Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
 

Titlul paginii web

 

Credinta crestina

Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi sa coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini. La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti.(dupa http://www.popasduhovnicesc.ro/)
Dumnezeu este fie sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice: iudaism, creștinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de divinitate.
Crestinismul reprezinta unul dintre fundamentele culturii si civilizatiei.
Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta globală de "creștini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importantă din punct de vedere numeric. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din tradiția religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților în lume. Creștinismul îmbină tradiții din iudaism, pe care le îmbogățește cu mărturia Noului Testament. Primelor comunități creștine de origine ebraică ivite ca urmare a predicii lui Iisus Hristos și a apostolilor săi foarte curând li s-au alăturat și comunitățile de origine păgână născute (mai ales) din apostolatul lui Saul din Tars, care a purtat, a inserat creștinismul într-un context mai amplu, atât geografic cât și cultural. Acest fenomen n-a întârziat să provoace conflicte delicate în interiorul diferitelor comunități, conflicte despre care vorbesc Faptele Apostolilor și chiar Scrisorile lui Pavel.Specific creștinismului primar este așadar amploarea diversității de opinii și credințe în numeroase chestiuni teologice, fapt provocat inițial de caracterul oral al transmisiei mesajului lui Hristos, și mai apoi de amploarea numărului de scrieri care îi fixau spusele, îndemnurile și credințele. Acest fapt, care n-a întârziat să producă dispute intestine în rândul mișcării, a pus în evidență necesitatea clarificării doctrinare (acordul asupra Crezului), a stabilirii setului de cărți inspirate (apariția Canonului biblic) și a fizionomiei instituției menite să vegheze la păstrarea valorilor comune (înființarea bisericii).Așadar, răspândindu-se în tot bazinul mediteran, în sec.I, creștinismul primar a avut la început o fizionomie predominant urbană: centrele mai importante erau: Antiohia, Corint, Efes, Alexandria și Roma.Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă cât și în limba latină.In primele trei secole ale erei creștine (e.c.), în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în imperiu cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani, motivate de refuzul creștinilor de a recunoaște divinizarea împăratului, deși proclamau fidelitatea lor față de legile civile (reprezentativă este de exemplu Acta martyrum Sicillitarum).Între principalele persecuții au fost cele de sub domnia lui Nero (64-67), Decius (249-251), Valerian (257-258) și Diocletian (303-311).
In a doua jumătate a secolului al II-lea, în fața criticii elitelor culturii păgâne, în special al filozofilor, a înflorit apologetica – adică, autoapărarea creștinismului pe plan cultural și moral (de ex. Iustin Martirul și Filozoful, Tertulian, Clemente Alexandrinul, Origene, Eusebiu din Cezareea ș.a.).Cu „Edictul de la Milano” (313), împăratul Constantin cel Mare (306-337), și cu „Edictul de la Tesalonic” (380), împăratul Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constitutivă a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se institue toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311.[8] Odată cooptat în angrenajele puterii, creștinismul se va transforma rapid într-un crud persecutor al celorlalte culte și religii, dar și al filozofiei vremii, fapt care se va materializa în interzicerea practicării oricărei alte religii în afară de creștinism dar și cu închiderea școlilor de filozofie atât de prețuite de către lumea clasică. În acest proces au existat, desigur, și numeroase victime omenești, de la membrii ai clerului și simplii credincioși ai diverselor religii "păgâne", până la filozofi.Împăraților le-au fost recunoscute, din ce în ce mai mult, ample spații de intervenție în viața Bisericii, inclusiv convocarea de Concilii Ecumenice, care în acele secole au avut de înfruntat diferite controverse, mai ales cele care au sfârșit în erezii trinitare și cristologice. În urma acestor controverse creștinismul a ajuns la formulări riguroase a adevărurilor de credință (dogmele), cuprinse în crezul de la Niceea (numit și Crezul apostolic) și mai apoi în Simbolul (Crezul) niceno-constantinopolitan (sec al IV-lea). Istoria prin care s-au decantat însă aceste formulări dogmatice nu este una pașnică, adesea conflictul între teologi și taberele lor de susținători atingând forme extreme, de violență fizică și psihologică, în chiar timpul și sălile unde s-au desfășurat anumite sinoade (concilii) ecumenice. În acest context împărații, ca reprezentanți ai puterii seculare și deci garanți ai ordinii publice, au simțit de datoria lor să intervină prin impunerea poziției unei tabere, ca și prin masarea de trupe în orașele în care se țineau aceste sinoade, și unde din această cauză tabere de susținători ai diverselor puncte de vedere teologice în confruntare se încăierau pe străzI. Caracteristica creștinismului din această perioadă a fost și dezvoltarea reflecției doctrinare condusă de teologii vremii – numiți mai apoi și Părinții Bisericii – (Augustin de Hipona, Ambroziu de Milano, Atanasie din Alexandria, Ioan Gură-de-Aur, Ioan Damaschinul, Vasile cel Mare, Grigore din Nisa, Grigore de Nazianz ș.a.) .În sec. al V-lea, Bisericile popoarelor armen, asirian, copt și alte câteva Biserici locale n-au primit deciziile dogmatice cu privire la natura lui Christos, definită în Conciliul din Efes (431) și cel din Calcedon (451) și rămânând legate de nestorianism sau de monofizism au dat naștere acelor comunități creștine cunoscute astăzi cu numele de „Bisericii antice”.

Prin credinta! (site seminaristi.wgz.ro)
Credinta este un dar ceresc care vine de la Dumnezeu. Ea este o descoperire de la Parintele Vietii, cerandu-ne sa ascultam de Dumnezeu. Prin pacat, omul a nesocotit aceasta perspectiva cereasca de viata a credintei. Din nou, ea ne-a fost revelata prin Iisus Hristos, care ne-a spus: "Eu pentru aceasta am venit in lume ca sa spun adevarul” (Ioan 18:37) credintei. "Nimenea nu cunoaste pe Fiul decat Tatal, nici pe Tatal nimenea nu-L cunoaste decat numai Fiul si cel care va voi si cel caruia va voi sa-i descopere” (Matei 2:27), "Ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 5:16).
Apostolul Pavel marturiseste: "Impreuna cu El ne-a sculat si ne-a facut sa sedem in cele ceresti intru Iisus Hristos. Caci in har suntem mantuiti prin credinta; si aceasta nu e de la noi, ci e darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:6-8).
Prin credinta aceasta coborata din ceruri de la Dumnezeu, noi am dobandit legatura religiei cu Parintele vietii din ceruri, precum spune Sfantul Apostol Iacov. "Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Parintele luminilor” (Iacov, 1:17). Intelepciunea Ratiunii Divine a revelat ratiunii oamenilor "Toata Scriptura care este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre deprinderea cea intru dreptate. Astfel omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru tot lucrul bun” (II Timotei 3:16-17). Si am ajuns ca prin credinta sa nu privim la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (II Corinteni 4:18).
Astfel noi am ajuns sa intelegem ca lumea a fost creata prin Cuvantul lui Dumnezeu, "astfel cele ce se vad nu au fost facute din nimic din cele ce se vad” (Evrei 11:3). Si asa "totul intru toate” este Dumnezeu, intru inceput, in prezent si in viitor.
Noi oamenii, prin harul credintei, ajungem sa ne impartasim de cele sfinte si dumnezeiesti puteri, credinta revarsand in noi taria de mari infaptuiri miraculoase. Insusi Iisus Hristos a spus: "De veti avea credinta puteti muta si muntii din loc. Caci toate sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu 9:25). Cei ce cred ajung sa fie "fii ai luminii” (Efeseni 5:8).
Credinta aduce in viata noastra o mare transformare divina. Pentru noi stiut este ca "fara de credinta este cu neputinta a placea lui Dumnezeu” (Evrei 2:6).
Sfantul Apostol Pavel o maturiseste: "Viata mea in trup o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine” (Filipeni 1:21). Viata noastra este in Dumnezeu, care este pentru noi calea vietii in care ajungem ca sa infaptuim cele ce credem. Toate cele ce le facem le infaptuim in prezenta lui Dumnezeu. Insusi Domnul a spus: "Iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului” (Matei 28:20). El este in noi si cu noi, ca sa infaptuim cele ale credintei.
In Sfintele Biserici pe care El le-a intemeiat, Iisus Hristos ne primeste in Taina Sfantului Botez, in numele Sfintei Treimi, care ne da har si putere de a ne pastra aceasta credinta. Si in Sfintele Sale locasuri ne da impartasirea cu Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange. Prin Sfintele Scripturi pe care le auzim in Sfintele Biserici noi primim Euharistia impartasirii cu intelepciunea lui Dumnezeu. De aceea, pentru cine intra in locasul lui Dumnezeu, ne cere sa "lepadam toata grija cea lumeasca la pragurile Bisericii...” Si sa avem acest crez de marturisire: "in lumina Ta, Doamne, noi vedem lumina” (Psalm 35:9). Fericitul Augustin a avut acest crez de viata "Credo ut intelligam” - cred ca sa inteleg. Iar cei din Evul Mediu spuneau: "Intelligo ut credam” - inteleg ca sa cred.
Crestinii zilelor noastre, la sfarsitul Sfintei Liturghii, striga cu bucurie: "Am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel Ceresc; am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne, ca aceasta ne-a mantuit pe noi”.
Pe aceasta credinta cereasca a binecuvantat-o Iisus Hristos: "Credinta ta te-a mantuit!”

Sfanta Treime
Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Sfantul Duh
(A. Rubliov)
"Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, slava Tie!"
Inchina-te cu inima curata si marturiseste sincer Sfintei Treimi, cu lacrimi, pacatele tale si cu siguranta vei avea parte de un miracol; o viata noua. Totul depinde de tine si de nerepetarea pacatelor facute sau ale altora noi.
Rugaciuni facatoare de minuni
Tatal nostru Carele esti in ceruri
Sfinteasca-se Numele Tau,
Vie Imparatia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum in Cer asa si pe Pamant,
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua greselile noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri,
Si nu ne duce pe noi in ispita,
Ci ne izbaveste de cel viclean.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase , Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Crezul
Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci.
Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
Astept invierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin!

Inainte de a te ruga curata-ti inima.
Rugaciunea inimii
"Doamne, Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Cine este Iisus Hristos:
"Cel mai mare OM din istorie.
Isus n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stăpân.
N-a avut diplomă, şi totuşi I se spunea Învăţător.
N-a avut medicamente, şi totuşi I se spunea Vindecător.
N-a avut armată, şi totuşi se temeau de EL.
N-a câştigat nici un război, şi totuşi a cucerit lumea.
N-a comis nici o crimă, şi totuşi l-au răstignit.
A fost înmormântat, şi totuşi trăieste şi azi.

Cine este EL?
În chimie, a transformat apa în vin.
În biologie, s-a născut fără să fi fost conceput natural (Născut iar nu FĂCUT).
În fizică, a sfidat legea gravitaţiei, când s-a ridicat la cer.
În economie, a contracarat legea creşterii costurilor relative (diminishing return), când a hrănit 5000 de oameni cu 2 peşti şi 5 pâini.
În medicină a vindecat bolnavii şi orbii din nastere, fără a le administra nici un fel de medicamente.
În istorie, EL e începutul şi sfârşitul (Alfa şi Omega).
În guvernare, a spus că poate fi numit consilierul minunat, prinţul păcii.
În religie, a spus: “Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin EL”.
Deci, cine e EL?
EL e IISUS! (Sursa o prezentare power point Jesus Christ -internet)

Isus Hristos:
Isus sau Iisus, cunoscut și ca Iisus din Nazaret, (* cca. 7 î.Hr. - 4 î.Hr. - † 30 d.Hr. sau 33 d.Hr., Ierusalim) este figura centrală a creștinismului, unde este cunoscut ca Iisus Hristos. Sub numele de Isa, este recunoscut și ca unul din principalii profeți ai Islamului. Conform tradiției, care este acceptată în general ca adevăr istoric, Iisus s-a născut pe la 6 î.Hr. în Bethleem Efrata, și a fost răstignit și a înviat pe la 27 d.Hr.. După ce s-a înălțat în cer, discipolii i-au răspândit învățăturile, ceea ce a dus la formarea celei de-a doua mari religii monoteiste universale - creștinismul. Principalele surse ce descriu viața lui Iisus sunt evangheliile canonice ale Noului Testament, despre care se presupune că au fost scrise de doi dintre discipolii săi direcți, numiți și apostoli, și de doi discipoli indirecți.
Conform credinței și tradiției religioase creștine, Iisus Hristos este Mesia (Unsul lui Dumnezeu) prevestit de profeții evrei ai Vechiului Testament. Soteriologia creștină învață că răstignirea și moartea lui Iisus, ca ofrandă rituală, urmată de învierea și de înălțarea Sa la cer, au răscumpărat păcatele lumii, făcând posibila mântuirea. Conform aceleiași tradiții, mama lui Iisus este Maria, iar tatăl său este Dumnezeu Tatăl.
El este Adevarul
Isus Hristos a spus: “Eu sunt Adevarul”, insa cu siguranta multi dintre noi ne-am creat propriile concepte despre adevar. Relativismul moral si pluralismul religios se infiltreaza in cultura noastra. Adevarul este redefinit zilnic. Totusi, Isus, prin Cuvantul Sau – Biblia – ne-a dat un adevar absolut. Datorita evidentelor arheologice, istorice si ale manuscriselor, sunt mult mai putine ratiuni pentru a nega originea Bibliei si autenticitatea ei divina decat pentru a nega legitimitatea lucrarilor lui Homer, Platon si Aristotel. Cum este cautarea ta dupa adevar? Este lucrul acesta o prioritate a vietii tale? Poate vei intreba: cum as putea descoperi adevarul lui Hristos? El ne spune in Matei 7:7: “Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”
Isus Hristos: El este Viata
In Epistola catre Filipeni 3:8, Pavel a scris ca toate lucrurile pe care le credea castiguri nu au nici o valoare atunci cand sunt comparate cu pretul nespus de mare al cunoasterii lui Isus Hristos. “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)
Isus Hristos: El este ceea ce a zis ca este
Isus Hristos a spus ca El este singura cale. Isus este unic. El ori a zis adevarul, ori este ciudat sau un mincinos. Insa, din moment ce toti sunt de acord ca El era un “om bun”, atunci cum poate fi El bun si ciudat ori bun si mincinos in acelasi timp? Exista doar o singura alternativa consecventa din punct de vedere logic, si anume ca El a zis adevarul. Isus este ceea ca a zis ca este – El este singura cale spre Dumnezeu!
Domnl nostru-IISUS HRISTOS
Intreaga Sa invatatura a fost pecetluita prin fapte reale, prin minuni la care au
fost de fata Sf. Apostoli si oameni de tot felul si in diverse prilejuri. De aceea,
Mintuitorul a usurat povara suferintelor fizice si morale ale unora dintre
credinciosii care veneau la El: a vindecat bolnavi, orbi, schiopi, slabanogi,
indraciti. De asemenea, El a inviat morti (tinarul din Nain, fiica lui Iair si pe
Lazar) numai ca sa se preamareasca si sa se cunoasca puterea lui Dumnezeu.
Mai mult, minunile savirsite de Mintuitorul si relatate in amanunt de cei patru
evanghelisti s-au petrecut in fata oamenilor, nu intr-ascuns, tocmai pentru ca
ele sa fie de netagaduit. Marea si vintul s-au linistit la cuvintul-porunca al
Fiului lui Dumnezeu Intrupat, trupul Sau si-a dezvaluit stralucirea in
transfigurare la Schimbarea la Fata, dar a si inviat din morti dupa Patima cea
de buna voie. Iar toate acestea s-au facut tocmai pentru a dezvalui taina iubirii
netarmurite fata de lume a lui Dumnezeu cel unul in Treime: Tatal, Fiul si
Sfintul Duh. Caci insusi Tatal va iubeste pe voi, fiindca voi M-ati iubit pe Mine si
ati crezut ca de la Dumnezeu am iesit. Iesit-am de la Tatal si am venit in lume:
iarasi las lumea si ma duc la Tatal>> (Ioan 16, 27-28).

Decalogul
“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău...”
“Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine… Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti…”
“Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău...”
"Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti..."
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta..."
"Să nu ucizi..."
"Să nu preacurveşti..."
"Să nu furi..."
"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău..."
"Să nu pofteşti casa aproapelui tău … nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău"
Icoanele Fecioarei Maria de la Muntele Athos
Roaga-te Sfintei Fecioare ca la o mama adevarata si cu siguranta te va intelege."Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne!"
„Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fii tăi”.
Parintele Arsenie Boca a fost poate romanul cu cea mai mare inzestrare duhovniceasca, omul care a suferit enorm in perioada comunista si care a reusita sa mentina vie credinta atunci cand materialismul dialectic era carte de capatai a romanilor. Era un om cu o pregãtire multilateralã, deci nu numai cu pregãtire teologicã, ci si cu pregãtire de artã (a fãcut si scoala de Belle Arte dupã Teologie, si a fãcut si ceva cursuri de medicinã), un om cu cunostinte din diferite domenii, dar mai presus de toate un om dotat cu niste calitãti pe care dacã nu le ai, din culturã nu le poti avea. Toatã lumea stie cã cultura are rostul de a slefui pe om, de a-l cultiva. Dar cultura are limitele ei. Pe lângã culturã îti mai trebuie ceva. Pãrintele Arsenie, pe care eu îl consider a fi fost un geniu, avea deci pe lângã culturã si un «încã ceva». (Teofil Paraianu) Povatuirile sale luminau si indreptau vieti. Cuvantul sau, plin de puterea Duhului Sfant, cerceta radacinile durerilor oamenilor si le cauta tamaduirea ca un veritabil doctor fara arginti. Parintele punea foarte mult accent pe viata duhovniceasca, pe constiinta atotprezentei lui Dumnezeu, pe dezvoltarea in fiecare om, in fiecare suflet, a acestei constiinte a atotprezentei lui Dumnezeu. Avea darul inainte-vederii si al facerii de minuni, o forta de intelegere si de munca iesita din comun, se ruga pe rupte pentru noi si tara noastra si se roaga si acum mult mai mult. Citeste sa vezi, asculta sa intelegi cat har avea de la Dumnezeu prin spusele oamenilor care l-au cunoscut.

Fisiere audio
Parintele Arsenie Boca - la Radio Romania Cultural


Minuni:
Focul sfant
Cel mai longeviv şi mai cunoscut miracol al creştinismului, Focul Sfânt, are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Din piatra pe care a fost întins trupului Lui Iisus Christos, în fiecare an izbucneşte o flacără rece care nu arde, dar care stârneşte veneraţia şi teama a mii şi mii de credincioşi.
Încă din Vinerea Marea, credincioşi din toată lumea se strâng în Biserica Sfântului Mormânt, aşteptând să fie martori la miracolul Sfintei Lumini. A doua zi, sâmbătă, de dimineaţă, creştinii arabi încep să-şi cânte rugăciunile, bătând tobele în acelaşi timp.
O ceremonie grandioasă. În jurul orelor 13:00 se face linişte şi apar reprezentanţii autorităţilor israeliene, meniţi să asigure corectitudinea feţelor bisericeşti ce vor lua parte la miracol. Ei verifică bine mormântul ca să nu existe surse de foc ascunse în el, apoi sigilează uşa cu ceară. La scurt timp apare Patriarhul Ortodox care este verficat, la rândul lui, de israelieni. Intră în mormânt doar cu un mănunchi de lumânări banale şi iese cu ele aprinse de la Focul Sfânt. În afară de Patriarhul Ierusalimului, nimeni altcineva nu poate fi prezent în Sfântul Mormânt, când are loc miracolul. După povestirile patriarhilor Focul Sfânt izbucneşte chiar din piatra pe care a fost întins Iisus în mormânt. În fiecare an se comportă altfel, are o culoare diferită şi un aspect diferit. Uneori este limitat la suprafaţa pietrei, alteori luminează tot mormântul, uneori e albastru, alteori e roşiatic. După ce îşi aprinde lumânările, patriarhul iese din mormânt şi împarte lumina Sfântă credincioşilor. Se spune că, în primele 33 de minute, focul nu arde, chiar dacă îţi treci mâna sau părul direct prin el. Mai mult, se pare că el atinge şi lumânările sau lămpile din Biserică, acestea aprinzându-se spontan. Ceremonia este transmisă în direct de televiziunile ţărilor creştine şi mai multe state pun la dispoziţia Bisericii zboruri speciale care să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim aşa încât aceasta să ajungă la credincioşi în Noaptea de Înviere. Sfânta Lumină, miracol sau înşelătorie? Părerile oamenilor de ştiinţă sunt împărţite în ce priveşte miracolul Focului Sfânt, majoritatea refuzând să creadă în ceva ce nu are nicio explicaţie ştiinţifică, mai ales că feţele bisericeşti nu au permis niciodată nimănui să ia parte la miracol.
„O lumânare care se aprinde în spatele unei uşi închise nu reprezintă un miracol”, spun scepticii. Totuşi, fizicianul rus Andrei Volkov a încercat să dezlege misterul. Prezent la ceremonia din 2008, cercetătorul a spus că aparatura lui a detectat o radiaţie electromagnetică ciudată, un soi de descărcare electrică pe care nu a putut să o explice. Volkov crede că nu a avut legătură cu Focul Sfânt, ci mai degrabă cu o furtună sau o cameră de filmat aflată în biserică. Pe de altă parte, fizicianul a confirmat că focul proaspăt aprins nu arde pielea. Totuşi, cum se pot aprinde din senin lumânările patriarhului? Parintele Arsenie Boca referitor la acest miracol a spus ca este singura minune permisa de Dumnezeu a fi vazuta de toata lumea.
Minunea în Ortodoxie, nu are decât un sigur scop, acela de a întări credinţa. De aceea fără credinţă, nu există, în sens strict, nici un fel de minune. De aceea cel care nu crede că Dumnezeu poate face minuni, va căuta să-şi explice cum poate să se întâmple o minune… şi nu va afla niciodată răspunsul. Nu este cunoscută nicio altă minune care să se întâmple în acelaşi loc şi într-o perioadă atât de îndelungată de timp, cum este pogorârea Luminii Sfinte la Ierusalim în Sâmbăta Mare a Paştelui Ortodox. Miracolul apare doar în biserica „Învierea Domnului” şi doar la data în care Paştele este sărbătorit de Biserica Ortodoxă, prezenţa reprezentanţilor altor confesiuni nefiind obligatorie, dar ea nu se întâmplă niciodată dacă nu sunt prezeneţi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. Aceasta poate şi din cauza faptului că Ortodoxia nu este numai un simplu depozit de ritualuri şi tradiţii ci o credinţă vie, lucrătoare.
Cel mai tulburător şi inedit moment legat de Lumina Sfântă, a avut loc în timpul ocupaţiei otomane a oraşului Ierusalim. În sâmbăta Paştelui din anul 1326, creştinilor ortodocşi nu li s-a permis să intre în biserica Învierii. Legenda spune că armenii monofiziţi, care şi-au declarat dorinţa ca ei să fie primitorii Luminii Sfinte, i-au mituit pe păzitorii turci pentru a nu-i mai lăsa pe ortodocşi să intre în biserică. În timp ce ortodocşii aşteptau în lacrimi lângă zidurile bisericii, armenii încrezători aşteptau în biserică Pogorârea Luminii Sfinte. Dar Focul Sfânt, nu este o minune produsă de o forţă oarbă, ci de însuşi Dumnezeu, pentru care închipuirea oamenilor rămâne doar o simplă închipuire omenească. Atunci s-a întâmplat un lucru care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte. Un fulger a pornit din interiorul bisericii şi străpungând o coloană de marmură, a aprins lumânarea Patriarhului Ortodox care aştepta în afara Bisericii. Atunci toţi au înţeles că primirea Luminii Sfinte prin Biserica Ortodoxă şi creştinii ortodocşi este chiar voinţa lui Dumnezeu. Tot atunci generalul turc ai cărui soldaţi îi ţineau pe ortodocşi afară, a renunţat la islam şi implicit la toate funcţiile sale convertindu-se la creştinism. Aceasta nu este o simplă istorie inventată. Şi până astăzi, la intrarea în Biserica Învierii se mai păstrează acea coloană, iar în ea stă adânc încrustată crăpătura făcută de Sfânta Lumină care a venit la ortodocşi. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit să-i oprească pe creştinii ortodocşi să primească Sfânta Lumină.
Marturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I la aprinderea Sfintei Lumini
“Intru in Mormant si ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Rugaciunea in Sfantul Mormant este pentru mine un moment foarte sfant, intr-un loc foarte sfant. De aici a inviat cu slava Domnul si de aici Si-a raspandit Lumina in lume. Apostolul Ioan scrie in primul capitol al Evangheliei sale ca lisus este Lumina lumii. Ingenunchind in fata acestui loc unde El a inviat din morti, suntem adusi in imediata apropiere a Invierii Sale slavite. Catolicii si protestantii numesc biserica aceasta, Biserica Sfantului Mormant. Noi o numim Biserica Invierii. Invierea este pentru crestinii ortodocsi centrul credintei. Prin Invierea Lui, Hristos a castigat victoria finala asupra mortii, nu doar asupra mortii Sale ci si asupra mortii celor ce sunt aproape de el. Nu cred ca este o intamplare ca Focul Sfant apare exact pe locul acesta. La Matei 28:3 se spune ca atunci cand Domnul a inviat din morti, a venit un inger imbracat intr-o lumina infricosatoare. Cred ca lumina care a invaluit ingerul Ia invierea Domnului este aceeasi cu lumina care apare miraculos in fiecare Sambata de Paste. Hristos vrea sa ne reaminteasca, ca Invierea Sa este o realitate nu doar un mit. El a venit cu adevarat in lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea si invierea Sa sa se poata reuni omul cu Creatorul sau. Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica.” In Biserica Invierii participanti la minune se inteleg intre ei fiecare vorbind in limba materna, desi erau din tari diferite. Pare paradoxal dar oameni se inteleg perfect, exact la la Pogorarea Duhului Sfant cand toti vorbeau aceiasi limba.



Minunea de Boboteaza. Curgerea inversa a Iordanului
Dupa ora 12 a sosit Patriarhul Teofil al III-lea cu soborul de preoti, care au inceput slujba de sfintire a apei, aghiazma mare, timp in care parca Iordanul s-a oprit complet din curgerea sa. Apoi Patriarhul Ierusalimului si a intregii Palestine a trecut singur, smerit, linistit, prin multime indreptandu-se spre malul Iordanului, cu un mare manunchi de busuioc in mana. L-au urmat preotii, unul dintre acestia avand in maini cutia cu porumbei. Jos, langa apa Iordanului, slujba nu a fost vizibila, noi cu totii ne aflam sus pe mal, deasupra raului, paziti si ingraditi de fortele de ordine. Doar preotii nostri au stat langa suita patriarhului.
Crucea si buchetul de busuioc s-au aruncat de trei ori, un porumbel a zburat mult spre dreapta si imediat grupul de rusi aflat in zona catre care s-a indreptat porumbelul a inceput sa aplaude si sa strige! Se intamplase ceva, noi nu vazusem nimic, am aflat ulterior ca rusii vazusera ca undeva, in mijlocul albiei relativ inguste, apa se rotise ca intr-un vartej si se facusera valuri in sensul invers curgerii firesti! Noi, restul lumii, am vazut aceleasi unde care mergeau spre amonte ca in ultimele doua ore, in timp ce o punga mare alba curgea spre aval, tot pe langa malul celalalt, iordanian! Mai intelege ceva, daca poti! Pentru noi,venirea patriarhului nu reprezentase un moment care sa schimbe comportamentul ciudat al apei, in ziua aceasta speciala, in care firea intelege mai bine decat omul prezenta Divinitatii!
Ceea ce am remarcat insa imediat dupa aruncarea buchetului de busuioc cu cruce in apa Iordanului a fost o extraordinara lumina care a inundat intreg locul, dintr-o data! Era ca si cum cerurile se deschisesera, era o luminozitate extraordinara, greu de descris si m-am gandit ca poate aparatul fotografic poate inregistra ceva din acesta stralucire calda, revarsata din belusg, asa cum nu stiu sa mai fi vazut vreodata! Este o diferenta intre cele doua fotografii facute inainte si dupa aparitia acestei lumini, dar nu atat de pregnant precum ma asteptam sa vad. Trebuie sa fii acolo si sa simti si sa te bucuri!
La plecare, cand deja multimea se risipise, l-am intrebat pe Parintele Roman (care vietuieste in Tara Sfanta de peste 15 ani) daca s-a intors sau nu Iordanul. Iar parintele ne-a raspuns simplu, zambind: "pai nu-l vedeti? Curge invers si acum!!" Si ne-a aratat zona din stanga, dinspre Galileea, de unde Iordanul venea; acolo undele mergeau clar inapoi, spre amonte! In fata noastra insa, in acelasi timp, impuritatile se scurgeau pe marginea apei, spre aval!
... Ceea ce am remarcat insa imediat dupa aruncarea buchetului de busuioc cu cruce in apa Iordanului a fost o extraordinara lumina care a inundat intreg locul, dintr-o data! Era ca si cum cerurile se deschisesera, era o luminozitate extraordinara, greu de descris si m-am gandit ca poate aparatul fotografic poate inregistra ceva din acesta stralucire calda, revarsata din belusg, asa cum nu stiu sa mai fi vazut vreodata! Este o diferenta intre cele doua fotografii facute inainte si dupa aparitia acestei lumini, dar nu atat de pregnant precum ma asteptam sa vad. Trebuie sa fii acolo si sa simti si sa te bucuri! "- marturia unui pelerin Maria Chirculescu
"Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Muntilor ca ati saltat ca berbecii si dealurilor, ca mieii oilor? De fata Domnului s-a cutremurat pamantul, de fata Dumnezeului lui Iacob, Care a prefacut stanca in iezer, iar piatra in izvoare de apa. Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau." (Psalmul 113, 5-9).
http://www.crestinortodox.ro/reportaj/boboteaza-apa-iordanului-72414.html



O minune a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria (care s-a petrecut in sfantul munte Athos,la manastirea Zografu,in anul 1274)
Pe la anul 1274,putin inainte de a se face rusinosul sinod de la Florenta, orasul Constantinopole (capitala imperiului bizantin) era in pericol sa cada in mainile turcilor.Imparatul grec Mihail Paleologul era in mare nedumerire,neputand sa tina piept turcilor, s-a dus la Roma sa ceara ajutorul Papei, care in vremea aceea avea mare putere.Papa i-a fagaduit ca ii va da ajutor,daca se va supune lui cu toata Biserica Ortodoxa.Imparatul,vazindu-se in pericol din partea turcilor a fagaduit ca se va supune.
Atunci s-a pornit mare groaza pentru Biserica Ortodoxa de Rasarit, caci latinii(catolicii) sileau pe ortodocsi la inselaciunea lor, nu prin puterea cuvintelor Sfintei Evanghelii,ci cu ascutisul sabiei si a tot felul de chinuri si necazuri.Mii de suflete cadeau sub sabia lor, pentru curata credinta ortodoxa de Rasarit.
Dar pentru ca Sfantul Munte intotdeauna a fost-si este- in pericole sprijin si aparator Ortodoxiei, de aceea si latinii s-au silit sa strice temeliile acestui sprijin al Ortrodoxiei. Si cu mare graba s-au dus in Sfantul Munte, silind monahii sa se supuna Papei de la Roma prin cuvinte cu momeli, cu bani, cu fagaduinte inselandu-i, cu amenintari,cu tiranie si sila, si cu moarte muceniceasca. Unii de frica chinurilor si a mortii, cu tiranie primind bani, cu sila s-au lepadat de Ortodoxia Parintilor lor si a noastra.Iar cei mai multi dintre dansii au pecetluit cu insasi sangele lor marturisirea. Si prin statornicia lor au mustrat pe Papa-furul de cele sfinte-acesta numindu-se pe sine cap al Bisericii si loctiitorul lui Hristos pe pamant.
Dar, din nefericire, vrednicele de plans manastiri Marea Lavra si Xiropotamu, au cazut atunci si s-au abatut de la invataturile Sfintilor Parinti ai nostri,si au primit pe apuseni de frica, cu cinste si supunere de rob. Se faceau acestea dupa porunca imparatului pe voia latinilor,ca sa aplece pe monahii din Sfantul Munte la dogmele cele spurcate ale Romei. Insa Dumnezeu, ca sa se intareasca si ceilalti in credinta crestin-ortodoxa, a pedepsit manastirea Xiropotamu chiar in vremea cand acei nenorociti monahi impreuna cu latinii savarseau spurcata lor "liturghie", dupa (conform cu) adaugirea reformei latinesti; zidurile si turnurile manastirii Xiropotamu s-au prabusit din temelie.Si in cadere au omorat multi din latini si din calugarii apostati(care s-au lepadat de credinta).Cei care au venit din Italia nicidecum nu au vrut sa dea atentie acestei pedepse ceresti, si ca niste turbati s-au dus prin tot Sfantul Munte.
In apropiere de manastirea Zografu se nevoia un monah singur la liniste, care avea un obicei sfant, ca sa citeasca Acatistul Maicii Domnului de mai multe ori in fiecare zi, cantand in fata sfintei icoane a Maicii Domnului.In una din zile cand pe buzele acestui sfant-batran rasuna neancetat felicitarea arhanghelului Gavriil facuta Preasfintei Fecioare Maria,"Bucura-te...", deodata aude batranul din sf. icoana cuvantul urmator: "Bucura-te si tu batranul lui Dumnezeu!"... batranul s-a speriat..."Nu te teme(l-a linistit din icoana glasul Maicii Domnului), ci du-te repede in manastire si vesteste fratilor si egumenului, ca dusmanii mei si ai Fiului meu s-au apropiat. Si care e slab cu duhul si nu poate rabda, sa se ascunda pina trece ispita; iar cei care doresc moarte muceniceasca sa ramana in manastire.Dar, du-te repede!".
Ascultand batranul porunca si voia Prea Curatei Stapanei noastre si parasind chilia, a alergat cat a putut mai repede la manastire, ca sa aiba fratii vreme si chip ca sa se incurajeze si sa se gandeasca bine fiecare din ei pentru pericolul de fata.Dar numai ce a ajuns batranul in poarta manastirii,iata ca se vede sfanta icoana pe care o avea in chilie, ca statea pe poarta manastirii. Si, cu multa umilinta si evlavie inchinandu-se inaintea icoanei, o ia, si inaintea egumenului spune cele graite de Maica Domnului. Iar fratii, vazand pericolul care nu era departe, foarte s-au inspaimantat, si cei mai slabi dintre dansii s-au ascuns prin munti si prin pesteri. Dar 26 de monahi impreuna cu egumenul au ramas in manastire si s-au urcat in Turn(pirg), asteptand pe dusmanii ortodoxiei si cununile muceniciei.
Putin dupa ce au ajuns latinii, la inceput, cu toata puterea retorica a apusului ii indemnau pe monahi sa deschida portile manastirii si sa recunoasca pe Papa drept cap al Bisericii, fagaduindu-le ca ii va ierta si ca le va da si mai mult aur. Dar monahii, de sus de pe turn, ii intrebau pe latini:"Cine v-a spus voua ca Papa vostru e capul Bisericii? De unde-i aceasta ivatatura a voastra? Ca noi stim si credem ca Hristos e Capul Bisericii. Noi mai degraba ne hotaram sa murim, decat sa primim sa se spurce acest loc sfant de sila si tirania voastra. Sa fugiti de aici! Nu deschidem portile manastirii!" Iar latinii au strigat cu manie:"Vreti sa muriti?", si indata au adunat multime de lemne si crengi uscate imprejurul turnului si le-au dat foc. Flacarile focului s-au inaltat cat turnul, ducandu-le vantul inauntru, dar monahii nicidecum nu s-au retras de le duhovniceasca lor indrazneala, slavind si binecuvantand pe Domnul, si rugandu-se pentru dusmanii lor, si-au dat in mainile Lui sufletele lor curate in a-10 a zi a lunii Octombrie,anul 1274. In codicele manastirii se afla scrise si numele acestor purtatori de biruinta, cuviosi Mucenici. Sfanta Icoana care a poruncit batranului sa spuna in manastire de acest pericol a fost in turn impreuna cu monahii Mucenici; dupa aceea au gasit-o nestricata sub daramaturile pricinuite de foc.
De atunci si pina azi, zi si noapte, arde candela nestinsa dinaintea acestei Sfinte Icoane care se numeste "Inainte Vestitoarea", unde monahii citesc in fiecare zi Acatistul Maicii Domnului.(tradusa din greceste de monahul Ioanichie Paraiala-ucenicul Sf. Ioan Iacob Romanul de la Neamt, de pe o carte tiparita in anul 1861,Anotera Epischiasis Epituatos)

Minunea din Insula Kefalonia (Miracle from Kefalonia island)
Pe 15 August, o multime de serpi se aduna in una (Lagouvarda) din multele biserici din insula Kefalonia (satul Markopoulo - Grecia) si se opresc la icoana Fecioarei Maria. Specia de serpi - Telescopus fallax - este in general agresiva si nocturna, veninul lor poate ucide rapid o soparla, iar asupra omului poate produce neplaceri timp de minim 3 ore (dureri locale, ameteli etc). Dupa ce se termina slujba se retrag si revin la comportamentul normal. Serpii au o cruce pe cap, ca semn distinctiv (parca aminteste de minunea savarsita de Moise in pustie).
Ei se pare ca ies de sub rocile ce sustin turnul clopotnitei, apoi urca pana sus si coboara in biserica prin orificiile special create pentru actionarea clopotelor. Fiind sarbatoare, clar ca biserica nu este goala. Cu toate acestea serpii nu se tem si nici nu fac vre-un rau.Batranii insulei spun ca minunea a avut loc prima data in momentul in care acest tinut a fost atacat de piratii lui Barbarossa in 1705. Maicile vechii manastiri s-au rugat Fecioarei Maria sa fie transformate in serpi, pentru ca astfel sa nu fie capturate si sa apere in acelasi timp manastirea. Se spune ca rugaciunile le-au fost ascultate si a avut loc miracolul. Piratii au fost inmarmuriti la privelistea care era in fata lor: serpi pe podea, pereti si icoane, renuntand astfel la planul lor.
Daca si noi uitam uneori sa ajungem la ziua cuiva (serpii nu uita de 15 August), ce sa mai spunem daca mai trec si cateva generatii...recunoastem ca avem de a face cu un miracol. Cu exceptia perioadei 6-16 August aceasta specie de serpi nu este de gasit pe insula. Din pacate cea mai veche fotografie nu are decat putin peste 30 de ani.
Localnicii ii asteapta in fiecare an, deoarece in singurii ani in care nu au aparut, 1940 si 1953, au fost grei pentru insula - al doilea razboi mondial, respectiv un puternic cutremur. Mai mult, oamenii ii iau cu mainile goale si ii pun pe corp cu speranta ca pana la urmatoarea intalnire vor avea parte de un an bun.
Exista si un documentar pe aceasta tema, facut de Animal Planet:
Minunea Crinilor infloriti ai Maicii Domnului, Pastra, Kefalonia
La biserica din Marcopoulo am intrebat unde este localizata biserica in care, in fiecare an, tot de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in 15 august, infloresc crinii uscati pusi la icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Mare ne-a fost mirarea afland ca acesta minune, despre care se stie foarte putin, are loc la doar doua sate departare, la 3 km distanta de biserica cu serpi, in satul Pastra. Binecuvantata Kefalonie, aflata sub obladuirea Maicii Domnului!



In perioada stapanirii atee din Rusia au fost deschise 63 de racle cu sfinte moaste, pentru a se inlatura cultul lor. Numai ca, de fiecare data, comisiile atee care s-au ocupat aceasta indeletnicire au avut parte de o cu totul alta realitate. Astfel, in 1922, cand bolsevicii au spart racla Sfantului Ierarh Ioasaf de Belgorod, au descoperit un trup intreg, bine mirositor, caruia i-au strapuns pieptul cu baioneta. Desi sfantul trup se afla in mormant de 166 de ani, cand i s-a deschis abdomenul, doctorul a descoperit ca organele interne erau aproape intregi. Trupul nu-si pierduse moliciunea. Un an mai tarziu, un document secret prezenta “starea” Sfantului Teodosie al Cernigovului, iar expertiza efectuata demonstra ca era vorba despre un trup de om in stare de mumificare, fara semne de putrefactie. Cand s-a deschis racla Sfantului Alexandru Svirski, in 1918, un sfant raposat de 400 de ani, s-a descoperit ca tesuturile fetei si partile cartilaginoase ale nasului nu se schimbasera. Dupa prima slujba savarsita in cabinetul roetgenologic al catedrei de expertiza, din trupul sfantului a inceput sa izvorasca mir. In 1998, cand s-a redeschis racla, cei de fata au observat cum din mainile si din talpile sfantului izvora mir, culoarea talpilor devenise galbena, iar din cauza mirosului minunat s-au strans albinele.

Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)
“Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu- va, rostiti fara graba, in asa fel incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul), urmatoarele:
„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!” Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.

Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata
Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit. Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu. In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se aseze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic. Iată mărturia unui pelerin: Cuvintele sunt extraordinar de mici să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip… Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic!
Concomitent cu minunea aceasta, se răspândeşte în aer un miros extraordinar parcă de tămâie, dar nu este tămâie; parcă de răşinoase, dar nu este de răşinoase; e o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului. Bineînţeles, se găsesc şi aici cei care să pună la îndoială minunea, spunând că au făcut grecii vreo nouă şmecherie sau că e doar un proces meteorologic. Aici este însă o manifestare generală a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se întâmplă nicicum în alte locuri, în alţi munţi, în cazul fenomenelor meteorologice.
Dar cea mai de seama istorisire facuta de maicuta Vichentia (celelalte maicute se numesc: Teodora, Macrina si Eleonora) a fost povestea norului care se coboara pe munte in ziua Schimbarii la Fata si venirea Luminii Sfinte, in ziua de Pasti, la Mormantul Sfant din Ierusalim.
- Maica, ati vazut nemijlocit minunile acestea. Ati vazut norul?
- In fiecare an am avut bucuria sa-l vedem. Anul trecut, norul a coborat pe Munte si a stat asa o ora si jumatate. Iar miile de oameni care se stransesera aici au putut sa-l vada si sa se bucure. Intotdeauna norul vine dinspre Nazareth in timpul Sfintei Liturghii. La noi, slujba se face toata noaptea. La priveghere, participa mai multi arhierei, episcopi, iar cand incep sa se impartaseasca credinciosii, vine si norul. Si lumea striga: "Doamne, trimite-ne norul". Anul trecut, norul a venit pe la 2 noaptea. Dintr-o data, cerul s-a deschis ca o carte, norul a-nceput sa vina majestuos si, pe masura ce se apropia, cobora incet pe munte. Si ajungea sa atinga aproape pamantul. Nu batea vantul, nu era nici o adiere, iar Luna stralucea plina. In doua minute nu se mai vedea o stea pe cer, atat de dens era norul... Tara Sfanta este Tara Minunilor! Rugati-va pentru cei dragi, mergeti si povestiti ce-ati vazut si auzit...
Intrebari si raspunsuri fundamentale in credinta ortodoxa
Unde isi afla izvorul credinta noastra ortodoxa?
Izvorul credintei ortodoxe isi afla obarsie in descoperirea lui Dumnezeu.

Care sunt izvoarele prin care putem ajunge la cunoasterea credintei sau a Descoperirii lui Dumnezeu?
Izvoarele prin care putem ajunge sunt doua: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

1.Sfanta Scriptura

Ce este Sfanta Scriptura?
Colectia cartilor sfinte ale Vechiului si Noului Testament se numeste Sfanta Scriptura sau Biblia.

De ce se numeste Sfanta Scriptura?
Sfanta Scriptura este cuvantul lui Dumnezeu descoperit oamenilor, care s-a scris din inspiratie dumnezeiasca si care este necesar mantuirii.

Ce inseamna cuvantul Biblie?
Este notiunea tuturor cartilor Vechiului si Noului Testament sau Sfanta Scriptura. Din vremea Sfantului Ioan Gura de Aur s-a mai incetatenit si o alta denumire "Ta Biblia"=cartile. Latinii l-au preluat si l-au transcris Bilblia, ae. De aici, termenul trecand la toate popoarele crestine, a circulat sub acest nume de Biblie.
CARTILE VECHIULUI TESTAMENT

Cum sunt impartite cartile Vechiului Testament?
Sunt impartite in patru grupe: legislative, istorice, didacto-poetice sau morale, profetice.

Care sunt cartile legislative ale Vechiului Testament?
Acestea sunt cele cinci carti ale lui Moise (in ebraica TORA=LEGEA sau in greaca PENTATEUH):
1 Facerea - cartea despre creatie
2 Iesirea - cartea despre exod
3 Levitic - cartea despre preotie si aducerea jertfelor
4 Numerii - cartea numaratorilor
5 Deuteronomul - cartea reinnoirii legilor.

Ce ne invata Cartea Facerii?
In primul rand, ne invata despre atotputernicia si atotintelepciunea lui Dumnezeu in crearea lumii prin Cuvantul Sau creator; in al doilea rand, despre marea Sa iubire pe care a aratat-o in crearea omului dupa chipul Sau; in al treilea rand, despre desavarsita dreptate aratata de Dumnezeu atunci cand a izgonit din Rai pe protoparintii nostri, Adam si Eva, care, indrumati de satana, s-au intors nerecunoscatori de la Creatorul catre pierzatorul lor. Prin aceasta a survenit atunci tragedia neamului omenesc.

Ce invataturi primim din cartile legiuitoare ale Vechiului Testament?
Despre cum i-a invatat Dumnezeu pe oameni ca prin legea vesnica a Dreptatii sa se pregateasca pentru dobandirea Legii Iubirii prin Hristos Mantuitorul.

Care sunt cartile istorice ale Vechiului Testament?
Cartea lui Iosua Navi
Cartea Judecatorilor
Cele patru carti ale Regilor
Doua carti ale Cronicilor (Paralipomena)
Cartea lui Ezdra
Cartea lui Neemia
Cartea despre Estera

Ce invataturi primim din aceste carti istorice?
Invatam despre participarea activa a lui Dumnezeu in toate evenimentele insemnate, avand ca tel vindecarea, prin Lege, a firii umane cazute, izbavirea oamenilor din mrejele satanice ale idolatriei si intoarcerea lor la El, Singurul si Adevaratul iubitor de oameni, Dumnezeu.

Care sunt cartile pedagogice si morale ale Vechiului Testament?
Cartea lui Iov
Cartea Psalmilor
Cartea Pildelor lui Solomon
Ecclesiastul
Cantarea CAntarilor

Ce invatam din aceste carti pedagogice si morale?
Invatam cum sa intampinam intamplarile de fiecare zi si cum sa ne purtam in toate imprejurarile vietii, fara a pierde din vedere pe Domnul Dumnezeul nostru si legea Sa.

Care sunt cartile profetice ale Vechiului Testament?
AcesteCursiva sunt: Cartile celor patru proroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel. Cartile celor doisprezece profeti mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Alte carti care sunt folosite in Biserica sunt: Cartea Intelepciunii lui Solomon si Cartea Intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah.

Este, oare, aceasta impartire a cartilor biblice ale Vechiului Testament una stricta?
Nu. Exista o insemnata parte istorica in cartile legiuitoare si profetice, asa dupa cum exista si profetii in primele doua categorii de carti. Cartea Psalmilor ocupa un loc important intre toate celelalte carti. Desi unii o aseaza de obicei in randul cartilor pedagogice sau morale, Cartea Psalmilor este plina de profetii care se refera la Hristos. Mai mult, Psaltirea este cea mai importanta carte de rugaciuni din Biblie.

CARTILE NOULUI TESTAMENT

Cate carti cuprinde Noul Testament?
Noul Testament este practic o singura carte, caci se refera la un subiect central de la prima pana la ultima pagina.

Care este acest subiect central?
Subiectul central este o Persoana unica, adica Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Din cate carti mai mici este alcatuita marea carte a Noului Testament?
Din 27 de carti

Putem, oare, sa le numim pe aceste carti?
Putem, in functie de importanta, iar nu de dimensiunile lor. Intre ele se gasesc si unele epistole ale Apostolilor care cuprind numai o singura pagina de carte tiparita.

Care sunt cartile Noului Testament?
Acestea sunt:
1.cele patru Evanghelii:
- Sfanta Evanghelie dupa Matei
- Sfanta Evanghelie dupa Marcu
- Sfanta Evanghelie dupa Luca
- Sfanta Evanghelie dupa Ioan
2. Faptele Apostolilor
3. Sapte epistole sobornicesti:
- a Sfantului Apostol Iacob - 1
- ale Sfantului Apostol Petru - 2
- ale Sfantului Apostol Ioan - 3 si
- a Sfantului Apostol Iuda - 1
4. Paisprezece epistole ale Sfantului Apostol Pavel si
5. Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul

Ce inseamna cuvantul Evanghelie?
Evanghelie este traducerea cuvantului grecesc evanghelion, care inseamna veste buna sau buna vestire.

De ce este numita astfel?
Datorita persoanei lui Iisus Hristos, care este BUNATATEA DESAVARSITA si NOUTATEA DESAVARSITA in istoria omenirii.

Cine a folosit pentru prima oara in Noul Testament cuvantul Evanghelion?
Chiar Domnul Iisus, care a spus in prima Sa cuvantare: Pocaiti-va si credeti in Evanghelie (Marcu 1, 15)

Ce aflam din cele patru Evanghelii?
Aflam ca toate fagaduintele pe care Dumnezeu le-a facut oamenilor in Vechiul Testament s-au implinit si ca toate profetiile de la Adam incoace s-au adeverit in persoana lui Iisus Hristos.

Ce altceva ne mai invata?
Pe de o parte, despre desavarsirea lui Iisus Hristos, despre milostivirea si nemasurata Sa iubire de oameni, despre hotararea de a ierta si de a ajuta, despre hotararea Sa de a ierta si de ajuta, despre umilinta si saracia Sa vazuta, despre jertfa si patimirea Sa pentru oameni, iar pe de alta parte, despre dumnezeirea Sa desavarsita, despre nasterea, faptele, intelepciunea, puterea si dragostea Sa, despre Invierea si Inaltarea Sa cele mai presus de fire.

Ce altceva ne mai invata?
Pe scurt, din Evanghelie primim cunoasterea adevarurilor fundamentale ale credintei, adevaruri ce se refera la Mantuitorul nostru si la mantuire.

Cum am putea numi atunci Evangheliile, in comparatie cu celelalte carti ale Noului Testament?
Le-am putea numi cartile adevarurilor fundamentale.

Ce aflam din cartea Faptele Apostolilor si din epistole?
Aflam despre Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, despre activitatea lor neincetata de propovaduire a Evangheliei lui Hristos, de organizare a Bisericii, despre savarsirea de minuni in numele lui Iisus Hristos si, de asemenea, aflam despre viata primilor crestini si despre primele comunitati crestine.

Cum am putea numi cartea Faptele Apostolilor in comparatie cu Evangheliile?
Am putea-o numi LUCRAREA adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Ce invatam din Epistolele Apostolilor?
Prin epistolele Apostolilor primim explicarea adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Cum ar trebui sa se numeasca aceste epistole in comparatie cu Evangheliile?
Ar trebui sa se cheme: Cartile EXPLICARII adevarurilor fundamentale ale lui Hristos.

Ce invatam din cartea Apocalipsa a Sfantului Apostol Ioan Teologul?
Invatam despre lupta cea grea a Bisericii impotriva tuturor duhurilor rele ale lumii si ale iadului si despre biruinta finala a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, asupra tuturor acestor infricosatoare puteri ale intunericului.

Cum ar trebui sa se numeasca cartea Apocalipsei in comparatie cu Evangheliile?
Ar trebui sa se numeasca: Cartea BIRUINTEI finale a adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii, CAND VA LUA SFARSIT DRAMA LUMII, in care personajul principal a fost de la inceput Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru.

SFANTA TRADITIE

Ce este Sfanta Traditie?
Sfanta Traditie cuprinde toate acele bunuri duhovnicesti pe care le-am mostenit de la sfintii nostri inaintasi. Acestea sunt in deplina armonie cu Sfanta Scriptura si ne ajuta sa o intelegm corect.

Care este mai veche: Sfanta Scriptura sau Sfanta Traditie?
Sfanta Traditie

Care este mai cuprinzatoare?
Sfanta Traditie. Sfantul Ioan Evanghelistul intareste aceasta cand spune: Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin. (Ioan 21, 25)

Ce cuprinde in special Sfanta Traditie?
Sfanta Traditie cuprinde:
1.expuneri pe scurt si formulari ale credintei noastre ortodoxe,
2.invatatura despre cele sapte Sfinte Taine, precum si modul lor de savarsire,
3.canoanele (pravilele) Apostolilor,
4.canoanele celor sapte Sinoade ecumenice, care s-au tinut la:
I-Niceea, in 325, la care au participat 318 Sfinti Parinti
II-Constantinopol, in 381, la care au participat 150 Sfinti Parinti
III-Efes, in 431, la care au participat 200 Sfinti Parinti
IV-Calcedon, in 451, la care au participat 630 Sfinti Parinti
V-Constantinopol, in 553, la care au participat 160 Sfinti Parinti
VI-Constantinopol, in 680, la care au participat 170 Sfinti Parinti
VII- Niceea, in 787, la care au participat 367 Sfinti Parinti
(La aceste sapte Sinoade Ecumenice au participat, asadar, in total, 2000 de reprezentanti ai Bisericii crestine din intreaga lume)
5.canoanele si pravilele unor sinoade sau soboare locale
6.pravilele privind disciplina bisericeasca ale Sfantului Vasile cel Mare si ale altor Sfinti
7.scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii
8.Liturghiile si celelalte slujbe bisericesti
9.vietile sfintilor si mucenicilor crestini
10.obiceiuri religioase, semne si simboluri ca manifestare a credintei, nadejdii si dragostei noastre.
Poate fi despartita Sfanta Traditie de Sfanta Scriptura?
Nu. Ele sunt de nedespartit. Caci in lumina Sfintei Traditii intelegem cu adevarat Sfanta Scriptura si, in lumina Sfintei Scripturi, pretuim si iubim Sfanta Traditie.

Care ar fi consecintele despartirii lor una de cealalta?
Consecintele negative ale unei astfel de despartiri s-au manifestat printr-o talmacire gresita a Sfintei Scripturi, neintelegeri, erezii, schisme si, in final, despartirea Bisericii Sobornicesti.

Cine este chemat sa pazeasca neintinate textul Sfintei Scripturi si autenticitatea Sfintei Traditii?
BISERICA, pentru ca ea este, dupa cuvintele Apostolului, stalpul si temelia adevarului (I, Timotei3, 15). Pastrarea Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii neintinate este, in primul rand, datoria ierarhiei bisericesti.

Crezul - simbolul de credinta
Ce inseamna marturisirea de credinta crestin-ortodoxa?
Aceasta reprezinta adevarurile credintei crestine, cel mai pe scurt expuse in marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe Rasaritene. Aceasta marturisire de credinta se mai numeste si SIMBOLUL CREDINTEI.
Exista numai un singur model de marturisire de credinta?
Exista mai multe marturisiri de credinta, cum ar fi: Simbolul Apostolic, Simbolul Sfantului Atanasie cel Mare si al Sfantului Grigorie al Neocezareei. Dar, Simbolul de credinta expus mai jos, cel mai folosit in Biserica Ortodoxa, a fost alcatuit in cursul a doua sinoade ecumenice, la Niceea (325) si la Constantinopol (381).

Din ce este alcatuit acest simbol?
Este alcatuit din urmatoarele douasprezece articole:
1. Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor;
2. si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut. Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
3. Care pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om;
4. si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont, si a patimit si S-a ingropat;
5. si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6. si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
7. si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit;
8. si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci;
9. intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica;
10. Marturisesc un botez, intru iertarea pacatelor;
11. Astept invierea mortilor;
12. si viata veacului ce va sa vie. Amin!
Publicat de: Pelerin prin viata
Marturia unei prietene referitoare la aparitia luminii sfinte
"Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!
Mi-a ajutat Bunul Dumnezeu si am sarbatorit Sfintele Pasti la Ierusalim, anul trecut si m-a invrednicit sa vad Sfanta Lumina, Sfantul Foc! E ADEVARAT! Am sa va povestesc ce am vazut spre marturie si spre zidirea tuturor celor care citesc si aud cele povestite de mine!
Parintele ( cu adevarat omul Lui Dumnezeu!) cu care am calatorit in acest pelerinaj ne-a spus sa nu vorbim cat asteptam Sf. Lumina si sa ne rugam continuu, caci cine nu va asculta nu va intra in Biserica Invierii. Dupa o noapte in care am stat in afara cetatii vechi, soldatii evrei au dat drumul la porti ca sa se intre. Oamenii au dat navala, unii au reusit sa intre si au reusit doar aceea care au dat ascultare. Am inteles de ce Dumnezeu pentru o singura porunca care n-a fost ascultata a dat mai apoi 10!
N-am reusit sa intru cu primul val de oameni, nici nu ma asteptam sa intru inauntru pentru ca stiu ca sunt cu adevarat nevrednica, dar Dumnezeu e Iubire si din marea Lui Iubire si mila m-a invrednicit sa intru cu al doilea val.
Era plina ochi Biserica! Toti asteptam cu o bucurie si o emotie de nedescris! Erau ortodocsi din toate partile lumii.
Aveau rucsacul cu documente, bani, lucruri personale, pus pe umeri, dar in fata ( ca sa am siguranta ca nu imi vor disparea pasaportul si banii)si din cauza inghesuielii incepuse sa-mi alunece de pe umeri, dar nu puteam sa-mi misc mainile ca sa il ridic! (asa de inghesuiti stateam). Vad o femeie mai plinuta cu o fata rotunda care ma privea vazand ca incerc sa imi ridic rucsacul si imi spune ” Incearca sa iti scoti mainile si trage de bretelele rucsacului mai sus, inspre gat!”, iau eu ii raspund ca nu reusesc sa-mi scot nici macar o mana. Dupa mai multe incercari nereusite o privesc pe femeie, iar ea, cu niste ochi scosi din orbite, se uita la mine incremenita! O privesc si eu si raman ca paralizata, femeia vorbea ruseste, eu romaneste si ne intelegeam de parca am fi vorbit aceasi limba! Era uimitor! Privesc in jurul meu sa incerc sa inteleg ce mi se intampla si observ ca puteam sa inteleg ( in limba mea) absolut pe oricine vorbea, indiferent de nationalitate! Oamenii se rugau fiecare in limba lor, dar cand ridicam privirea deasupra noastra undeva 2, 3 metri inaltime se auzea spunand de catre TOTI rugaciunea TATAL NOSTRU! Cand coboram privirea la nivelul nostru auzeam pe fiecare zicand ceva, dar pe unul in ruseste, altul in romaneste, in greaca, etc
Asteptam Lumina cu o emotie care ne coplesea!
Intr-un final, Lumina s-a pogorat, dar nu am vazut-o! Mi-am dat seama ca a venit dupa tipetele si rumoarea oamenilor. Si ma rugam in gand “Doamne, te rog, invredniceste-ma sa vad si eu Sfanta Ta Lumina! Stiu ca nu sunt vrednica, dar te rog..!”. Lumina se pogorase deasupra Sf. Mormant, iar eu eram pozitionata in partea dreapta a bisericii, cumva, sa zicem intre doua coloane de marmura si de aceea aveam opacizat culoarul de vedere (poti sa fi acolo si sa nu vezi nimic, daca Domnul nu te invredniceste!). Cand privesc in partea opusa mie, adica in partea stanga a bisericii, am vazut CA O MINGE FOC DE CULOARE AURIE, CA UN FOC CARE MISTUIA, care s-a indreptat dinspre Sf. Mormant inspre interiorul bisericii (unde eram noi, oamenii), iar cand a facut un ocol de un diametru cam de 2, 3 metrii sa se intoarca inspre Sf. Mormant, A APRINS INSTANTANEU TOATE MANUNCHIURILE DE LUMANARI a oamenilor pe deasupra carora a trecut! Eram inmarmurita de uimire! Se auzeau vocile fericite ale oamenilor! Privesc lumanarile mele cu o dorinta ascunsa in speranta ca s-au aprins si ale mele…Nimic! Toti isi treceau lumanarile pe fata, pe par, pe haine si NU ARDEAU! Realizez ca Focul Acesta e imaterial doar cateva minute si ma gandeam ca am ratat aceasta ocazie de-a ma curata si eu cu El. Ma rog din nou Domnului sa ma invredniceasca si pe mine de Focul Mantuirii si sa nu ma arda. Imi dau cu manunchiul de lumanari, pe care il aprinsesem de la cineva de langa mine, pe fata pe piept, pe cap, peste tot pe unde am putut. Am simtit o caldura minunata!
Minunile au fost multe si fiecare in parte am avut parte de binecuvantarea lui Dumnezeu! Cu adevarat tot ce s-a intamplat e o minune dumnezeiasca!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!""(Mirela L.-2008)
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one