii de ani, Ierusalimul este numit si orasul celor trei religii: iudaism, islam si crestinism.
Acestea sunt reprezentate prin:
- Zidul Plangerii,
- Biserica Sfantului Mormant,
- Domul Stancii si moscheea Al- Aqsa
Edificii crestine
Biserica Natiunilor locul unde a vandut Iuda pe Domnul Iisus cu o sarutare.
Foisorul - locul unde a tinut Domnul Cina cea de Taina, prima liturghie, primul Preot Domnul nostru Iisus Hristos in crestinism.
Mormantul lui David- locul unde este depusa o coroana de Constantin cel Mare.
Gradina Ghetsimani, locul unde a stat cu ucenicii, si astazi stau ca marturie maslinii vechi de mii de ani cu proptele de fier sub ramuri.
Biserica Sfintei Maria Magdalena - construita in 1883 de catre Tarul Alexandru al III-lea
Gradina Getsimani - locul de rugaciune cel mai iubit de Iisus Hristos din tot Ierusalimul
Manastirea franciscana "Dominus Flavit" (biserica in forma de lacrima) - unde Domnul a plans necredinta Ierusalimului si a profetit apropiata lui daramare
Drumul crucii care incepe de la Pretoriu pana pe Golgota este un drum tocit de milioanele de pelerini in decursul secolelor, cu popasurile durerii scrise in limba greaca, reprezinta o alta dovada. La al cincilea popas se vede forma palmei Mantuitorului care s-a sprijinit pe un zid de piatra. La popasul al saptelea Isus a primit o naframa cu care sa se steaga de sange si sudoare, de la Sfanta Veronica, naframa care se gaseste si astazi.Chipul Mantuitorului pe naframa reprezinta prima icoana, nefacuta de mana omeneasca ci de dragostea unei inimi de tanara Fecioara. La al triesprezecelea popas,al durerii, unde s-a facut mirungerea lui Iisus, se afla o piatra care este zilnic stearsa cu mirodenii. Aici este locul unde Fecioara Maria a lesinat de durere. Dupa ungere, acesti doi apostoli alaturi de Maica Domnului, Sfantul Ioan apostolul si mironositele au adus Dumnezeiescul trup al Domnului si l-au ingropat intr-un mormant nou. Altarele tuturor confesiunilor cu mareata Biserica a Sfintei Invieri a Domnului, cea mai bogata in Icoane de aur si argint cu pietre scumpe si sfetnice cu obiecte de cult de pe Sfanta Masa a Sfantului Altar, sunt toate ca o coroana mareata in jurul Sfintei Capele a Sfantului Mormant al Domnului.
In biserica Sfantului Mormant se afla stalpul crapat de langa usa uriasei capele, din timpul cand Sfanta Lumina a trecut de la Sfantul Mormant al Domnului unde sustineau catolicii ca lor li se cuvine, pe Sfanta Masa unde se ruga Patriarhul Ortodox.
Casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana unde s-a nascut Prea Curata Fecioara Maria, reprezentata doar de niste gropi invechite.
Poarta ce-i spunea de aur, pe unde a intrat domnul Iisus pe asin in Ierusalim, acum este zidita de evrei si pe o distanta de aproape 3 km.
Casa Sfantului Ioan Evanghelistul, este manastirea de calugari iezuiti, iar in cladirea ce se vede lipita de asta a stat a locuit Sfanta Fecioara Maria, unde a si murit.
Biserica Mormantului Maicii Domnului - biserica semiingropata ridicata in secolul al XI-lea de Cruciati
Manastirea Mariei Magdalena- Aici se afla pictata Maria Magdalena in fata lui Tiberiu la Roma, unde cauta sa-i arate nevinovatia lui Iisus si nedreptatea lui Pilat este fara asemanare.
Biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena
Inchisoarea Domnului nostru Iisus- o capela intr-o pestera in munte.
Biserica cu hramul Lacrima
Cand Domnul Iisus privea din acest loc Ierusalim pe fii sai falsi, lacrimand a spus:
Ierusalime, Ierusalime de cate ori am dorit eu sa-mi adun fii tai in jurul meu, cum aduna closca puii sai sub aripa. Piatra din piatra nu va ramane din tine nedaramat.
Poarta Damascului este poarta originala unde a fost aruncat Sfantul Apostol Pavel dupa zid. Poarta Originala pe unde intra inteleptul Solomon sta nebagata in seama. Se zice ca pe acea poarta sfintii Apostoli raspandeau cosuri cu hrana duhovniceasca crestinilor ce fusesera convertiti de ei ca crestinism. Locul unde a zis Pilat: „Iata, omul, iata Imparatul nostru".
Biserica ce a fost zidita de crestini pe casa Sfintei Veronica se numeste „Biserica Sfintei Fete a lui Iisus"
Poarta Oilor, unde intrau cei saraci si straini fara sa plateasca. Tot in acest drum am intrat intr-o curte pardosita cu pietre scumpe ce se pastreaza in original, de sub ruinele razboiului de Imparatul Constantin cel Mare si scris in mozaic: „Aici a venit sotia lui
Pilat, Claudia rugandu-l sa nu-i faca nici un rau sau sa-L condamne pe Iisus, ca groaznic vis a avut in noaptea ce a trecut pentru el. Dar Pilat, a facut voia multimii nu a sotii lui.
Calea vedeaza si dai de o poarta originala unde intri in inchisoarea lui Varava
de unde stiu ca a fost scos. Pe platforma de mozaic in diferite culori extrem de frumoasa la mijlocul platformei Crucea facuta de Imparatul Constantin cu inscriptiile „Terasa palatului lui Irod de unde a fost judecat Domnul nostru Iisus Hristos". De pe aceast terasa se vede tot Ierusalimul in trei parti.
Poarta gunoaielor. Aici se ingropau straini si saraci. S-a gasit aici Mormantul Sfintei Pelaghia. Nu-i munte ci un deal dar prin traditie i se spune „Muntele Scandalului" pentru ca Solomon si-a dat tiitoare si le-a inchis oprind numai pe cele ce le favorizau.
Aici este ultimul punct al palatului lui Pilat. Unde a zis Pilat „Iata Omul", conducerea catolica a construit din marmura o statuie a Domnului Iisus iar in fata lui Pilat, in marime naturala. Sta scris pe zid „Locul unde s-a spanzurat Iuda" si putin mai jos „Locul vanzarii". Dupa durere m-am bucurat in biserica sfintilor parinti construita tot de Sfantul Constantin cel Mare si mama sa Elena.
Locul Vitezda -Domnul Iisus intreba pe cel bolnav care nu avea si el pe nimeni
care sa-l bage in apa sa-si recapete si el vindecarea. Biserica cu numele „Vindecarea bolnavilor de Iisus"
„Piron chedrilo" sau „Copacul Nemuririi"- a primit pe Domnul Iisus ori sa stea la umbra lui, ori s-a sprijinit sa se odihneasca sau a facut o minune de poarta numele
„nemuririi".
Biserica Schimbarii la Fata, facuta peste casa sfintilor parinti Ioachim si Ana, zidita de Imparatul Iustinian
Lacul Vitezda am vazut o rapa rotunda destul de mare cu pereti din piatra, aici a fost omorat Sfantul Stefan cu pietre.
Paraul Ghedrelor- mormantul proorocului Zaharia si o biserica foarte mare inchinata cu hramul in cinstea lui.
- Biserica Sfantului Apostol Petru, unde a cantat cocosul sI scrie pe un perete in limba greaca: "Cand a auzit Petru cocosul cantand s-a trezit ca dintr-un somn si a plans cu amar". Nu aici i s-a oprit plansul ci toata viata lui a fost un plans.
Sfanta Sfintelor unde intra odata pe an numai Patriarhul. Aici a fost adusa Sfanta Fecioara, Maria la varsta de 3 ani sI a stat in rugaciune pana la 15 cand prin randuiala cereasca, cum bine se stie a fost incredintata batranului Iosif ca logodnica, pentru ca nu se poate ca fara a fi legata de un barbat chiar formal, precum a si fost, ca o fecioara sa aiba prunc. Asa era legea la evrei atunci. Cand Sfanta Fecioara a aflat ca o sa aiba prunc prin glasul Sfantului Arhanghel Gavriil, batranul Iosif stiindu-se curat a vrut sa o paraseasca in ascuns, dar Ingerul Gavriil i-a zis: „Nu te teme, Iosife" si altele cum le stim la care cuvinte Iosif s-a linistit si a slujit.
„Poarta Gunoielor". Pe aceasta intrau acei care nu credeau intr-un singur Dumnezeu cel adevarat, ce sta scris de prooroc in Sfanta Scriptura, ci in diferite forme ca soarele, apa, etc. Acestia erau socotiti de evrei „Gunoaie". Am mai intalnit o grota unde scria tot in limba greaca: „Aici se ascundeau ucenicii dupa ratignirea Domnului Iisus". Vedem iar scris: „A fost casa lui Caiafa, unde Domnul Iisus a fost dus in fata sinedrului si intrebat: „Tu esti Fiul Lui Dumnezeu?" Iisus i-a raspuns: „Tu zici". Satisfacut marele preot si-a rupt hainele si a zis: „A hulit!" Ce nevoie mai avem de marturie, iata ca acum ati auzit hula lui. Ce credeti?" Multimea a raspuns: „Este vinovat, sa fie pedepsit cu moartea".
Casa lui Caifa- Biserica
Locul unde Avraam, din porunca lui Dumnezeu, care a dorit sa vada pe cine iubeste mai mult in fapte nu in vorbe, ii ceru sa aduca jertfa pe unicul sau fiu Isac. In acel loc s-a ridicat o moschee cu turle aurite.
Biserica Tuturor Sfintilor- unde se ascundeau crestinii si unde in timpul cruciadelor erau macelariti.

Betleem
Sfanta Pestera unde s-a nascut Domnul Iisus. In alta incapere se afla ramasitele celor 14000 de copii taiati (din ordinul lui Irod plus mame care nu si-au dat pruncul din brate).
Stejaru Mavri, unde Avraam, a primit in cortul lui la masa trei barbati. Sfanta Treime.
Valea Plangerii" ca trecand Iisus cu apostolii pe aici le-ar fi zis: „De nu veti marturisi cele auzite de la mine, aceste pietre vor vorbi", si ca in acel moment pietrele au luat forma pe care o vedem noi. Niste animale cu gurile cascate. Parca au gura deschisa toate iar la corp ca niste monstri.

Muntele Garzim, unde Sfintii Apostoli asteptau pe Domnul si au primit vestea ca Mantuitorul a vorbit la fantana lui Iacob cu o femeie samarineanca, aici se afla o Biserica, Nu departe de acest loc am intrat in curtea Manastirii ce poarta numele Fantana lui Iacob.
Ruinele unui palat de-a lui Irod, care ne transmit tristete.

Nazaret
Biserica Izvorul Maicii Domnului, azi fiind omareta biserica catolica, cu icoanele pictate pe pereti numai cu Maica Domnului si casa unde a copilarit Maica Domnului, azi
fiind o mareata biserica pictata numai cu Maica Domnului picatata pe pereti, din foarte multe tari, fiecare pictor cum si-a asemanat-o dandu-i o asemanare cu femeile Neamului sau. Romanii o au pictata pe pereti, din foarte multe tari, fiecare pictor cum
si-a asemanat-o dandu-i o asemanare cu femeile neamului sau. Romanii o au pictata in fresca foarte frumoasa, iar la, picioarele Prea Curatei, scrie doar tara pictorului.
Buna Vestire- Biserica ce a fost zidita pe locul unde a fost nunta in Cana Galileei cu izvorul Prea Sfintei Fecioare Maria care printr-o porunca a Sa vesnica curge.

Muntele Tabor- se afla o biserica care a fost construita pe locul unde a vindecat Domnul Iisus pe cel bolnav caruia i se spunea lunaticul.
Templul lui Solomon
Altarul bisericii unde slujea preotul Zaharia unde i s-a aratat si Ingerul Gavriil si i-a spus ca sotia lui ar trebui sa nasca un fiu care se va numi Ioan iar acesta va boteza mai apoi pe Domnul Iisus si-i spunem noi Ioan Botezatorul, care cu respect si teama s-a coborat in Iordan sa boteze pe stapanul sau.

Galileea
Biserica unde a fost Domnul Iisus la nunta si a prefacut apa in vin, aici se mai afla doua vase din cele sase existente.In fata Bisericii unde a fost nunta din Cana Galileii in prezent se gasesc douasprezece pietre in forma de stalpi cam de un metru inaltime, foarte tociti de lungimea vremii. Cand il loveste fiecare emite cate un sunet ce te imbie sa crezi ca e o orchestra.

Marea Tiberianei la Capernaum, unde Domnul Iisus a chemat pe Sfintii Apostoli Petru si Andrei. Tot aici a vindecat si pe soacra lui Petru, unde se afla o biserica catolica. Pe piatra unde era zidit Sfantul Altar se zice ca ar fi stat Domnul Iisus si ar fi intrebat pe Petru: „Ma iubesti?" Nu departe este Biserica Sfintilor Apostoli Ortodoxa. Tot aici Domnul nostru Iisus Hristos a inmultit 5 paini si 2 pesti.

Raul Iordan- care in ziua Boboteaza curge invers.

Muntele Eleanului sau Fericirilor- Biserica in care se afla pentru prima data capul Sfantului Ioan Botezatorul

Muntele Eleon - Muntele Inaltarii Domnului,

Egipt Manastirea Sfanta Ecaterina, unde se gasesc moastele sfintei si inelul dat de Iisus Hristos, zidita la poalele muntilor Sinai si rugul pe care l-a vazut proorocul Moise („Moise descalta-te ca locul pe care stai, sfant este"). Tulpina ce iesea pe sub temelia altarului, urca pe o stanca ca un brat al muntelui si ca o pelerina curgea de sus , fragedele ramuri ale rugului atat de aprins si batran. Moastele Sfantului Stefan.
Muntele Sinai, unde exista pestera unde a locuit Proorocul Moise, unde s-a intiparit forma trupului Prorocului, in fata careia a vazut pe Dumnezeu, i-a vorbit si i-a dat tablele de legi cu cele 10 porunci. Izvorul lui Moise. Chilia Sfantului prooroc Ilie Tezviteanu, unde a locuit si primit hrana prin corb. Tot in preajma chiliei, se gasea fantana din care bea Sfantul apa.
Marea Rosie locul unde s-a oprit corabia lui Noe.
Marea Moarta- statuia sotiei lui Lot (Sodoma si Gomora)

Emaus, unde s-a aratat Domnul Iisus celor doi ucenici apostoli, respectiv lui Luca si Cleopa. Biserica Catolica si un foisor in forma unei piramide de piatra colorata, ornata cu flori foarte multe.

Muntele Carantenia, la Manastirea facuta de Sfantul Gheorghe Hozevitul.

Erihon, la dudul lui Zaheu (care se urcase in dud fiind mic de stat si voind sa vada pe Invatatorul ce era inconjurat de popor)

Muntele Caracteniei, unde Domnul Iisus a postit 40 de zile in care timp a fost ispitit de satana care i-a zis: „De esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste pietrelor acestea sa se faca paini si sa le mananci". Domnul i-a raspuns: Inapoia mea satana, nu numai cu paine se poate hranui omul ci cu tot cuvantul Lui Dumnezeu. Apoi ingenunchind a luat o piatra in brate si minune piatra s-a ridicat intre brate iar coatele Domnului s-au imprimat in piatra muntelui Caronteiei, ca si in coca moale, la fel se cunosc genunchii si fluierele picioarelor cum a stat in genunchi.

CAPERNAUM, oras denumit si "Cetatea Domnului", vizitarea vestitului loc unde Iisus a predicat, Casa Sfantului Petru. TABGHA - saturarea celor cinci mii de oameni cu doi pesti si cinci paini. MUNTELE FERICIRILOR, unde Iisus a rostit frumoasa predica a "Fericirilor" si unde s-a aratat inviat, instituind taina Sfantului Botez. Aici se va vedea biserica de pe munte. RAUL IORDAN - Chibutz Yardenit "locul botezului.

El a complotat pentru a-L crucifica pe Iisus… A fost descoperit mormântul fiicei lui Caiafa
În Ierusalim şi Iudeea, cutiile străvechi de înmormântare din piatră ce conţin resturi de schelete, denumite osuare, sunt descoperiri arheologice comune în perioada cuprinsă între secolul 1 î.Hr. şi secolul 1 d.Hr. Acum 3 ani, atunci când Autoritatea israeliană privind Antichităţile a confiscat un osuar cu o inscripţie rară, acesta a ajuns la prof. Yuval Goren de la Universitatea din Tel Aviv, Departamentul de Arheologie, pentru a se autentifica această descoperire fascinantă. Şi se pare că osuarul se referă la celebrul Caiafa. Iosif, fiul lui Caiafa, sau Iosif Bar Kayafa, cunoscut simplu drept Caiafa în Noul Testament, a fost preotul evreu care se spune că a organizat complotul pentru crucificarea lui Iisus Hristos.Prof. Goren, ce a lucrat în colaborare cu prof.Boas Zissu de la Universitatea Bar Ilan, confirmă că atât osuarul, cât şi inscripţia de pe el sunt autentice. Inscripţia de pe osuar, ce este extrem de detaliată, ar putea arăta care este domiciliul familiei personajului biblic, marele preot Caiafa, înaintea de plecarea lor din Galileea după anul 70 d.Hr. Descoperirea prof.Goren a apărut în revista “Israel Exploration Journal”.Inscripţia acestui osuar este una extraordinară, întrucât persoana decedată este numită în contextul a trei generaţii şi a unei posibile locaţii. Inscripţia spune: “Miriam fiul lui Yeshua fiul lui Caiafa, preot de Maaziah din Beth Imri”.Maaziah se referă la un clan, ce a fost ultimul ordin din cele 24 de ordine de înalţi preoţi în timpul perioadei celui de-al doilea templu. Beth Imri e posibil să fi fost localizat pe povârnişurile din Muntele Hebron. Osuarul provine din cimitirul din Valea lui Elah, din sud-vestul Ierusalimului, localizarea legendara a bătăliei dintre David şi Goliat.P.S. Încă o dovadă arheologică a faptului că Biblia nu e o poveste de adormit copiii…
Sfânta Mahramă, sau icoana "cea nefăcută de mâini", este prima icoană făcută vreodată, ea fiind realizată într-un mod miraculos de către Domnul nostru Iisus Hristos. Când regele Avgarus (Abgar), care a avut lepră, a auzit de minunile lui Iisus Hristos şi de puterea Lui de a ajuta numeroşi oameni, a trimis un artist (un pictor) de la curtea lui pentru a-L invita să vină în împărăţia lui, Osroene. Artistul a fost, de asemenea, rugat să aducă înapoi un portret al lui Hristos, pentru că regele a simţit că, dacă el ar vedea numai imaginea Fiului lui Dumnezeu, l-ar vindeca. Artistul a încercat de mai multe ori să captureze portretul lui Iisus Hristos, dar nu a avut succes la realizarea acestei sarcini. Domnul iubitor de oameni a luat o bucată de pânză şi a pus-o pe Faţa Lui, şi o asemănare perfectă s-a imprimat pe acea pânză. Acest material a fost adus la regele Avgarus, şi l-a vindecat. Această primă icoană, dăruită nouă, a fost "nefăcută de mâini"! Mai târziu, când Apostolul Iuda Tadeul a fost trimis să predice la Edessa, capitala împărăţiei Osroene, Avgarus s-a convertit la creştinism şi a devenit unul dintre primii regi creştini. Sfânta Mahramă originală a fost păstrată în Edessa până în anul 944, când a fost adusă la Constantinopol, ea devenind un model de la care toate icoanele ulterioare ale lui Hristos "nefăcute de mâini", sunt realizate de pictorii iconografi.

Cinstitul Veşmânt al Maicii Domnului din biserica din Vlaherna
In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparatului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum. Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.
Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: “Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc.” Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: “Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?” Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: “Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: “Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul”. Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: “O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni”.
Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.
Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfintite de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci. Amin.

Brâul Maicii Domnului, Mănăstirea Kato Xenias (Volos, Grecia)
Conform Tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului. După Adormirea sa, aceasta l-a dăruit Sfântului Apostol Toma, în timp ce era adus prin văzduh în locul unde ea fusese îngropată. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim. După un scurt transfer în Capadocia, Brâul a fost adus iar în Orașul Sfânt de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). Fiul acestuia, Arcadie, salvat în mod miraculos de la înec, în anul 380, de însăși Maica Domnului, l-a adus la Constantinopol în 395. Aici a fost păstrat pe rând în mai multe biserici, printre care și cea numită Vlaherne, de care se leagă praznicul Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie). Din biserica Vlaherne, Brâul a fost dus în bazilica „Sf. Sofia“ din Constantinopol. Împărăteasa Zoe, soția lui Leon cel Înțelept (886-912), vindecată de duh necurat cu puterea Cinstitului Brâu, l-a cusut cu fir de aur, formă în care se păstrează și astăzi, și l-a reașezat în racla dăruită cu mult timp în urmă de împăratul Arcadie. În calendarul ortodox, evenimentul reașezării Brâului în raclă este pomenit la 31 august. În secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ioniță Caloian iau Brâul de la Constantinopol; un secol mai târziu, susține L. Uspenski, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) dăruiește Brâul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. După alte surse, Brâul a fost dăruit acestei mănăstiri de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care mai târziu va intra în obștea monahală de aici. Există mărturii istorice referitoare la evlavia românilor pentru Brâul Maicii Domnului încă din evul mediu. Astfel, între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului“. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă, remarcabilă prin realizarea artistică. De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici, Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia). Pr. Adrian Giosan

Lanturile Sfantului Apostol Petru
Cand Sfantul Apostol Petru a fost dus in temnita de imparatul Irod si era legat cu doua lanturi de fier, dormind el noaptea intre doi ostasi, a venit ingerul Domnului si lovindu-l in coasta, l-a desteptat si l-a scos afara, cazand de pe dansul lanturile cele de fier; despre aceasta se scrie in Faptele Apostolilor: Si s-a auzit acea prea slavita izbavire din legaturi si din temnita a lui Petru, prin toata cetatea Ierusalimului. Atunci niste credinciosi, in taina luand lanturile acelea, le-au pastrat la ei, avandu-le inaintea ochilor, ca pe insusi Sfantul Apostol Petru; care nezabovind dupa acea iesire din temnita, s-a dus in alte tari, propovaduind cuvantul lui Dumnezeu, si nu s-a aratat in Ierusalim.Deci, lanturile acelea au luat putere tamaduitoare de la trupul apostolului. si precum erau maramele si basmalele lui Pavel, asa si lanturile lui Petru, care au ros trupul lui, tamaduiau neputintele si goneau duhurile cele viclene. Drept aceea, se cinsteau cu cucernicie de cei credinciosi acele cinstite lanturi, carora li se inchinau si cu dinadinsul le pastrau, din neam, ca mostenire; pentru ca parintii le lasau copiilor lor, iar copiii venind in locul tatalui, le incredintau mostenitorilor lor. Si astfel unul dupa altul primindu-le si unul altuia spunand de cine s-au atins lanturile acelea si de care trup s-au sfintit.Cu o mostenire ca aceasta au ajuns lanturile in mainile lui Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (422-458); si pe cand dreptcredincioasa imparateasa Evdochia, sotia imparatului Teodosie cel Mic (408-450), se afla in Ierusalim, a zidit multe biserici; Sfintele Locuri cu cheltuiala imparateasca le-a impodobit, si iarasi s-a intors la Constantinopol; atunci patriarhul Iuvenalie, vazandu-i dreapta credinta si iubirea ei de Dumnezeu, i-a daruit multe din duhovnicestile vistierii; iar intre alte lucruri sfinte, i-a dat si aceste cinstite si de minuni facatoare lanturi ale Sfantului Apostol Petru, pe care, luandu-le imparateasa, le-a adus in Constantinopol; deci, un sfant lant l-a dus inauntrul bisericii celei mari a Sfantului Apostol Petru, unde savarsea soborul lui, iar altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, care era maritata dupa imparatul Romei, Valentinian al treilea (424-455), si aceea fiind urmatoare maicii sale in credinta cea dreapta, cu dragoste a primit acel nepretuit dar si zidind o biserica in numle Sfantului Apostol Petru, in muntele Escuilinului, a pus intr-insa acel lant.
S-a aflat in Roma si un alt lant al Sfantului Petru, cu care l-a legat Nero tiranul, si acela, impreuna cu lantul cel adus de la Constantinopol, a fost pus in biserica. Si s-a asezat praznicul inchinarii cinstitelor lanturi in saisprezece zile ale lunii ianuarie, intru cinstirea si pomenirea Sfantului Apostol Petru si intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.
Pustiul Hozeva
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au avut în Valea Hozevei o stână de oi. Fiind foarte supăraţi că nu aveau copii, au plecat de acasă. Sfântul Ioachim a venit în Valea Hozeva şi s-a urcat în Peştera unde a stat cândva şi Sfântul Ilie şi s-a rugat aici timp de 40 de zile, ca să se milostivească Domnul şi să-i dea copil. Sfânta Ana a rămas în Ierusalim în locuinţa lor din apropierea Porţii Leilor (sau a Sfântului Ştefan) unde la fel era o peşteră şi s-a rugat mult Domnului. După cele 40 de zile de post şi rugăciune, amândoi au fost vestiţi de îngerul Gavril că vor avea pruncă, care urma să fie Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. După ce Sfânta Ana a dus-o pe prunca Maria în vârstă de trei ani la Templu, în Sfânta Sfintelor, pe locul unde se află astăzi moscheea lui Omar, s-a retras tot pe Valea Hozeva, într-o peşteră situată la circa un kilometru mai spre Ierihon de la Peştera Sfântului Ilie. Aici s-a retras Sfânta Ana cu un grup de femei pioase şi care de atunci se cheamă Der Benat după denumirea arabă sau
mânăstirea femeilor sau Schitul Sfânta Ana.
Tradiţia spune că piciorul drept al Sfintei Ana a fost păstrat la schit până prin secolul al XV-lea, când călugării de aici au fugit la Sfântul Munte Athos, de teama prigonitorilor şi au luat piciorul drept al Sfintei Ana şi au întemeiat Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos, spre versantul sudic. Sfântul Prooroc Ilie, urmărit de Isabela, aici s-a adăpostit timp de trei ani şi jumătate, hrănit de un corb, care dimineaţa îi aducea carne şi seara pâine. Aceată Peşteră a rămas intactă de la Sfântul Ioachim şi până astăzi, chiar după ce mânăstirea a fost distrusă de Hosroe, împăratul perşilor, la anul 614.

Athosul
Athosul, numit si ''Gradina Maicii Domnului'', este al doilea loc sfant al lumii crestine, dupa Mormantul Domnului. Athosul este paradisul tarilor ortodoxe, unic in lumea crestina. Muntele Athos este o limba ingusta de pamant, cu o suprafata de 339 kilometri patrati, lunga de peste 80 kilometri, care adaposteste pe ambele laturi 20 de manastiri mari, peste 15 schituri si aproape 200 de chilii mici si mari, in care se nevoiesc peste 1500 de calugari greci, sarbi, rusi, romani si bulgari. In Sfantul Munte Athos s-a creat un adevarat focar de cultura si duhovnicie, din care s-a hranit veacuri de-a randul poporul roman prin manuscrisele care erau aduse de aici in Romania si prin marile personalitati duhovnicesti romanesti care s-au format in acest loc sfant, dintre care amintim doar pe Paisie Velicicovski si Calinic de la Cernica. Acesta din urma a vietuit la "Schitul Lacu" mai bine de un an de zile.
Prima consemnare a Schitului romanesc Lacu dateaza de la inceputul secolului al XVIII-lea. In anul 1754 vietuiau aici 30 de calugari, pentru care, in anul 1760, ieromonahul Daniil de la Manastirea Neamt, din Romania, contruieste pentru ei o biserica de lemn in cinstea Sfantului Mare Mucenic Dimitrie. Aceasta se va rezidi din temelii intre anii 1900-1904, slujindu-se aici pana in ziua de azi Sfanta Liturghie, in limba romana, in toate duminicile si sarbatorile de peste an.
La inceputul secolului XX exista in jurul bisericii un complex de chilii si colibe, 24 la numar, in care vietuiau peste 120 de monahi ce se smereau zi de zi si noapte de noapte prin munca, post si rugaciune. In Sfantul Munte o chilie reprezinta o casa cu paraclis (biserica) in care locuiesc 7-8 monahi, cuprinzand si camerele de oaspeti, sala de mese si alte dependinte. Un numar de asemena chilii impreuna cu biserica mare a schitului si cimitirul formeaza un schit.
Manastirea Marea Lavra.
Aici ne inchinam la mormantul Sfantului Atanasie Atonitul din pridvorul bisericii.
Apoi se merge la chiliile romanesti de la Schitul Lacu si Manastirile Iviru, Cutlumus si Stavronichita. Toate au fost innoite de voievozii moldoveni si munteni, care le dadeau ajutoare si danii an de an. Cel mai mult ne-a miscat icoana Maicii Domnului, numita ''Portarita'', de la Manastirea Iviru. In drum spre Kareia, am facut un scurt popas la chilia vestitului sihastru, Paisie Aghioritul, un mare cuvios cinstit si cautat de intreaga Grecie, care ne-a uimit cu sfintenia si smerenia sa.
Apoi ne inchinam la icoanele facatoare de minuni de la Manastirile Protaton din Kareia, Pantocrator, Esfigmenu si Vatopedu, unde se afla multe moaste si cateva icoane facatoare de minuni. La Vatopedu Stefan cel Mare a construit o arsana, care se pastreaza in buna stare si astazi.
Continuam pelerinajul spre Manastirea Hilandar. De aici traversam muntele si poposim la Manastirea Zografu, ctitorita din temelie de Stefan cel Mare si Sfant intre anii 1475-1502, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.
Ne inchinam apoi la manastirile de pe versantul vestic al Muntelui Athos, si anume: Manastirea Dochiaru, ctitorita in intregime de Alexandru Lapusneanu in secolul XVI; Manastirile Xenofont si Pantelimon. In continuarea pelerinajului nostru, vizitam Manastirile Xeropotamu, Simonos Petra, ctitoria lui Mihai Viteazul; Filoteu, Grigoriu, ctitoria lui Stefan cel Mare; Dionisiu, ctitoria lui Neagoe Basarab; si Manastirea Sfantul Pavel.
Maica Domnului - icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos
Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama "Prodromita", zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca.
Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, numita "Portarita" - Παναγία Πορταϊτισσα - se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit traditiei athonite, aceasta icoana a venit pe mare, din Bizant.
Icoana Maicii Domnului Axion Estin se afla in Biserica Protaton, Kareias. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Axion Estin" se afla in Chilia Adormirea Maicii Domnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei.
Maica Domnului Cucuzelita "Koukouzalissa" - Manastirea Marea Lavra
Aceasta icoana a fost pictata spre a aminti de intemeierea Manastirii Marea Lavra. Ctitorul acesteia, Sfantul Atanasie Athonitul, a primit de la Maica Domnului fagaduinta de a purta de grija manastirii pentru totdeauna, niciodata lipsindu-i cele materiale sau duhovnicesti. Numele dat cu aceasta ocazie Maicii Domnului, si anume “Oikonomissa", adica "Ocrotitoarea", a ramas pana in zilele noastre. Purtatoarea de grija - “oikonomissa" - nu si-a incalcat niciodata fagaduinta data.
Maica Domnului Mijlocitoarea "Paramythia" - Manastirea Vatoped
Icoana Maicii Domnului Paramythia este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Vatopedi. Aceasta este legata de amintirea minunii in care Maica Domnului si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo, spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, staretul manastirii a primit cuvant de la Maica Domnului.
Maica Domnului Injunghiata "Esfagmeni" - Manastirea Vatoped
Se spune despre aceasta icoana ca a fost impunsa cu un cutit de catre un calugar diacon ce indeplinea functia de ecleziarh, care, datorita treburilor in care era randuit, ajungea la trapeza intotdeauna dupa terminarea mesei. Odata, pe cand cei de la trapeza strangeau masa, s-au maniat pe el si nu i-au dat nimic de mancare. Mania si gandurile rele ale ecleziarhului s-au indreptat catre Maica Domnului, care, cu toate ca o cinstea, nu s-a gandit sa o roage sa il ajute si in acel moment.
Luand un cutit de pe masa, calugarul l-a infipt in chipul Maicii Domnului. O, mare minune! Icoana a izvorat sange, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Vazand aceasta, diaconul cel manios a orbit si a cazut la pamant, fiind parasit de simturi. El a ramas in aceasta stare timp de trei ani. Apoi, datorita multimii rugaciunilor staretului si ale calugarilor, Maica Domnului i-a aparut staretului si i-a spus ca diaconul este vindecat.
Maica Domnului "Elaiovrytissa" - Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului se afla in crama Manastirii Vatoped, deasupra ei urmatoarea minune fiind scrisa spre aducere aminte: imnultirea uleiului. Cuviosul Ghenadie se afla in slujba de chelar, fiind responsabil cu gestionarea alimentelor, cand uleiul din manastire era pe sfarsite. Acesta a mers la staret, spre a-l instiinta ca este de trebuinta a nu mai da ulei la masa, pentru ca putinul ramas sa ajunga nevoilor bisericii. Staretul nu a fost de acord cu aceasta masura, lucru ce a dus la intrebuintarea putinului ulei ca si pana atunci. Cand, intr-o zi, batranul Ghenadie mergea spre magazie, spre a lua ultima picatura de ulei din butoi, a ramas uimit vazut butoaiele plini si uleiul ajungand pana la usa pivnitei. Icoana Maicii Domnului aflata in acest loc raspandeste o minunata aroma pana in zilele de astazi, primind si numele de "Docheiarissa", adica "cea din crama".
Maica Domnului "Pyrovolitheisa" - Manastirea Vatoped
Cand, in anul 1822, Sfantul Munte era ocupat de o garnizoana a armatei turcilor, un soldat a indraznit sa traga cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflata deasupra intrarii in manastire. Glontul necredinciosului a strapuns mana cea dreapta a Maicii Domnului. La scurt timp dupa aceasta, soldatul cel rau, nepot al comandantului, a innebunit si s-a spanzurat de un maslin din apropierea manastirii.
Maica Domnului "Tricherousa" - Manastirea Hilandar
Aceasta este icoana amintita in viata Sfantului Ioan Damaschin. Ca aparator infocat al cinstirii sfintelor icoane, acesta a fost aspru pedepsit de catre iconoclasti: i-au taiat mana dreapta, spre a nu mai scrie in apararea sfintelor icoane. Punand in fata icoanei mana taiata, acesta se ruga cu lacrimi Maicii Domnului sa nu-l treaca cu vederea, ci sa-l ajute. Maica Domnului, cunoscand iubirea si credinta lui Ioan cel din Damasc, i-a vindecat rana, mana cea taiata lipindu-se la locul ei si luand din nou viata. In cinstea acestei minuni, icoana din Manastirea Hilandar pastreaza o copie de argind a mainii Sfantului Ioan Damaschin.
Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: "De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea." Manastirea Hilandar, cu viata de obste, se conduce astazi dupa principii idioritmice, fiecare calugar ingrijindu-se de ale sale. (?)
Maica Domnului "Galaktotropousa" - Manastirea Hilandar
Si aceasla icoana, asemeni celei de mai sus, a fost data de catre calugarii din Manastirea Sfantul Sava arhiepiscopului Sebiei, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta, implinind prin aceasta o profetia a Sfantului Sava cel Sfintit. Sava al Serbiei a oferit icoana unei chilii sarbesti din Kareias, Chilia "Typikario", unde el insusi mergea adesea spre a face rugaciune si a se odihni de tulburarea lumeasca. In bisericuta acestei chilii, Icoana Maicii Domnului este asezata in partea dreapta a Usilor Imparatesti, iar icoana Mantuitorului in partea stanga. Aceasta asezare este ceva poate chiar unic, tinand cont ca ele se aseaza invers.
Maica Domnului "Myrrhovlythissa" - Manastirea Dionisiu
Icoana Maicii Domnului Myrrhovlythissa este foarte mica in dimensiuni si inchisa la culoare. Ea este tinuta intr-o capela a manastirii, numita cu numele ei, unde Imnul Acatist al Maicii Domnului se citeste zilnic. Potrivit unei inscriptii facute in placuta de argint de pe spatele acestei icoane, icoana a fost oferita, de catre Imparatul Alexius Comnenul, Cuviosului Dionisie - Dionysious, ctitorul acestei sfinte manastiri, atunci cand a vizitat Trebizonda.
Aceasta este icoana cu care Patriarhul Serghie a facut procesiune pe zidurile Constantinopolului, in vederea pazirii de un asediu, in anul 626. De asemenea, tot in fata acestei icoane, dupa o victorie castigata in chip minunat de catre armata bizantina, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost cantat pentru prima data.
In anul 1592, icoana a fost furata de catre piratii algerieni, insa o teribila incercare, un vis greu si o minune vazuta de conducatorul lor l-a facut pe acesta sa inapoieze icoana manastirii. Ajunsa in manastire, icoana a spart carcasa in care aceasta fusese ascunsa de catre pirati si a inceput sa izvorasca mir. Unii dintre pirati, vazand minunea, au ramas in manastire, fiind botezati si apoi tunsi in monahism.
In anul 1767, icoana Myrrhovlythissa a fost din nou furata, de catre o banda de hoti din Dalmatia, insa, in drumul lor spre casa, au fost prinsi de catre greci. Grecii, luand icoana au dus-o la Skopelos. Batranii din sat au refuzat sa inapoieze icoana Manastirii Dionisiu, care venisera dupa ea. Trei luni mai tarziu, insula si satenii au fost greu incercati cu boala. Vazand in aceasta o lucrare divina, ei au dus icoana la manastire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, in cinstea Icoanei Maicii Domnului.
Maica Domnului "Phovera Prostasia" - Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)
Aceasta icoana a Maicii Domnului este singurul obiect ramas in urma unui incendiu ce a distrus complet un schit al manastirii, din Insula Creta. Aceasta icoana a fost adusa in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Cutlumus, unde a savarsit nenumarate minuni. In vremea unui incendiu petrecut in padurile manastirii, calugarii au luat icoana si au mers, cu rugaciune, spre padurea ce ardea. In scurt timp, cerul a dat ploaie si padurea nu a mai ars.
In anul 1767, icoana Myrrhovlythissa a fost din nou furata, de catre o banda de hoti din Dalmatia, insa, in drumul lor spre casa, au fost prinsi de catre greci. Grecii, luand icoana au dus-o la Skopelos. Batranii din sat au refuzat sa inapoieze icoana Manastirii Dionisiu, care venisera dupa ea. Trei luni mai tarziu, insula si satenii au fost greu incercati cu boala. Vazand in aceasta o lucrare divina, ei au dus icoana la manastire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, in cinstea Icoanei Maicii Domnului.
Maica Domnului "Phovera Prostasia" - Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)
Aceasta icoana a Maicii Domnului este singurul obiect ramas in urma unui incendiu ce a distrus complet un schit al manastirii, din Insula Creta. Aceasta icoana a fost adusa in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Cutlumus, unde a savarsit nenumarate minuni. In vremea unui incendiu petrecut in padurile manastirii, calugarii au luat icoana si au mers, cu rugaciune, spre padurea ce ardea. In scurt timp, cerul a dat ploaie si padurea nu a mai ars. In timpul unui atac asupra manastirii, unul dintre atacatori a vrut sa scoata aschii din lemnul sfintei icoane, spre a-si aprinde cu el pipa. Imediat insa el si-a pierdut vederea. Ramanand orb, prietenii sai s-au speriat foarte, luand astfel icoana si aruncand-o intr-o fantana din apropiere. Cel care a orbit a suferit atat de mult, incat in ultima clipa a vietii sale si-a trimis familia in Sfantul Munte, spre a scoate icoana din acea fantana, doar de el stiuta. Acest lucru s-a savarsit dupa aproape 80 de ani. Actuala icoane se crede ca a fost repictata.
Maica Domnului "Proangellomeni" Imnul Acatist - Manastirea Zografu
De-a lungul perioadei de falsa unire, ca urmare a Sinodului de la Lyon, savarsit sub filo-latinii Mihail VIII Paleologul si Patriarhul Ioan Vechos, in secolul al XIII-lea, clericii latini si soldatii romani au invadat Sfantul Munte, fortareata Ortodoxiei, spre a impune in mod fortat unirea cu Biserica de Apus. Manastirea Zografu a fost cinstita de Dumnezeu, in urma acestor vremuri, cu un numar de 26 de martiri.
In acea vreme, langa manastire traia in pustnicie un calugar sfant ce recitea Imnul Acatist de mai multe ori pe zi, in fata icoanei Maicii Domnului. Intr-o zi, el a auzit-o pe Maica Domnului vorbindu-i si avertizandu-l - de aici si numele icoanei, "Proangellomeni" - ca necredinciosii sunt pe drum, drept aceea cei slabi in credinta sa se ascunda, iar cei intariti in credinta si dorniti de martiriu, sa ramana pe loc.
Batranul a alergat spre manastire, spre a-i anunta pe toti calugarii nevoitori de acolo. Ajuns in fata manastirii, el vede deasupra portii centrale icoana din chilia sa, prin care Maica Domnului i-a vorbit. Luand-o, el a intrat in manastire, in fata intregii obsti. Multi dintre calugari au fugit in ascunzatoare, insa staretul si un numar de 25 de calugari s-au incuiat pe ei in clopotnita manastirii, care a fost distrusa la data de 10 octombrie 1274. Icoana minunata a Maicii Domnului, pe care acestia o aveau cu ei, a fost gasita nevatamata sub ruinele turnului. A fost luata mai apoi si asezata in capela Adormirii Maicii Domnului, in catapeteasma. Fiind repictata, aceasta se afla astazi in acelasi loc. Calugarii bulgari de la Zografu o numesc "Chairovo", adica "Maica Bucuriei".
Maica Domnului "Epakouousa" - Manastirea Zografu
In vremea in care Cuviosul Cosma de la Zografu, un anahoret care a trait la granita dintre secolele XIII-XIV, traia inca in manastire, alaturi de ceilalti calugari, a reusit o data sa ramana singur in biserica centrala. Intorcandu-se spre icoana sa, el a zis tare: "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa ma calauzeasca pe calea mantuirii." In acel moment, din icoana s-a auzit: "Fiul meu si Dumnezeul meu, invata pe robul tau ce sa faca spre a se mantui." Iar Hristos a zis: "Sa fie lasat sa se retraga spre a-si gasi pacea in singuratate." Cu adevarat, acest sfant a crescut mult in viata isihasta. Icoana care a auzit rugaciunea sfantului - numele icoanei inseamna "cea care asculta" - se afla in biserica centrala a manastirii.
Maica Domnului "Gorgoepikoos" - Manastirea Dochiariu
Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a intrarii, din Manastirea Dochiariu. In anul 1664, trapezarul Nil - Neilos, care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: "Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana." Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului.
Maica Domnului Gorgoepikoos - Manastirea Dochiariu
Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a intrarii, din Manastirea Dochiariu. In anul 1664, trapezarul Nil - Neilos, care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: "Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana." Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului.Orbul Neilos isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumneze, de aceea si numele ei este "Gorgoepikoos", adica "grabnic ajutatoare". Coridorul spre trapeza a fost inchis si o capela a fost inaltata acolo.
Maica Domnului „Glykophilousa” - Manastirea Filoteu
Ca si icoana Maicii Domnului "Portarita - Portaotissa", si aceasta este una dintre putinele icoane salvate din prigoana iconoclastilor. Modul in care aceasta a ajuns in Sfantul Munte Athos nu este inca stiut de calugari. Se crede totusi ca aceasta a apartinut unei femei numite Victoria, devotata sotie a senatorului iconomah Simeon. Ea ar fi aruncat icoana in mare, in momentul in care trebuia sa o predea autoritatilor. Icoana Maicii Domnului, plutind pe ape, a ajuns in arsanaua (portul) Manastirii Filoteu, unde a fost primita cu nespusa bucurie de catre staret si obste. Acestia fusesera anuntati de venirea ei printr-o aratare a Maicii Domnului. In fiecare Luni din Saptamana Luminata, la malul marii are loc o precesiune.
Maica Domnului "Ktitorissa - Vimatarissa" - Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped. In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, diaconul calugar responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si o cruce, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a destupat fantana, acoperita cu o lespede de piatra. El a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca ardea in fata lor. Icoana se pastreaza si astazi, fiind numita "cea gasita, intemeietoarea". Icoana este pusa in legatura cu intemeierea manastirii, de catre trei frati calugari: Atanasie, Nicolae si Antonie, care au vietuit in manastire spre sfarsitul secolului al X-lea.
Maica Domnului "Myrrhovlytissa" - Manastirea Sfantul Pavel
Aceasta icoana facatoare de minuni s-a aflat odata in renumita Manastire Myrelaiou, din Constantinopol. De aici ea a plecat spre Sfantul Munte, prin Sfantul Pavel de Xiropotamu, care a si inchinat-o celei de a doua manastiri intemeiate de el, dupa Xiropotamu, si anume Manastirea Sfantul Pavel, care i-a luat si numele. Icoana a inceput, la un moment dat, din mila lui Dumnezeu, sa produca mir. De aceea poarta si numele de "Izvoratoarea de Mir". Aceasta icoana a savarsit nenumarate minuni pentru cei ce s-au rugat ei cu credinta si dragoste fata de Maica Domnului.
Maica Domnului Indrumatoarea "Hodeghetria" - Manastirea Xenofont
Aceasta icoana a stat mult timp in biserica centrala din Manastirea Vatoped, pe o coloana din strana stanga. In anul 1730, in orice caz, aceasta a disparut brusc de la locul sau, cu toate ca portile manastirii erau incuiate, si a aparut in chip minunat la Manastirea Xenofont. Toata lumea a crezut ca icoana a fost furata si dusa in Manastirea Xenofont. Drept aceea, calugarii au luat icoana inapoi si au pus-o sub o mare purtare de grija. La scurta vreme, icoana a disparut din nou din Lavra Vatoped si a aparut in cea de la Xenofont. Calugarii au inteles ca aceasta este o lucrare a Maicii Domnului si au lasat-o acolo. Ei au trimis multa vreme ulei si ceara la Manastirea Xenofont, pentru cinstirea Maicii Domnului.
Maica Domnului "Palaiologina" - Manastirea Grigoriu
Numele original al acestei icoane este "Hodeghetria Pantanassa". Mai tarziu, pentru a o distinge pe aceasta de alte icoane cu acelasi nume, a fost numita "Palaiologina", dupa numele donatorului ei, "drept credincioasa Kyra Maria Asamina Palaiologina, doamna din Moldo-Valahia", dupa cum marturiseste micuta inscriptie in aur, atasata vestmantului ei de argint. Aceasta icoana a fost partasa mai multor minuni, de-a lungul vremii, dupa marturia batranilor din manastire. Cea mai insemnata dintre toate este cea petrecuta in anul 1762, cand un incendiu a cuprins intreaga biserica a manastirii. Singurul lucru nears, din intreaga biserica, a fost aceasta icoana. Icoana se afla in acelasi loc in care se afla si astazi, adica pe prima coloana din partea stanga a naosului, indreptata spre sud.
Maica Domnului "Antiphonetria" - Manastirea Costamonitu
In vremea domniei Imparatului Constantin Monomahul, in anul 1020, sfanta icoana a Maicii Domnului Antiphonetria a savarsit urmatoarea minune in Manastirea Constamonitu - Konstamonitou. La data de 1 august, cu ocazia praznuirii Cinstei Cruci, ecleziarhul de atunci al manastirii, numit Agathon, s-a mahnit mult din cauza ca nu avea cu ce sa infrumuseteze manastire, cu ocazia sarbatorii. Aceasta se intampla in ajunul praznicului Mutarii Sfintelor Moaste ale Sfantului Stefan, ocrotitorul manastirii. El s-a rugat cu lacrimi Maicii Domnului si a stat in genunchi toata noaptea. Atipind putin, el a auzit din icoana o voce care ii spunea: "Nu te tulbura, caci eu port de grija de toate cele din Sfantul Munte." In acea clipa, toate rezervele de alimente, de ulei si de lumanari, ale manastirii s-au umplut, spre marea bucurie a lui si a obstii.

Italia
Vatican
In basilica San Pietro se afla mormantul Sfantului Petru si a lanturilor cu care a fost legat. In celebra biblioteca a Vaticanului sunt dovezi scrise mult mai multe dar care nu au fost inca date publicitatii.

Credibilitatea textului Sfintei Scripturi
Care este numarul de codice in baza caruia sunt pastrate cartile Sfintei Scripturi
* 2.500 codice contin intreaga Sfanta Scriptura, Vechiul si Noul Testament.
* 25.000 codice contin parti mari din Sfanta Scriptura. (De obicei doar Noul Testament).
Codicele de mai sus provin din intreaga lume crestina.
In comparatie cu alti scriitori antici, avem:
* 50 doar exemplarele lui Eschil
* 100 ale lui Sofocle
* 8 ale lui Tucidide
* 200 ale lui Plinius
* 500 ale lui Horatius
Prin urmare, dupa numarul de codice pastrate, Sfanta Scriptura este textul cel mai de incredere pe care il avem.
In ceea ce priveste vechimea acestor codice:
Istoria lui Tucidide, relateaza evenimentele din perioada 460-400 i.Hr. Nu s-a pastrat originalul. Cele 8 manuscrise care au supravietuit sunt toate scrise dupa anul 900 d.Hr., adica 1300 ani mai tarziu!
Poetica lui Aristotel a fost scrisa in 343 i.Hr. Cel mai vechi codice al ei, provine din anul 1100 d.Hr., adica cu 1400 ani mai tarziu!
Razboiul galic al lui Iulius Cezar, a fost scris in anul 50 d.Hr. Se pastreaza in cateva codice, toate scrise dupa anul 1000 d.Hr.
Contesta cineva aceste carti? Nimeni!
In schimb, Noul Testament a fost scris intre anii 50 – 98 d.Hr. (in functie de fiecare carte). Este pastrat in 25.000 de codice. Cele mai vechi (Sinaiticus, Alexandria, Vatican) au fost scrise in jurul anului 250 d.Hr., adica mai putin de 200 ani dupa original. Cu alte cuvinte: In ceea ce priveste vechimea codicelor, Noul Testament este cea mai veche carte de incredere din lume.
Dupa Sfanta Scriptura, a doua ca veridicitate, in ceea ce priveste controlul bibliografic al cartii antice, este Iliada lui Homer. Sunt pastrate 643 de codice. Toate scrise dupa anul 1200 d.Hr. Adica distanta dintre scrierea Iliadei si copia codicelor pastrate, depaseste 1800 ani!
Cu alte cuvinte, codicele Noului Testament sunt cu mult mai aproape de perioada cand au fost scrise manuscrisele originale.
Dupa toate aceste date, cineva trebuie sa fie sau complet subiectiv ca sa conteste Sfanta Scriptura sau sa nu aiba incredere in nimic in lume.
Marturii externe despre Sfanta Scriptura
Exista si marturii externe despre Sfanta Scriptura. Acestea sunt:
A. Marturiile altor scriitori
B. Descoperirile arheologice
C. Coincidente intamplatoare sau analogia cu alte carti.
Vom incepe cu marturiile altor scriitori antici:
A. Marturiile altor scriitori
Papia, episcop in Hierapolis din Frigia, un discipol al lui Ioan, descrie in jurul anul 130 d.Hr., modul in care a fost inregistrata Evanghelia lui Marcu. Subliniez ca atunci inca nu exista „canonul” Sfintei Scripturi pe care il avem din sec. al 4-lea si nu exista nici motiv sa aiba loc incercarea oricarei tainuiri. Un fragment din Papia este pastrat in cartea lui Eusebiu „Historia Ecclesiastica” III, 39.
Irineu, episcop de Lugdunum (177-204 i.Hr.) confirma datele pe care le avem cu privire la Evangheliile dupa Matei, dupa Marcu, dupa Luca si dupa Ioan. (Irineu, episcop de Lugdunum, III, 7)
Cu greu va gasi cineva in registru mondial atatea marturii externe reale despre un oarecare tratat. Si subliniez faptul ca inca nu exista canonul Sfintei Scripturi, ca cineva sa poata presupune ca toate acestea „sunt fabricate”.
B. Descoperirile arheologice
Joseph Free, un remarcabil arheolog american spune: „Arheologia a confirmat nenumarate pasaje biblice care fusesera respinse de catre critici pe motiv ca ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau s-ar fi aflat in contradictie cu fapte cunoscute”. (Archaeology and Bible History, Wheaton III. 1969, pag. 1).
F.Bruce, un alt remarcabil arheolog american, scrie: „Avem tot dreptul de a spune ca descoperirile arheologice confirma Noul Testament. Astazi toate pasajele din Luca, care in trecut erau considerate neadevarate de catre istorici, datorita marturiilor externe ale cercetarilor arheologice, au fost pe deplin recunoscute ca fiind adevarate si demne de incredere”. (Bruce, F.F., Archaeological Confirmation of the New Testamentεν Carl Henry, Revelation and Bible, Grand Rapids 1969, pag. 331).
A.N. Sherwin White, un cercetator al istoriei antice, scrie: „Astazi avem atatea elemente care ne arata ca marturiile Noului Testament sunt adevarate, incat confirmarea istoricitatii lui este coplesitoare. Nu avem nevoie de mai mult! Orice incercare de a respinge istoricitatea acestei carti, chiar si in chestiuni de detaliu, trebuie sa fie privita acum ca absurda”. (Roman Society and Roman Law in the New Testament, Oxford 1963, σελ. 189).
Burrows Millar, de la Universitatea Yale (SUA), scrie: „O comparatie a Evangheliilor cu limba papirusurilor din primul secol d.Hr., a fixat convingerea mea in acuratetea transmiterii textului Noului Testament. Asemenea descoperiri (papirusurile din sec.1), au sporit increderea cercetatorilor in validitatea textului biblic”. (Burrows Millar, What mean these stones, New York 1956, σελ. 52).
W. Albright, cel mai de seama arheolog biblic al lumii, scrie ca putem sa afirmam deja cu certitudine ca nu exista absolut niciun motiv de a crede ca macar o carte din Noul Testament ar fi fost scrisa dupa secolul 1, d.Hr. (Albright, W.F. Recent Discoveries in Bible Landw, NewYork 1955 pag. 136)
Sir William Ramsey este indiscutabil cel mai mare arheolog din intreaga lume din epoca sa. Despre Faptele Apostolilor spunea candva ca s-ar fi scris dupa anul 150 d.Hr. si nu considera ca erau importante si demne de atentie. Dar a fost nevoit sa-si schimbe parerea. Sapaturile din Asia Mica l-au fortat sa declare ca pana atunci a fost gresit, ca Faptele Apostolilor este o valoroasa carte cu informatii istorice, ca scriitorul lor, Luca, trebuie sa fie plasat printre cei mai mari scriitori ai lumii, ca toate informatiile furnizate sunt absolut exacte. (Ramsay, William, The Bearing of Recent Discovery on the New Testament, London 1915, pag. 222).
Datele au fost preluate din cartea Mitropolitului Nicopolei Meletie: „Ce este Hristos?
Bari, unde se afla catedrala cu moastele Sfantului Nicolae. Aici toti ne-am inchinat cu lacrimi la racla lui, care se pastreaza sub altarul bisericii mari,
Dovezi ascunse sau pierdute
Chivotul legii
Chivotul legii este mentionat in Biblie ca fiind purtatorul tablitelor de lut pe care sunt scrise cele zece orunci, toiagul lui Aronsi o cantitate simbolica de mana (hrana poporului israelit in timpul ratacirii prin desert).Potrivit descrierii din Iesire (cap 25.10-22 : 37, 1-9), Chivotul avea forma unei cutii de lemn de salcam, lunga de doi coti si jumatate (1,25 m), lata de un cot si jumatate (0.75 m) si inalta de un cot si jumatate. Era placata in aur si prevazut cu inele prin care se treceau bare ce serveau la transporlul chivotului. Capacul chivotului, (caporet) era din aur si avea la extremitati fixati doi heruvimi cu aripile intinse. Acest capac se bucura de o cinstire deosebita, fiind numit «tronul impacarii sau al indurarii», deasupra caruia troneaza Iahve si de aici se descopera poporului. Dintre numeroasele reprezentari iconografice sau sculpturale care atesta felul cum arata Chivotul Legii, amintim reprezentarea in relief a chivotului din sinagoga din Capernaum (sec. III-IV i. Hr).
In Chivot se pastrau: tablele legii, nastrapa sau vasul de aur cu mana - spre vesnica amintire a felului miraculos in care Domnul si-a hranit propriul popor in perioada lunga si grea a ratacirii sale prin pustie - toiagul lui Aaron - prin care s-a adeverit, in fata intregului Israel, arhieria acestuia - . Langa chivot a fost depus ulterior autograful Pentateuhului lui Moise. Dupa Deuteronom 10, 8, cu transportarea chivotului erau incredintati levitii care se postau in capul coloanei evreilor ratacitori prin pustie. Cand coloana se punea in miscare, se striga «Scoala, Doamne, si sa se risipeasca vrajmasii Tai si sa fuga de la fata Ta cei ce Te urasc pe Tine»; iar atunci cand se oprea, evreii strigau: «Intoarce-te, Doamne, la miile si zecile de mii ale lui Israel!» (Num. 10. 35-36).
In calatoriile prin desert ca si in razboaiele sfinte, Chivotul Legii era transportat uneori si in alte locuri unde nu se afla concomitent si cortul, ca scut lui Israel. Astfel, intr-o lupta pe care au avut-o evreii cu filistenii, chivotul a fost dus la Afec, locul bataliei, in speranta ca datorita prezentei acestui obiect sacru, evreii vor fi biruitori, (Sam. 4, 38). Insa rezultatul bataliei a fost dezastruos pentru evrei, iar Dumnezeu a ingaduit ca Sfantul Chivot sa cada in mainile filistenilor. Motivul acestei ingaduinte a fost sa-I arate lui Israel cat de zadarniceste era sa creada in Chivot in timp ce profana poruncile sale. Faptul rapirii chivotului de catre filisteni este privita de catre evrei ca o mare nenorocire, deoarece aceasta insemna pentru ei, de fapt, pierderea Slavei dumnezeiesti care salasluia deasupra chivotului ca pe propriul Sau tron.Filistenii l-au detinut timp de 7 luni, timp in care Chivotul Sfant le-a nimicit zeul pagan( pe Dagon). L-au carat cu groaza in cetatile filistene Asdod, Gal si Ecron, fiind urmati de multe necazuri de la Dumnezeu. Intrebandu-si preotii si ghicitorii ce sa faca, au fost sfatuiti sa trimita Chivotul poporului caruia ii apartinea.
Chivotul a fost restituit evreilor la Bet-Semes si fost depus in Chiriat-Iearim (I Sam. 5. 1-7) unde a ramas douazeci de ani pana ce David l-a stramutat in Ierusalim si l-a depus intr-un cort «pe care-l facuse pentru el» (II Sam. 6. 17). Mutarea chivotului este celebrata ca o deplasare a lui Dumnezeu dintr-un loc provizoriu spre salasul Sau propriu de odihna. Referindu-se la acest eveniment psalmistul rosteste o invocatie spunand: «Scoala-Te Doamne si vino intru odihna Ta, Tu si chivotul sfintirii Tale» (Ps 131.8).Dupa ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe batranii lui Israel si pe oamenii cu cea mai mare influenta sa aduca Chivotul din cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul intalnirii si toate obiectele sfinte care erau in cort. Dar din cauza incalcarii poruncilor si a pacatelor, Dumnezeu a ingaduit ca Israel sa mearga in robie si templul sa fie distrus de babilonieni, sub Nabucodonosor (anul 586 Î.Hr). Inainte de distrugerea templului, cativa dintre slujitorii Sai credinciosi au luat Chivotul Legii si cu mare jale si intristare l-au ascuns.
Cu toate ca pana in zilele noastre, nu se mai stie nimic sigur in legatura cu locul unde ar putea fi, sau daca mai exista, de curand, liderul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Patriarhul Abuna Pauolos, a afirmat, in timpul unei vizite intreprinse la Vatican, ca "Chivotul Legii se afla in Etiopia de mai multe secole” si ca, in calitate de Patriarh, l-a vazut cu ochii sai.

Sfantul Graal
Graalul, în legendele mistice ale evului mediu, era un vas în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus. Se credea că acest vas ar fi fost făcut dintr-o singură piatră prețioasă și că ar fi fost înzestrat cu puteri miraculoase. În literatura cavalerească a evului mediu, povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecați în căutarea "Sfântului Graal" reprezintă un ciclu foarte întins. Legenda a fost reluată de Richard Wagner în opera sa Parsifal.
Diversele romane cavalerești ale Graalului îl prezintă pe acesta sub forma unor diferite obiecte: o cupă sau un potir, o relicvă a Prețiosului Sânge al lui Hristos, un ceaun al belșugului, o tipsie de argint, o piatră căzută din Ceruri, un vas, o sabie, o suliță, un pește, o porumbiță purtând în cioc o ostie pentru sfânta cuminecătură, o lance albă însângerată, o carte sau o evanghelie secretă, mană cerească, o lumină orbitoare, un cap tăiat, o masă și multe altele. Adevărul despre Graal este că ia diferite forme.
O ipoteza a aflarii Sfantului Graal ar fi Domul Stancii, Ierusalim, Israel/Palestina
Legendele din aceste locuri sustin ca Graalul ar fi fost inhumat undeva in apropierea locului unde Mantuitorul a fost crucificat. Se crede ca locul s-ar afla undeva intre doua stanci, dintre care una s-a erodat si a fost ditrusa, iar celalta este inca vizibila. Intregul ansamblu se afla in varful dealului pe care astazi este celebrul Dom al Stancii. Locul in sine este unul problematic deorece cele trei mari religii monoteiste il considera deopotriva sacru si fiecare si-l revendica in egala masura. In acest loc, Iudaismul afirma ca Abraham era gata sa-si jerfeasca propriul fiu, in numele Domnului, pana in momentul in care un inger l-a oprit si i-a oferit, in schimb, un berbec pentru jertfa. In exact acelasi loc ar fi fost fixata, intre cele doua stanci, crucea pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu. Islamul sustine, la randul sau, ca din exact acelasi loc s-a ridicat la ceruri profetul Muhammad calare pe iapa sa Burak. Sfantul Graal nu este pretuit doar pentru ca a fost vasul din care s-a ospatat Mantuitorul. Graalul a fost vasul, cupa, tipsia sau potirul aflat la baza crucii, vas in care a picurat sangele lui Iisus Christos. Se crede ca a fost dus in Sfantul Mormant de catre unul dintre apostoli, Maica Domnului sau Iosif din Arimatea.
Exista numeroase traditii si surse medievale conform carora Cavalerii Templieri nu ar fi descoperit niciodata Graalul sau Chivotul Legii, pe motiv ca reteaua subterana de sub Orasul Sfant era extrem de vasta si de intortocheata - acesta fiind cel mai potrivit loc pentru a ascunde un artefact atat de valoros. Un loc in care templierii nu au patruns niciodata. In decursul istoriei sale, Ierusalimul a fost atacat de nenumarate ori si se crede ca evreii care traiau in perioada disparitiei Chivotului Legii, au ascuns artefactul in subteranele capitalei lor, pentru a-l feri astfel de regele Nabucodonosor, care a cautat comoara, in timpul invaziei din anul 286 d.Hr. Legenda mai spune ca apostolii lui Iisus cunosteau locatia Chivotului Legii si au ascuns Graalul in acelasi loc misterios din subterane. In prezent, guvernul israelian interzice orice fel de sapaturi, cu exceptia celor efectuate de arheologi specializati de la marile universitati ale lumii.

Lancea Destinului, sulita care i-a strapuns coasta dreapta a lui Iisus
„Sutasul si cei care il pazeau pe Iisus impreuna cu el cand au vazut cutremurul de pamant si cele intamplate s-a inspaimantat foarte tare si au zis: cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54)l Potrivit traditiei, ofiterul se chema Longinus si, in calendarul catolic si ortodox, este ridicat la demnitatea de sfant: sfantul Longinus.
Scrierile apocrife, multe descoperite la Marea Moarta, vorbesc de Lancea Destinului, despre care se spune ca ar fi sulita romana ce a apartinut centurionului Cornelius Longinus. Aceasta sulita are o poveste impresionanta, potrivit cronicarilor. Fusese confectionata de un neintrecut fierar orb de la Damasc, din fier ceresc (de provenienta meteorica) si din cutitasul profetului Ilie. Manerul fusese intarit cu inele elegante de bronz si sculptat din lemn de cedru libanez, incrustat cu elixire magice care o faceau „invingatoare, vesnica, usoara, iar focul de ea nu se prindea”. Longinus a cumparat lancea cu 30 de talanti, o suma uriasa. Mai tarziu, lancea sutasului a intrat in posesia Sfantului Mauritius Africanul, primul cavaler crestin. Apare apoi in Bizant, unde a ramas mai multe sute de ani, devenind una din armele imparatului Constantin cel Mare. A fost furata de venetieni, potrivit unor marturii. Ultima stire certa arata ca Lancea Destinului a facut parte din tezaurele nepretuite ale Cavalerilor Templieri.
Lancea Destinului s-ar afla intr-un muzeu din Viena (vezi foto) sau la Fort Knox (SUA), ceea ce ar face ca Washington-ul sa fie de neinvins . O copie a acesteia se afla intr-o catedrala din Germania.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one